Citesc SMS-ul trimis de cehul Petr Vavrouška în reacţie la ştirea zilei, lansată de Institutul Polonez de cercetare a opiniei (Centrum Badania Opinii Społecznej, CBOS), care afirma că jumătate dintre polonezi sunt îndrăgostiţi de cehi: "Cred că pur şi simplu nu mai aveaţi pe nimeni altcineva de iubit în afară de noi. Nu vă place de nemţi, nici de ruşi şi belaruşi, şi acum v-aţi certat cu lituanienii. Printre vecini, nu mai suntem decât noi şi slovacii".

Conform unui studiu recent, la 51% dintre polonezi le plac cehii, contra 12% cărora nu le plac. Pe locul doi vin slovacii (49% de păreri pozitive). Vestea cea mare: cele două ţări vecine ajung chiar înaintea americanilor (încă iubiţi de 43% dintre polonezi)!

Dintotdeauna, mi se părea totuşi că nu ne iubeam niciun vecin, şi că simplul fapt de a se fi născut ceh şi ateu era probabil un păcat în sine. Ei bine, astăzi sărbătoresc. Nu ştiu motivul exact pentru care fiecăruia dintre polonezii intervievaţi îi plac cehii, dar ştiu de ce îmi place de prietenul meu Petr Vavrouška.

Acesta locuieşte de doi ani la Varşovia împreună cu soţia sa, Katka şi cei doi copii şi lucrează în calitate de corespondent pentru un post de radio ceh. Când a raportat beatificarea papei polonez Ioan Paul al II-lea, postul său i-a cerut să refacă înregistrarea. Întrucât ar fi exagerat puţin, vorbind, ca un adevărat polonez, de "miracolele lui Ioan Paul al II-lea", uitând că pentru publicul ceh, ar fi trebuit mai degrabă să zică "aşa-numitele miracole ale lui Ioan Paul al II-lea". ("Ne iubiţi pentru că nu suntem atât de pioşi ca voi"). Când Petr se adresează unui preot, el îl numeşte "domnule", ceea ce la preoţii polonezi trece mai mult sau mai puţin bine, adeseori cu agasare şi precizând că termenul nu este adecvat pentru un preot, care este "aproape un om sfânt". ("Dar sunteţi un domn, nu o doamnă, nu-i aşa?", se miră candid Petr).

Comparând campaniile electorale din Polonia şi Republica Cehă, el a raportat, fascinat, că oamenii politici polonezi, indiferent de orientarea lor politică, folosesc toţi un cuvânt total absent din discursul politic ceh. Este vorba de cuvântul "patriotism". ("De fapt, de ce, vouă polonezilor, vă este atât de frică?", întreabă el). Întrebat la rândul său ce ne diferenţiază, el a răspuns: "Isteria". În special în vă ceea ce priveşte pe voi-înşişi. ("Noi, cehii, nu o cunoaştem cu adevărat").

Petr crede că apreciem calmul şi echilibrul ceh, şi că este un ideal pentru noi. Pentru el, Republica Cehă a acceptat să fie o ţară mică, "isteria şi frustrarea, nu sunt pentru noi". Polonezii, în schimb, caută de-a pururea, obsesiv, pe cineva care ar încerca să-i diminueze. Ei nu ştiu cu adevărat dacă sunt o ţară mică sau mare, sau dacă sunt, sau nu, consideraţi pe picior de egalitate cu Germania şi Franţa. ("Asta vă roade şi menţine o tensiune constantă, nu veţi cunoaşte probabil niciodată pacea").

Şi iată-mi propria analiză: 51% dintre polonezii cărora le plac cehii, le plac deoarece aceştia sunt cum noi nu putem fi. Şi pentru că aceştia acţionează aşa cum noi nu ştim încă să acţionăm. Iubim în ei ceea ce ne lipseşte. Şi ceea ce ne-ar plăcea să avem.