Alegeți o limbă
Dizidenţi sau informatori - numele lor se află pe aceeaşi listă. "Această listă era o mizerie. În perioada comunismului, eu făceam parte din mişcarea de opoziţie Solidarnosc. A doua zi după publicarea ei, toată lumea a început să creadă despre mine că am fost agent al poliţiei secrete", se enervează astăzi, patru ani mai târziu, Andrzej Jagodzinski.
Punerea în linie, în 2005, a 160 000 de nume din baza de date a poliţiei secrete comuniste a provocat un val de panică în Polonia. Milioane de persoane s-au conectat pe situl Internet care le-a publicat. Această listă de arhive, recopiată pe ascuns, nu face distincţia între colaboratorii şi adversarii regimului. Lipsesc până şi datele de naştere. La fel cum au făcut zeci de mii de alţi polonezi, al căror nume figura pe listă, Jagodzinski a cerut Institutului memoriei naţionale (IPN), care a publicat ilegal acest document, de a-i explica care este motivul pentru care numele său figurează pe această listă. Nouă luni mai târziu, acesta a primit o scrisoare oficială din partea IPN, care îi indica că a fost urmărit din cauza statutului său de "individ ostil".
E ceva putred în spatele acestui jargon birocratic al IPN, toate emoţiile care bulversează Polonia de când această listă a fost publicată. A fost numită "lista lui Wildestein", după numele jurnalistului Bronislaw Wildstein, care a publicat-o pentru prima dată. Wildestein, vechi dizident şi imigrant cu parcurs sinuos, este unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai opiniei care încearcă să pună o marcă definitivă asupra trecutului. Iar prin această acţiune pirat se pare că a reuşit în sfârşit să îşi atingă scopul. Trecutul a scăpat din arhivele poloneze ca bulele de aer sub presiune.
Un lucru este sigur : spectrul regimului comunist, care a ţinut milioane de oameni sub jugul său şi i-a zdrobit moralmente, a reapărut în Polonia. Nimeni nu ştie astăzi ce vor mai dezvălui arhivele, "cine" le va folosi şi mai ales "împotriva cui".
Un proces dificil în Ungaria şi Polonia
De ce abordarea trecutului în Europa centrală este atât de diferită de la o ţară la alta? De ce Ungaria şi Polonia, primele ţări care au adoptat un regim democratic, sunt printre ultimele care se confruntă cu durerosul trecut? Într-un remarcabil memori de sfârşit de studii,Thomas Bezak, student slovac în ştiinţe politice, trage următoarea concluzie : în ţările unde comuniştii au participat în mod activ la procesul de trecere la democraţie, timpul analizării trecutului comunist a venit mult mai târziu. "În ţări ca Republica Cehă sau Germania de Est unde, până la căderea sa, puterea comunistă părea atotputernică, nu a existat nici o masă rotundă" iar regimul comunist a căzut în câteva zile. Nu exista nici un motiv de a promite ceva comuniştilor, scrie politologul ceh Jacques Rupnik în noua sa carte, "O democraţie prea obosită".
Regimul comunist ungar si polonez erau diferite de regimul ceh. Acolo s-a încercat obţinerea unui acord. Dar a exitat un preţ ce trebuia plătit : absenţa operaţiunilor de purificare şi returul rapid al marilor figuri al vechiului regim în posturile cheie în stat.
Astăzi, institutul însărcinat cu analiza trecutului comunist al Ungariei este numit "Comisia Kenedi", după numele directorului său, sociologul şi vechiul disident Janos Kenedi. Acest om a urmărit cu consecvenţă două obiective : publicarea numelor vechilor ofiţeri şi agenţi secreţi comunişti şi deschiderea arhivelor publicului. Dar nu este simplu. "Ministrul de Interne ne refuză accesul la o parte din arhive, aparent pentru a apăra interesele actualei poliţii secrete", explică Kenedi. Şi dacă nimeni nu ştie exact câte fişiere au fost deja distruse, Kenedi susţine că o parte din aceste documente au fost distruse între anii 1989 - 1995.
Se pare deci că în Ungaria - spre deosebire de Polonia - clasa politică nu doreşte, 20 de ani după schimbarea regimului, să facă publice arhivele. Continuitatea politică este aici mai marcată decât în Polonia.
