Alegeți o limbă
Nu ar fi el, Heinz Fischer, dacă n-ar avea cel puţin două păreri diferite în legătură cu întrebarea "Mai multă democrație directă?". Președintele statului a declarat dumincă 8 iulie, în cadrul emisiunii televizate Pressestunde (Ora presei) că ia în considerare implicarea mai puternică pe viitor a poporului în deciziile importante.
Însă, la fel de bine, el își poate imagina să fie împotrivă, pentru că mai multă democrație directă nu trebuie să ducă la o subminare a Consiliului Naţional [Camera Deputaţilor care a adoptat Mecanismul European de Stabilitate și Pactul fiscal pe 4 iulie]. Președintele se arată foarte îngrijorat și de faptul că în cazul unei serii numeroase de referendumuri problemele ar putea ajunge în mâinile "presei de bulevard". Probleme complexe precum Pactul fiscal și instalarea planului permanent de salvare MES nu s-ar preta astfel la referendumuri populare pentru că reprezentarea acestora ar putea să devină, tocmai, prea "populară".
Asta este interesant. Cam în același timp, omologul lui Fischer, Joachim Gauck, i-a cerut explicit cancelarului german Angela Merkel să le explice germanilor măsurile controversate legate de salvarea euro pentru ca votanții să înțeleagă ce-i așteaptă. Declarația domnului Gauck este foarte corectă. O decizie cu atâtea implicații nu se poate lua pe la spatele alegătorilor. Cel puțin nu când vrei să împiedici ca cetățenii să fugă în cete în tabăra adversarilor încrâncenați ai UE.
O asemenea explicație ar fi meritat și cetățenii austrieci. Și ce să fie atât de greu să le spui cetățenilor în propoziții simple că, odată cu introducerea MES, toate statele garantează pentru datoriile altora ? Și ce ar putea să fie "tabloidizat" în stilulpresei de bulevard faptul că explici poporului faptul că în prezent nu doar că datoriile statelor sunt comunitarizate, ci și banii publici de ajutorare sunt folosiți pentru salvarea băncilor private – în loc să lase pierderile în seama acționarilor acestora, așa cum ar trebui.
Paradoxal, chiar "tabloidizarea" temelor complexe de care se teme Heinz Fischer atât de mult ar putea să facă bine țării. Chiar și pentru că prezentarea unor fapte greu de înțeles nu duce neapărat la simplificări primitive și distorsiuni, fapt demonstrat de dezbaterea legată de aprobarea de către Parlament a aderării Austriei la UE din iunie 1994.
Cât de departe trebuie să meargă democrația directă și cu câtă maturitate poate să decidă un popor ne arată vecinii noștri din Elveția. La începutul anului ei au votat împotriva prelungirii concediului plătit de la patru la șase săptămâni. Nu pentru că erau împotriva ideii de a avea mai multă vacanță, ci pentru că sunt de părere că economia lor, care stă deja sub o puternică presiune, va fi astfel slăbită și mai mult.
În anul 2005, a fost respinsă în St. Gallen o inițiativă de consolidare a spitalelor regionale cu o mare majoritate. Nu pentru că cetățenii ar fi avut ceva împotriva unei densități mai mari de spitale, ci pentru că li s-a explicat în cuvinte simple că un asemenea pas ar duce la taxe mai mari. În Austria Inferioară, poporul suprasolicitat nu trebuie deranjat de la emisuni TV foarte vizionate precum Musikantenstadel (emisiune de muzică populară și divertisment), pentru că pentru el decid în problemele importante "experții politici" din Landtag (Parlamentul local). În plus, la asta se adaugă faptul că din 12 kilometri în 12 kilometri, în Austria, există câte două spitale nou-nouțe.
E adevărat că poporul nu trebuie să decidă despre toate. S-ar obține multe dacă votanții ar avea voie să se pronunțe asupra alegerii unei căi. De exemplu, în cazul MES. Sau asupra întrebării dacă statul trebuie să cheltuiască mai mult decât încasează, sau dacă cheltuielile bugetare trebuie ținute în frâu prin Constituție și dacă odată cu creșterea speranței de viață trebuie să crească și vârsta de ieșire la pensie sau nu.
De răspunsuri la întrebări de acest gen nu trebuie să se teamă nimeni. Până la urmă poporul considerat atât de prost nu poate să decidă mai rău decât experții din băncile Consiliului Naţional. Iar asta ar fi deja o poziție de plecare foarte practică, nu?
