"Luna trecută, o conferinţă de tineri etnologi şi folclorişti, care avea loc la Tartu, a fost întreruptă subit de către doi poliţişti", povesteşte Eesti Päevaleht. Cotidianul estonian explică faptul că poliţiştii erau interesaţi de un folclorist de origine indiană care tocmai sosise pentru a efectua un doctorat la universitatea din acest oraş. Autorităţile estoniene încercau să detecteze tinerii studenţi-cercetători străini susceptibili să vină "să spioneze cercetarea şi producţia" estoniană, precizează ziarul. Ameninţarea ar veni mai ales din partea studenţilor chinezi, indieni şi ruşi, din ce în ce mai numeroşi şi mai atenţi la domeniile biotehnologiei, cercetării militare şi ale noilor tehnologii. [NATO a deschis recent la Tallin centrul său de excelenţă pentru apărarea cibernetică în cooperare (CCD), un laborator însărcinat să dezvolte tehnicile de protecţie şi de luptă împotriva ciberterorismului].
În timp ce ministrul estonian al Educaţiei evaluează nivelul de acces al studenţilor străini la sectoarele sensibile ale cercetării, serviciile estoniene examinează candidaturile acestora. "Cei care au descoperit tot felul de lucruri şi apoi au plecat în străinătate pentru a creea societăţi private sunt mai degrabă cercetătorii care au lucrat în universităţile estoniene, ei ridică adevăratele probleme", explică însă Rein Raud, rectorul Universităţii din Talin.