Republica cehă şi Slovacia se descurcă
În timp ce în 2001, Parlamentul slovac a votat crearea Institutului Memoriei Naţiunii (UPN) şi l-a numit în fruntea sa pe Jan Langos, care în calitate de deputat, a lucrat la proiectul de lege privind dezvăluirea arhivelor, politicienii slovaci nu au realizat imediat importanţa acestei legii. Au avut nevoie de doi ani înainte de a lua orice măsură. Între timp, institutul lui Langos, a făcut publice o parte din informaţii, şi a dezvăluit pe Internet registrul dosarelor STB (poliţia secretă cehoslovacă) iar situl său, victimă a imensei curiozităţi a internauţilor slovaci, a căzut în pană de mai multe ori.
Dacă am compara cazul Slovaciei cu cel al altor ţări ale Europei Centrale, gestiunea trecutului său comunist a fost mai degrabă o reuşită. Datorită voinţei politice de a înfrunta trecutul şi a operaţiunilor de dezvăluire dar şi graţie tenacităţii lui Jan Langos, politica slovacă s-a debarasat de vechii spioni şi agenţi comunişti, şi nu mai utilizează trecutul drept armă politică. Se pare, comparându-ne cu vecinii noştri, că ne-am descuracat mai bine decât Republica Cehă. Dezbaterile care însoţesc funcţionarea Institutului Ceh pentru studierea regimului totalitar (USTR) sunt mai pertinente.
Istoricii, politicienii şi media nu se mai înfruntă întrebându-se dacă merită sau nu să publice informaţiile provenind din dosarele serviciilor secrete ale vechiului regim, ei vor mai degrabă să ştie în ce măsură suntem noi în stare să interpretăm şi să explicăm faptele trecutului. Încet încet, dezbaterile în jurul istoriei comuniste trec din sfera ideologicului către cea a cercetării istorice normale.
În sala de cercetare, la Praga, oricine poate avea acces la fişierele serviciilor secrete. Oricine poate identifica persoana care l-a denunţat şi poate afla cine a colaborat cu poliţia secretă. Sentimentul de opresiune care domneşte aici - şi acesta este motivul pentru care criticii Instituluil îl numesc câteodată "Institutul George Orwel" - este provocată de faptul că numerele şi procesele - verbale nu sunt suficiente pentru a explica şi înţelege ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.
Comunitatea de istorici care se ocupă cu prioritate de perioada 1968 - 1989 este, se pare, încă departe de a putea să propună o sinteză a muncii lor asupra istoriei recente. Dar în ciuda scurtei sale existenţe, se poate mândri cu faptul de a fi obţinut deja un număr de rezultate revelatoare.
REPUBLICA CEHĂ
Încă o listă dată publicităţii pe Internet
În Republica cehă, ţară care a fost prima în Europa centrală a face publice arhivele secrete la Securităţii de Stat, Institutul pentru studiul regimurilor totalitare are un nou concurent. "Noi liste afişate pe Internet", titra Lidove Noviny în 6 iulie, anunţând publicarea a mai multe mii de nume de către fostul dizident Stanislav Penc. Acesta din urmă consideră că "Institutul monopolizează interpretarea istoriei, disimulează informaţiile şi nu face publice dacât afacerile susceptibile de a place celor mulţi".
Pavel Zacek, directorul Institutului praghez, gerează 20 de kilometri de documente şi dirijează 273 de angajaţi. El crede că Penc nu face dacât "să împingă uşi deja deschise". Noua bancă de date este diferită de lista lui Cibulka, care conţinea numele colaboratorilor poliţiei secrete în sânul populaţiei şi care a fost larg contestată în timpul publicaţiei sale, în 1992. Lidove Noviny explică că ea va permite fecăruia verificarea faptului că a făcut sau nu parte dintre persoanele supravegheate. Dar cotidianul avertizează că pe Internet profanul nu va fi capabil să facă diferenţa între un "duşman" şi un "colaborator" al regimului. Pentru că poate consulta originalele "registrului imprimat", Institutul , el, este capabil să "lustreze" fiecare nume cu mult mai multă certitudine decât situl lui Stanislav Penc.
