Alegeți o limbă
Imaginați-vă că sunt un marțian care abia a aterizat pe pământ și nu știu absolut nimic despre Orientul Mijlociu. Cum ați putea să-mi explicați ce se întâmplă acum în lumea arabă?
Este o mare răscoală pentru democrație și libertate, pentru independență și drepturile omului. Și acest lucru se întâmplă pentru prima dată de la căderea Imperiului otoman. Toate țările arabe s-au născut practic din dezintegrarea acestui imperiu. Unele au o istorie separată ca stat național, precum Iran, Turcia și Arabia Saudită până la un anumit nivel, dar perioada colonială a avut un impact enorm în politicile locale. În felul acesta s-au ridicat structuri statale autoritare, deoarece noile state au încercat să creeze ideea a ceea ce înseamnă să fii sirian, irakian, iordanian și așa mai departe. Revoltele au rădăcini chiar între aceste societăți și necesită un tip nou de politică. Stații noi de televiziune difuzează independent programe, aceasta fiind o altă noutate în regiune. Datorită lor s-a născut un nou fel de conștiință politică, o nouă înțelegere a politicilor, și astfel noi cerințe au fost capabile să iasă la suprafață. Acestea sunt cerințe pentru asumarea responsabilității pentru cei aflați la putere, precum și justiție socială.
Înseamnă oare acest lucru că societățile arabe biruiesc moștenirea autoritarismului? Ce s-a întâmplat de fapt?
Pentru a înțelege fenomenul de autoritarism în această parte a lumii, trebuie să înțelegem că aceste țări sunt succesoarele unei perioade de colonialism violent și apoi a unei rezistențe post coloniale. Liderii militari s-au auto-instalat la putere și nu la orice altă structură statală dezvoltată în mod natural. În Europa aceste structuri au evoluat de-a lungul secolelor. Au existat Revoluția Franceză, două războaie mondiale, războaiele lui Hitler, Mussolini și Franco. Societățile civile din Europa s-au dezvoltat foarte încet și s-au maturizat într-o democrație testată, verificată și fiabilă. Lumea arabă însă nu a avut “luxul de a avea o istorie”. Dar acum structurile care cresc de jos în sus s-au ridicat împotriva statului și a suveranității sale și nu mai este cale de întoarcere.
Ce înseamnă revoluțiile arabe pentru Europa?
Sunt multe probleme de securitate și strategie create de un teren în continuă mișcare. Există guverne, în stadiu de formare, care vor asculta mai mult vocea societăților lor, de asemenea sunt in formare societăți care vor cere o politică externă independentă de cea a vestului. Nu este o coincidență faptul că Egiptul și Tunisia nu sprijină intervenția din Libia. Egiptul se pregătește să reînoiască relațiile cu Iranul, lucru care până nu de mult a fost un subiect tabu. Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii vor trebui să fie pregătite să controleze mult mai puțin decât au reușit să o facă până anul trecut. Aici vedem similarități cu America Latină, unde regimurile precedente au fost mult prea docile în relațiile cu vestul. Așa cum intervențiile imperialiste în treburile lor interne nu mai sunt posibile acolo, așa nu vor mai putea fi posibile nici în vestul Asiei.
Este posibil să asistăm la un al doilea val de decolonizare? O mai puțin directă influență politică a vestului, dar cu toate acestea, o mai mare influență a ideilor vestice?
Desigur. În cele din urmă, nu a fost anti-americanism expus în mod deschis în aceste revoluții arabe. Turcia colaborează, de asemenea, cu Europa, chiar dacă își urmărește propiile interese. Personal cred că este un lucru bun, asta pentru că ajută la consolidarea păcii în regiune. În Orientul Mijlociu avem nevoie de o strategie de securitate care să nu servească interesele jucătorilor din afară.
Cum evaluați politicile vestului față de revoluțiile arabe?
Uniunea Europeană ar trebui să aibă o politică mult mai independentă față de USA decât are acum. Aceasta a fost manifestată în multe situații, ca cea din Irak, conflictul Israelo-Palestinian, și mult mai recent, Iran. Europa trebuie să-și urmărească de asemenea propriile interese. Iranul va trebui atras la masa negocierilor. Politica marginalizării și sancționării acestei țări a eșuat. Proiectele nucleare ale Iranului sunt de neoprit și deci nu există o soluție militară, toate lumea știe acest lucru. Uniunea Europeană este de departe un partener de dialog mai bun decât USA, pentru că nu poartă pe umerii săi nici un păcat al istoriei. Considerațiile strategile joacă de asemenea un rol important aici. De exemplu, cum va fi transportat petrolul și gazele naturale din Afganistan în viitor. Nu ar fi mai bine să se aducă conducta prin India, Pakistan și Iran, decât prin Rusia? De asemenea, operațiunea libiană a fost o greșeală. Europa este foarte legată de lumea arabă și islamică și trebuie să admită acest lucru.
Dacă operațiunea libiană a fost o greșeală, ați fi preferat să nu vedeți Europa intervenind în Libia? Chiar și dacă acest lucru ar fi însemnat să-l urmărim pe Gaddafi masacrând opoziția?
Idealul ar fi fost să se organizeze, dacă ar fi fost posibil, de la bun început, o conferință la care să participe deopotrivă jucătorii din regiune și la care Gaddafi și opoziția să stea împreună la masa negocierilor. Dacă ar fi existat o inițiativă politică chiar de la începuturile crizei, probabil Gaddafi nu ar fi reacționat așa cum a făcut-o la sfîrșit. Când vezi că există și altă soluții, eziți să- ți masacrezi propria populație. Intervenția militară, din contră, a amplificat violența. Nu poți să subjugi oamenii bombardându-i și nici nu poți interveni militar pentru a crea o situație nouă. Cum credeți că se apără regimul lui Gaddafi? El are încă câțiva susținători, nu se reduce totul la mercenarii angajați. Ce se va întâmpla cu rămășițele acestui regim? Strategia diplomatică ar fi rezolvat impasul.
Este până una-alta Libia un alt Irak pentru Vest, doar ceva mai aproape de granițele Europei?
Nimeni nu știe cu siguranță ce este acea mișcare din estul Libiei. Este departe de a fi doar liberali și democrați. Sunt o mulțime de forțe tribale, diferite, cu propriile planuri și de asemenea cu proprii lor războinici. Al-Qaida nu se poate decât bucura de această situație, pentru că aceste evenimente pot fi încadrate în imaginea mondială a conflictului dintre Islam și vest. O soluție militară nu ar avea un sfârșit fericit.
Profil
Arshin Adib-Moghaddam
Arshin Adib-Moghaddam s-a născut într-o familie iraniană, a crescut în cea mai mare parte a vieții în Germania, iar acum predă la prestigioasa Școală de Științe Orientale și Africane din cadrul Universității din Londra. A scris numeroase cărți, cea mai recentă fiind “A Metahistory of the Clash of Civilizations” (în traducere “O meta-istorie a ciocnirilor civilizațiilor”, nu a apărut încă în limba română) care studiază conflictele culturale din istoria Europei, începând de la războaiele greco-persiene, cruciade, și ajungând la actualul război împotriva terorismului.
