Edinburgh, toamnă pasională şi pasionantă

Publicat pe 16 septembrie 2014 la 20:22

18 septembrie. Referendum în Scoţia asupra ieşirii sau nu din Marea Britanie. Un gest privit şi aşteptat, pentru jurisprudenţă, de Catalonia, de o parte din Transilvania, cam de toate micile/mari regiuni care au vise de autonomie. Mai multă sau mai puţină...
"Există câteva ţări care, printr-o fericită potrivire de circumstanţe... literare, primesc o nouă identitate". Nici nu credeam să ghicesc atât de bine, pe atunci, în toamna lui 2012, viitoarea soartă a Scoţiei. Aterizasem din întâmplare, geografică întâmplare, la Edinburgh, pentru o săptămână, şi acel noiembrie, ploios dar superb - căci arborii lor au, toamna, culorile stejarilor noştri din Ardeal, deci mă simţeam ca acasă - se preta şi ...muncii colaterale. Am cerut deci redactorului-şef al principalului cotidian scoţian, The Scotsman, o întâlnire colegială.
De la una la alta, l-am întrebat ce crede despre afirmaţiile primului ministru Alex Salmond, referitoarea la viitoarea independenţă a Scoţiei. A zâmbit în barbă (roşcată!) şi a început o demonstraţie de forţă care avea foarte mult sens: a fost onest şi echilibrat. Mi-a mărturisit, după, la plecare, că nu e scoţian, ci englez! Da, curentul de opinie principal, purtat de guvernul lui Salmond ca un steag, este naţionalist şi doreşte desprinderea Scoţiei. Recuperarea monezii, rămânerea în UE, relaţiile foarte bune cu Marea Britanie, un divorţ de catifea, dacă vreţi. El presupune însă şi o mulţime de dezavantaje, pe lângă avantajul strict al independenţei de Londra. Independenţă care este percepută astăzi ca un sentiment egoist. Este, oare? Dezavantajele sunt economice: flota submarinelor britanice este în Scoţia, cu tot cu locurile de muncă aferente. O mare parte din economie este dependentă tot de Londra.
Scoţia posedă însă şi propria Sillicon Valley, Sillicon Glen. Nu mai amintesc whiskyul sau serviciile bancare. Turismul. Din 1998, la Edinburgh există un Parlament scoţian, cu 128 de deputaţi, care votează legi de uz...comun, să spunem, într-o ambianţă futuristă. La 50 de metri de reşedinţa de vară a reginei Marii Britanii, un imobil modelat din lemn, conceput de un sculptor catalan! Oricum am lua-o, aşa cum scria The Guardian, citat de Courrier International, "independenţa scoţiană nu mai este un vis".
Jurnalistul de la The Scotsman îmi spunea că ei privesc cu mult interes spre celelalte mişcări independentiste, catalane, din secuime, daca doriţi (chiar ştia povestea maghiarilor din Ardeal şi dorinţele lor de autonomie), dar mi-a explicat că Scoţia este un caz aparte, pentru că a fost dintotdeauna o ţară. Aspect geopolitic care nu va împiedica analiştii şi chiar independentiştii să folosească o scindare a Scoţiei ca argument de "o Europă a regiunilor este posibilă".
Curentul nu contaminase încă, în 2012, străzile capitalei Scoţiei. "Edinburgh are, la început de noiembrie, ceva din farmecul şi răcoarea unui Cluj sau al unui Sibiu de peste care tocmai s-a ridicat bruma. Miroase a munte la Edinburgh în noiembrie... ", scriam în reportajul publicat de Historia.
Capitala părea adormită într-un timp care trece parcă ceva mai încet ca pe continent. Astăzi însă, dezbaterea Da/Nu a încins atât de mult spiritele încât a devenit subiect de carte ....pentru Ian Rankin, autor de romane poliţiste celebru în spaţiul anglo-saxon, "Saints of the Shadow Bible", şi subiect de campanii de presă pentru mulţi alţii. Autoarea romanelor cu Harry Potter, J.K.Rowling, care îşi şi scrie romanele într-un local-cofetărie mignon cu vedere spre castelul din Edinburgh, a donat astfel o sumă deloc neglijabilă pentru campania împotriva independenţei.
"Vă cer să vă amintiţi de Devoratorii Morţii în ziua când veţi vota", cere ea cititorilor, sperând că, oricare ar fi rezultatul referendumului, să nu "ni se reproşeze vreodată că am făcut o eroare istorică". Revenind la Rankin, cel considerat recent ca fiind cel mai iubit scriitor scoţian din toate timpurile (şi nu doar în Scoţia, ci şi aiurea), scriitorul, tulburat de moartea scriitorului şi prietenului său, Iain Banks, în iunie 2013, a decis ca anul acesta să fie un an de pauză. Pauză de respiraţie şi de observaţie. Iniţial partizan an Nu-ului, dar având un sentiment puternic de accept al opiniilor prietenilor care susţineau un Da, Rankin a decis să ia poziţie prin intermediul principalului său personaj, în romanele sale poliţiste având capitala ca fundal:

inspectorul Rebus ar fi votat N. Insă inspectorul Siobhan Clarke ar fi votat Da. Eu sunt între. Încercând cu disperare să nu fiu partizanul nimănui, pentru că a fi astăzi în Scoţia partizanul cuiva înseamnă a-ţi face duşmani.
O frază înţeleaptă. Pentru el, pentru scoţienii care-şi vor juca soarta la jocurile de noroc ale referendumului ca gest democratic sine die, pentru noi, pentru Uniunea Europeană, până la urmă. Vom avea cu siguranţă o pasionantă şi pasională toamnă scoţiană.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect