Danemarca îşi avansează pionii în Polul Nord

Publicat pe 20 iulie 2009 la 14:49

La începutul verii, Danemarca a decis să stabilească un comandament arctic şi un corp expediţionar [Task Force] în nord, observă Politiken. Oficial, este vorba de o adaptare la schimbările climatice care vor conduce la sporirea tranzitului maritim şi a extragerii de materii prime, deci prin urmare la mai multe conflicte posibile în regiunea arctică. Dar cotidianul crede că Danemarca încearcă să-şi consolideze poziţia militară în cursa pentru materii prime, în special pentru petrol.

Politiken aminteşte că ţările riverane ale Oceanului Arctic - Danemarca (prin Groenlanda), Statele Unite, Rusia, Norvegia şi Canada - au toate pretenţii teritoriale asupra zonei. Cât timp această problemă nu este rezolvată, fiecare începe să se "pregătească" militar. Dar ziarul consideră că problema ar trebui să fie soluţionată de către ONU şi că "cu o tradiţie îndelungată a respectului pentru dreptul internaţional şi importanţa pe care o acordă ONU, Danemarca ar putea foarte bine lua iniţiativa".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect