Este la modă să devii polonez

Ţară de emigrare – britanicii, irlandezii şi germanii ştiu prea bine – Polonia atrage, de asemenea, mulţi imigranţi. Lucrători din Europa Centrală şi de Est, dar şi din Asia de Sud-Est şi din Africa.

Publicat pe 12 februarie 2013 la 16:41

Atunci când German Efromovich, miliardarul sud-american şi proprietarul companiei aeriene Avianca, a vrut să cumpere compania portugheză TAP, s-a izbit de un obstacol major, cel al legislaţiei europene care interzice unui investitor din afara UE să achiziţioneze mai mult de 49% din acţiunile unei companii aeriene. Obstacol pe care omul de afaceri l-a depăşi rapid, anunţând, cu ocazia unei conferinţe de presă organizată la Lisabona, în faţa reporterilor uluiţi: “Cererea mea de dobândire a naţionalităţii poloneze este în curs. Pot să fac acest lucru pentru că părinţii mei erau polonezi.”. La scurt timp după aceea, pe 5 decembrie 2012, îşi primea paşaportul polonez.

Efromovich, născut în Bolivia într-o familie de evrei care au părăsit Polonia imediat după război, a subliniat întotdeauna că părinţii lui erau mândri de rădăcinile lor poloneze. Pentru moment, cetăţenia poloneză nu i-a fost foarte utilă, deoarece autorităţile portugheze au abandonat brusc vânzarea companiei TAP, din cauza – spun ei – a lipsei garanţiilor financiare adecvate. Cu toate acestea, am câştigat un nou cetăţean, care în plus a dat peste cap clasamentul celor mai bogaţi polonezi, plasându-se – cu cei 3,5 miliarde de zloţi ai săi [aproape 900 de milioane de euro] – pe poziţia a cincea.

Cu vulturul pe tricou

Yuriy Gladyr, care este de patru ani la Zaksa, echipa din Kedzierzyn-Kozle, în Silezia, nu este fără îndoială la fel de bogat, dar este cu siguranţă mai tare la volei. Originar din Poltava, în Ucraina, Gladyr locuieşte în Polonia cu soţia sa, Marina, şi fiica, Daria, născută aici. El tocmai şi-a primit cetăţenia poloneză. Şi-ar dori ca de acum încolo să poată îmbrăca tricoul brodat cu vulturul: “Este visul oricărui jucător, deoarece echipa naţională a Poloniei participă la meciurile de nivel înalt”, spune el.

Cei mai faimoşi dintre polonezii “prin alegere” provin din lumea fotbalului. Celebrităţile străine pot aduce puţină strălucire echipei naţionale. “Îmi plac polonezii, iubesc Polonia. Îmi doresc să devin un cetăţean al ţării în care am trăit multe momente frumoase”, a declarat Roger Guerreiro, jucătorul brazilian al clubului Legia (Legia Varşovia, clubul capitalei). Dobândirea cetăţeniei poate fi într-adevăr deosebit de rapidă atunci când echipa naţională caută de urgenţă un mijlocaş ofensiv.

Newsletter în limba română

Începând cu anul trecut, procedura de cerere depusă la voievod (reprezentantul guvernului central într-un voievodat, o divizie administrativă a Poloniei) oferă o cale simplă şi rapidă de dobândire a naţionalităţii. Aceasta poate fi, de asemenea, acordată şi de către preşedinte, pentru fapte de merit, aşa cum a fost cazul pentru cei aproximativ 2500 de oameni care au beneficiat de această măsură în 2012. Marea majoritate a cererilor sunt adresate totuşi voievozilor, care înregistrează un număr crescând de solicitări de la aderarea Poloniei la UE.

Polonia seduce

De ce sunt din ce în ce mulţi străini care cer cetăţenia poloneză? Din pragmatism pur. După cum afirmă Henry Mmereole, originar din Niger şi patronul a trei farmacii din Varşovia, străinii se stabilesc aici pentru că ţara este în plină expansiune, iar persoanele ambiţioase pot progresa uşor în ierarhia socială. Aspectul cel mai dificil este fără îndoială clima, dar te obişnuieşti cu ea.

Motivaţiilor economice şi familiale li adaugă un alt element: Polonia este considerată ca fiind prietenoasă şi atractivă. “O ambianţă plăcută, oameni drăguţi. Mătuşa şi unchiul meu veniţi din Grecia au trecut recent pe Trakt Królewski (drumul regal) din Varşovia, şi nu au încetat să se minuneze de acest loc. Polonia ar trebui să-şi promoveze cultura, de exemplu creaţiile sale teatrale unice, sau sportul. Sunt principalele domenii prin care o ţară îşi câştigă faima”, explică muzicianul Milo Kurtis, co-fondator al celebrului grup Maanam, acum un membru al Drum Freaks.

