Criza zonei euro

Despre cum se prepară afacerile pentru Eurogeddon

Publicat pe 1 decembrie 2011 la 13:14

Chiar dacă liderii europeni repetă într-una că "nu este vorba în niciun caz" de o implozie a zonei euro, "anumite bănci nu sunt chiar aşa de sigure", subliniază The New York Times:

"Unele bănci, printre care Merrill Lynch, Barclays Capital şi Nomura au emis o mulţime de rapoarte privind posibilitatea unei dezmembrări a zonei euro. Criza financiară din zona euro a intrat într-o fază mult mai periculoasă", au scris vineri analiştii de la Nomura. Dacă Banca Centrală Europeană nu intervine acolo unde politicienii au eşuat, "o dezmembrare a zonei euro pare acum mai degrabă probabilă decât posibilă", a spus banca.

Cotidianul newyorkez este totuşi surprins de calmul arborat de "băncile din marile ţări ale zonei euro care au fost afectate recent de criză". "În timp ce în Statele Unite se crede clar că Europa se poate sfâşia, aici credem că Europa trebuie să rămână aşa cum este", a declarat un bancher francez, rezumând gândirea băncilor franceze. "Deci, nimeni nu spune, 'Avem nevoie de un plan de rezervă'".

Financial Times raportează că unele companii internaţionale pregătesc planuri de urgenţă în eventualitatea căderii zonei euro.

Producătorii de automobile, întreprinderile din domeniul energiei, a bunurilor de consum şi alte multinaţionale iau acţiuni pentru a minimiza riscurile plasându-şi rezervele de lichidităţi în investiţii sigure şi îşi reduc cheltuielile neesenţiale. Siemens şi-a înfiinţat chiar propria bancă pentru a depune fonduri în cooperare cu Banca Centrală Europeană.

Cotidianul economic londonez subliniază faptul că "unele firme cu acoperire globală cred că o dezmembrare a zonei euro ar fi întristătoare dar gerabilă". Acesta constată şi că:

Unii directori francezi, italieni şi spanioli declară că au întocmit planuri pentru a face faţă la turbulenţe financiare şi economice severe, dar nu în mod specific pentru o dezmembrare a zonei euro. Riscul, în ochii lor, este ca stabilitatea regiunii să nu fie şi mai ameninţată dacă s-ar răspândi zvonul că întreprinderile prevăd cel mai rău scenariu.

Cotidianul economic francez Les Echos se concentrează pe întoarcerea la moneda naţională pe care ar implica-o o astfel de sfâşiere a zonei euro. Acesta scrie că:

De luni de zile [firma britanică de curtaj] Icap a făcut discret simulări despre o revenire la drahma grecească pe platforma ei electronică EBS, cea mai mare piaţă interbancară de schimb valutar.

În Varşovia, Dziennik Gazeta Prawna raportează că poate întreprinderile din întreaga lume îşi elaborează planuri de urgenţă, dar că "întreprinderile poloneze îşi păstrează calmul". Potrivit unui purtător de cuvânt de la Solaris Bus & Coach:

... dacă zona euro s-ar prăbuşi, nu ar fi o lovitură pentru noi. Acceptăm deja plăţi nu numai în euro, dar şi în coroane cehe sau suedeze.

Între timp, vice-preşedintele unei fabrici de containere din aluminiu a declarat că "nimeni nu ştie cum ar arăta în realitate prăbuşirea zonei euro. Singurul lucru de care ne putem proteja sunt fluctuaţiile valutare".

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect