"Ungaria a naţionalizat cotizaţiile pentru fondurile de pensii private", se miră cotidianul ceh Hospodářské noviny. În 13 decembrie, Parlamentul Ungariei a aprobat o lege care permite reintegrarea în sistemul public de pensii a fondurilor private, la care maghiarii sunt obligaţi să cotizeze în plus faţă de fondurile publice. Guvernul conservator anulează astfel un sistem înfiinţat în urmă cu mai mult de 12 ani, pe care premierul Viktor Orbán l-a calificat drept "o experienţă proastă care ne-a cufundat în datorii până peste urechi".

Statul intenţionează să folosească banii recuperaţi pentru "astuparea găurilor" datoriei publice, care a ajuns la 80% din PIB, şi reducerea deficitelor, conform promisiunilor făcute UE şi FMI. Măsura va intra în vigoare la sfârşitul lui ianuarie, iar maghiarii riscă să se trezească cu pensiile scăzute. "Încrederea ungurilor în fondurile publice de pensii era slabă, de aceea preferaseră să înfiinţeze fonduri private. Această încredere este astăzi aproape de zero", estimează Hospodářské noviny. "După pensii, se poate naţionaliza orice." Astăzi, adaugă ziarul, "singura certitudine a maghiarilor este incertitudinea cu privire la economiile şi pensiile lor".

Confruntată cu o situaţie similară, Polonia a adoptat un demers invers. În 10 decembrie, guvernul lui Donald Tusk a obţinut din partea Comisiei Europene dreptul de a nu lua în cont în calculul datoriei sale publice şi al deficitului său bugetar transferurile de bani spre fondurile de pensii private. Ceea ce îi va permite să afişeze o datorie de mai puţin de 40% din PIB în loc de 54%. Cu toate acestea, consideră Dziennik Gazeta Prawna, "această binecuvântare s-ar putea transforma într-un blestem", întrucât această schimbare de metodă contabilă nu modifică volumul datoriei şi "ar putea fi o scuză pentru ca guvernul să crească şi mai mult datoria fără a risca sancţiuni".