Născut la Zgorzelec, fiul unor refugiaţi greci (provenind din valul de aproape 15 000 de imigranţi greci care au sosit în Polonia în jur de 1949), el a decis să ceară cetăţenia poloneză. A considerat că aşa este cel mai cinstit şi convenabil, dat fiind faptul că el gândeşte ca un polonez şi intenţionează să rămână în această ţară până la sfârşitul zilelor sale. El povesteşte că, în anii 1980, o ofertă de cetăţenie i-a fost făcută de către Germania, dar subiectul a fost repede îngropat, după ce socrul său i-a spus clar: “Faci cum vrei, dar să ştii că noi nu o să acceptăm un german în familie”.

Un Vietnam al Nordului

Numeroşi sunt cei care vin pe malul Vistulei, pur şi simplu pentru a căuta o viaţă mai bună, sau o educaţie bună. Dar numai o mică parte dintre aceşti noi-veniţi doresc să obţină cetăţenia poloneză. Câteva mii de oameni pe an, la nivelul întregii ţări, este puţin, ţinând cont de numărul total de străini care trăiesc pe teritoriul nostru, legal sau ilegal, estimat între 500 000 şi 1 milion de persoane. Dar afluxul acestora de abia începe.

Polonia a devenit o destinaţie de predilecţie pentru vietnamezi. Părinţii multora dintre ei au studiat aici, în anii 1960 şi ‘70, vorbesc poloneza şi transmit o imagine puţin idealizată a Poloniei, precum cea a unei ţări în care curge lapte şi miere, constată Karol Hoang, un antreprenor imobiliar şi proprietarul unei agenţii de modeling. Bunicul său a fost un diplomat în post la Varşovia.

Deşi în Polonia sunt zeci de mii de vietnamezi, cei mai numeroşi dintre imigranţi sunt ucrainenii. Ei lucrează în agricultură şi horticultură, dar, de asemenea, şi în sectorul construcţiilor, sau îngrijesc de copii şi vârstnici. “Ucrainenii merg la lucru, câştigă bani, şi apoi plecă acasă. Chinezii, dacă nu le merg afacerile, îşi fac bagajele şi se duc în altă parte. Vietnamezii, la rândul lor, rămân aici orice ar fi. Noi prindem rădăcini, ne gândim la ce vom face în următorii zece sau douăzeci de ani, la ce-i aşteaptă pe copiii noştri, dacă vor face studii bune, dacă vor avea un post într-o întreprindere bună o bancă”, explică Karol Hoang, căsătorit cu o poloneză şi considerându-se “pe jumătate polonez”. Relaţia lui cu Polonia, veche de douăzeci de ani, a fost pecetluită recent prin dobândirea cetăţeniei poloneze.

Tinerii vietnamezi se integrează repede, prea repede chiar, în ochii imigranţilor din prima generaţie, care le reproşează noilor-veniţi că-şi neglijează legăturile cu patria lor mamă. Cu toate acestea, comunitatea asiatică este afectată de o problemă serioasă de identitate. Îşi doresc să fie polonezi, dar, fiind departe de modelul fizic al blonzilor cu ochi albaştri, nu sunt întotdeauna acceptaţi.

Atitudinea polonezilor faţă de imigranţi a evoluat în comparaţie cu sfârşitul anilor 1990, pe vremea în care se întâmpla, cu ocazia meciurilor de fotbal, ca supoterii să arunce banane înspre jucătorul Olisadebe, originar din Nigeria. Tot din această ţară vine şi John Abraham Godson, primul parlamentar polonez negru. Pentru el, totul a început când un misionar român i-a vorbit de Polonia. Astăzi, el subliniază că vine de la Łódź (cel de-al treilea oraş polonez ca mărime, situat în partea centrală a ţării) şi că aici vrea să trăiască şi chiar să fie îngropat.

Când începe un imigrant să se simtă cu adevărat polonez? Nu neapărat în momentul în care primeşte certificatul de cetăţenie. Okił Chamidow, regizorul popularului serial de televiziune Lumea văzută de familia Nuli, de origine din Tadjikistan, spune, în glumă, că şi-a zis “Oh, sunt un polonez!” în ziua în care a început să se plângă fără motiv.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect