După salvare, noi zvonuri privind incapacitatea de plată

Publicat pe 5 iulie 2011 la 11:26

Cover

Agenţiile de rating ameninţă ajutorul pentru Grecia”, [titrează Público](http://“Agenţiile de rating ameninţă ajutorul pentru Grecia”, titrează Público. Potrivit cotidianului din Lisabona, noul pachet al ajutorului financiar pentru Grecia, în valoare de 85 de miliarde de euro, discutat în prezent, riscă să se lovească de un zid. “Băncile germane şi franceze doresc să ia parte la o prelungire a perioadei de rambursare cu condiţia ca agenţiile de rating să nu retrogradeze ratingul de ţară”. Dar este tocmai ce ameninţă să facă Fitch şi Standard & Poor’s (cele mai mari agenţii de rating). Agenţiile spun că actualele discuţii între UE şi Grecia duc la “incapacitate de plată potrivit criteriilor noastre”. La trei zile după ce miniştrii din zona euro au fost de acord să elibereze ultima tranşă din actualul program de ajutorare a Greciei, în valoare de 12 miliarde de euro, fără să-şi ia un angajament în privinţa datei pentru aprobarea noului pachet, presiunea pe ţară creşte din nou.). Potrivit cotidianului din Lisabona, noul pachet al ajutorului financiar pentru Grecia, în valoare de 85 de miliarde de euro, discutat în prezent, riscă să se lovească de un zid. “Băncile germane şi franceze doresc să ia parte la o prelungire a perioadei de rambursare cu condiţia ca agenţiile de rating să nu retrogradeze ratingul de ţară”. Dar este tocmai ce ameninţă să facă Fitch şi Standard & Poor’s (cele mai mari agenţii de rating). Agenţiile spun că actualele discuţii între UE şi Grecia duc la “incapacitate de plată potrivit criteriilor noastre”. La trei zile după ce miniştrii din zona euro au fost de acord să elibereze ultima tranşă din actualul program de ajutorare a Greciei, în valoare de 12 miliarde de euro, fără să-şi ia un angajament în privinţa datei pentru aprobarea noului pachet, presiunea pe ţară creşte din nou.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect