Ziarul flamand îşi consacră prima pagină comemorării, pe 4 august a începutului Primului Război Mondial în Belgia pe care armata germană o invadase acum exact 100 de ani, pe 4 august 1914.
Pentru eveniment, reprezentanţii a peste 80 de state, printre care preşedintele francez, François Hollande, prinţul britanic William dar şi preşedintele german, Joachim Gauck, erau prezenţi la Liège. Potrivit cotidianului,
toţi oratorii au făcut referinţă la rolul Europei pentru a menţine şi transmite pacea. Provocarea este mare. Tânăra Uniune nu este doar ameninţată intern de avansul euroscepticismului şi de xenofobie, ci la frontierele sale, Europa se găseşte de asemenea în ape agitate.
De Standaard subliniază mai ales discursul lui François Hollande “care a folosit ceremonia pentru a sublinia responsabilitatea istorică a Europei”.
Făcând o legătură cu actualitatea, el subliniază că fiind chiar neutră Belgia acum o sută de ani, nu mai este posibilă neutralitatea astăzi
când un popor care nu este departe de Europa se bate pentru drepturile sale şi integritatea sa teritorială, [...] când un avion civil este doborât în Ucraina, în faţa masacrului civililor, ca în Irak sau în Siria, unde minorităţile sunt persecutate.
Având în vedere toate acestea, afirmă jurnalul, “Europa are obligaţia să acţioneze”.Newsletter în limba română