Enda Kenny, elogiat în străinătate, însă mai puţin în propria ţară

Publicat pe 8 octombrie 2012 la 13:03

Cover

În ceea ce este considerată a fi o importantă manevră pentru îmbunătăţirea imaginii Irlandei în străinătate, premierul irlandez Enda Kenny a apărut pe coperta revistei Time sub titlul “Revenirea celtică”. Influenta publicaţie americană prezintă “reconstrucţia” economiei irlandeze de către Enda Kenny după prăbuşirea din 2008, explicând “ceea ce restul Europei poate învăţa de la el”. Potrivit revistei Time, de când a preluat funcţia de prim-ministru (Taoiseach) al ţării afectate de criză, în 2011, Enda Kenny:

… a aplicat reduceri în serviciile publice de genul celor care au scos protestatari pe străzile din Grecia şi Spania, ţări care se confruntă cu niveluri similare ale datoriilor. Cu toate acestea, Enda Kenny nu a fost nevoit să se confrunte cu la fel de multe proteste faţă de măsurile de austeritate, iar această situaţie i-a oferit mai mult spaţiu de manevră decât omologilor săi din Grecia şi Spania. Mulţi alegători şi analişti l-au considerat mult timp pe Kenny un politician fără prea multă influenţă, însă, în contextul în care PIB-ul Irlandei începe din nou să crească, el ar putea demonstra că este oricine altcineva în afară de politicianul “naiv”, aşa cum era catalogat de predecesorul său, Brian Cowen, în 2010.

Cea mai mare parte a presei irlandeze este amuzată de tonul optimist al revistei Time, dat fiind că, sub tutela programului propus de CE/BCE/FMI, Irlanda continuă să se confrunte cu şomaj masiv (14,9%) şi emigraţie (80 000 de persoane în ultimele 12 luni). Cotidianul Irish Independentscrie că:

Newsletter în limba română

elogiile străine sunt frumoase, dar nu vor elimina dificultăţile interne… Economistul şi filosoful Adam Smith spunea cândva că 'nicio societate nu poate fi înfloritoare şi fericită dacă cea mai mare parte a membrilor ei sunt săraci şi trăiesc în condiţii mizere'. Din nefericire, această idee descrie într-un mod mai adecvat starea naţiunii irlandeze decât titlul din Time despre 'Revenirea celtică'.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect