Știri Tratatul de la Lisabona
Primele pagini din presa europeana de astazi 4 noiembrie 2009. © Presseurop

E semnat, să întoarcem pagina

Având semnătura preşedintelui ceh, este sigur acum că tratatul de la Lisabona va intra în vigoare pe 1 decembrie. Cu siguranţă, UE va dispune de mijloace pentru a funcţiona mai bine, dar textul nu va servi la nimic dacă liderii nu îşi vor schimba comportamentul, avertizează presa europeană.

Publicat pe 4 noiembrie 2009 la 16:33
Primele pagini din presa europeana de astazi 4 noiembrie 2009. © Presseurop

În sfârşit. După lungi obstrucţionări, fără ceremonie, fără jurnalişti sau fotografi, preşedintele ceh Vaclav Klaus a semnat Tratatul de la Lisabona, pe 3 noiembrie, la câteva ore după ce Curţea Constituţională cehă a refuzat ultimul recurs împotriva textului. "El [Vaclav Klaus] nu a fost de acord, dar a semnat", titrează Mlada Fronta DNESdeasupra fotografiei semnăturii atât de aşteptată de ceilalţi lideri europeni.

Pierdant de onoare, Klaus a declarat că, cu acest tratat, "Republica Cehă încetează de a mai fi o republică suverană". "Pana este mai înţeleaptă decât gura", a afirmat Martin Komarek în cotidianul praghez. Editorialistul a amintit că toate statele membre au renunţat la "o parte din suveranitatea lor prin intrarea în Uniune, dar reprezentanţii acestora, pot apăra interesele ţărilor lor".

Bruxelles are motive de a "sărbători", constată De Volkskrant. Dar de acum, avertizează cotidianul olandez, trebuie "ca bărbaţii şi femeile politice, să promită solemn că vor renunţa pe viitor de a mai practica cu amatorism, construcţia europeană". "Reformele instituţionale au ridicat egocentrismul la rang de hobby bruxellez disproporţionat", regretă jurnalul". "Este timpul ca Europa [...] să arate cetăţenilor săi că este un veritabil ghid pentru progres".

"Graţie regulilor stabilite de Lisabona, Europa are ocazia de a face un mare salt înainte", vrea să creadă Jacek Pawlicki în Gzeta Wuborcza. Dar comentatorul aminteşte că "tratatele, oricât de perfecte ar fi ele, nu rămân decât nişte cuvinte imprimate pe hârtie, dacă nimeni nu are voinţa de a le aplica. Succesul Tratatului de la Lisabona a solicitat multă energie şi deteminare. Acest capital nu trebuie să se irosească".

Newsletter în limba română

Dar, după opt ani de negocieri şi de referendumuri, tratatul de la Lisabona nu garantează cea mai minunată lume bruxelleză . "Uniunea nu era sexy înainte de Lisabona, iar acest document nu o va face mai fină şi nici nu îi va îndepărta ridurile. Din contră", tranşează Martin Komarek în Mlada Fronta DNES. "Dezbaterea asupra tratatului, greoi şi în mare parte dificil de citit, chiar dacă democratizează şi simplifică funcţionarea instituţiilor, a contribuit foarte puţin la difuzarea percepţiei unei UE ca un proiect elitist", aminteşte Irish Time. "Traumatismul Lisabona a fost probabil în spatele nostru, dar nemulţumirea cetăţenilor va ramâne o provocare crucială pentru liderii europeni".

Un ziar nu crede în entuziasmul europenilor. Deoarece, la ce foloseşte să te dotezi cu instituţii frumoase dacă Europa comite "o sinucidere civilizaţională", se întreabă Rzeczpospolita. În momentul în care Klaus semna tratatul, Curtea Europeană a drepturilor omului condamna Italiapentru prezenţa crucifixelor în sălile de clasă. Indepărtând Europa de rădăcinile sale creştine, jurisdicţia de la Strasbourg "a răsturnat valorile care au fondat comunitatea europeană", estimează cotidianul conservator polonez. "Noi nu mai suntem conectaţi prin biserica Sfânta Maria din Cracovia, catedrala Notre Dame ori Capela Sixtină, ci prin tratatul de la Lisabona, MTV, burţi pline, vacanţe la Ibiza şi toleranţă faţă de homosexuali".

"Elita politică europeană si-a arătat dispreţul său obişnuit pentru voinţa poporului", regretă The Times. "Dar, acum că Tratatul de la Lisabona a fost ratificat, este vremea de a trece la alte lucruri". "Oricât de frustrant ar fi, când datele se schimbă în politică, trebuie schimbată strategia, scrie cotidianul londonian. Este exact ceea ce David Camerun a menţionat că va face", abandonând ideea unui referendum asupra tratatului în cazul în care va accede la putere, în primăvara viitoare.

Dar povestea nu s-a terminat. Notând că, conservatorii britanici încă mai speră să profite de pe urma tratatului de adeziune al Croaţiei pentru a obţine clauza de exonerare pentru ţara lor, Irish Time se nelinişteşte să vadă că "înainte chiar ca cerneala să se fi uscat pe tratatul de la Lisabona, promisiunea că intrarea lui în vigoare va pune capăt certurilor constituţionale şi instituţionale pentru cel puţin o generaţie, are aparenţa unei iluzii. Ceea ce nu reprezintă o perspectivă fericită".

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect