Din Est în Vest

Publicat pe 17 iulie 2009 la 22:39

Simboluri, simboluri. In 14 iulie, fostul prim ministru polonez Jerzy Buzek a devenit primul preşedinte al Parlamentului European provenit dintr-o fostă ţară a blocului sovietic. Un eveniment care realizează visele şi speranţele născute cu 30 de ani în urmă în şantierele navale poloneze, se bucură Gazeta Wyborcza. Dar, nota în acelaşi timp cotidianul din Varşovia, "foştii membri ai UE vor judeca în funcţie de acţiunile sale iar dacă noii membri sunt suficient de europeni vor gândi ca ei".

Două zile mai târziu, doi foşti preşedinţi polonezi - Lech Walesa, Aleksander Kwasnievski -, un fost preşedinte ceh - Vaclav Havel, şi alte personalităţi din Europa centrală şi Orientală au publicat o scrisoare deschisă preşedintelui Barack Obama. "Nu ne uitaţi şi protejaţi-ne în faţa Moscovei", scriu ei în substanţă, reînnoind dorinţa lor de a avea un scut anti-misile american pe solul lor, decis însă fără consensul UE. Ca şi cum aceste femei şi aceşti bărbaţi, care au simbolizat parcursul ţărilor lor respective spre democraţie şi spre Uniunea Europeană, ar simţi că Bruxelles şi capitalele din Vestul continentului nu ar împărtăşi preocupările lor.

Vechea Europă, noua Europă. Distincţia formulată de către Donald Rumsfeld, fostul ministru american al Apărării, continuă să se verifice. Acolo unde ne apucăm să visăm că alegerea unui polonez într-un post-cheie al Uniunii nu suscită nici un apriori. Şi că la Praga, Paris, Londra şi Berlin, viziunile lumii şi scopurile sale sunt sufiecient de apropriate pentru a nu da impresia că doar America este capabilă de acţiune?

In timp ce Javier Solana, şeful unei diplomaţii europene embrionare, îşi anunţă plecarea, poate că vom putea găsi ca şi înlocuitor un european capabil să vorbească în numele tuturor, din Est ca şi din Vest.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!