Alegeți o limbă
În 2007, atunci când Iulia Timoşenko era prim-ministru al Ucrainei, un om de afaceri european a încercat să obţină un contract. Prezent de destul de mult timp în regiune, el ştia că nu se face nimic acolo fără şpagă. Cu toate acestea , contractul nu a fost încheiat. Dna Timoşenko vroia, după spusele acestuia, un comision uriaş. "Niciodată înainte nu a trebuit să plătesc o astfel de sumă. Nici în Rusia".
În ultimele luni, dna Timoşenko, închisă în 2011 pentru fapte de corupţie de către noul preşedinte, Viktor Ianukovici, a fost un pion în lupta pentru putere dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Rusia a câştigat bătălia. Europa, pradă diviziunilor sale interne şi a incapacităţii sale de a alege colectiv o singură direcţie, s-a ridiculizat.
Pe 28 noiembrie, cu ocazia unui summit al Parteneriatului Estic, la Vilnius, UE dorea să semneze un "acord de asociere" cu Ucraina. Printr-o cooperare mai strânsă, europenii sperau să facă această mare ţară învecinată să fie mai stabilă, mai prosperă şi chiar mai democratică. O evoluţie în interesul Europei. În schimb, Ucraina trebuia, printre altele, să o libereze pe dna Timoşenko.
Dl Ianukovici nu a primit compensaţii
Rusia vroia să împiedice acordul. Ea avea ferma intenţie să păstreze Ucraina în sfera ei de influenţă. În acest scop, Moscova propunea propria ei Uniune Euroasiatică, o piaţă internă inspirată din modelul UE [la care au aderat pentru moment Rusia, Kazahstan şi Belarus].
Dacă Ucraina ar fi refuzat să facă parte din ea, ruşii ameninţau că închid robinetul de gaz. Ei reduseseră deja importurile de oţel, ciocolată şi alte câteva produse.
Armenia, care dorea de asemenea să încheie un acord de asociere cu Europa, a fost atât de hărţuită de Moscova încât a trebuit să se răzgândească. Ea este acum în tabăra rusă. Moldova şi Georgia sunt de asemenea supuse la mari presiuni, dar par să opteze pentru Europa.
[[Lupta geopolitică pentru putere se desfăşoară cu ajutorul armelor economice]]. Americanii colectează, prin Amazon şi Google, informaţii despre toţi oamenii, pretutindeni în lume. Din acest motiv, ei semnează acorduri comerciale peste tot, pentru ca aceste companii să aibă acces. China participă şi ea la acest joc de poker economic. Ea cumpără din ce în ce mai multe porturi în Europa.
În Statele Unite, în schimb, porturile şi construcţiile hidraulice sunt sub aripa departamentului Apărării - întreprinderile străine nu le post achiziţiona cu atâta uşurinţă. De ce este acest lucru posibil în Europa? Este oare înţelept din punct de vedere strategic? Cum se face că nu există nicio dezbatere despre acest subiect?
Răspunsul este că, [[din păcate, Europa, cu ale ei 28 de ţări, nu reuşeşte să stabilească o direcţie politică unică]]. Prin urmare, ea nu are mijloacele de a se angaja într-o partidă de poker cu alte mari puteri. Ceea ce este perfect ilustrat de cazul Timoşenko. Ucraina este blocată. Dacă Rusia s-ar fi apucat să pună beţe în roate, situaţia financiară a Kievului s-ar fi înrăutăţit. Ianukovici deci nu era pregătit să o lase pe Timoşenko să plece la "îngrijiri medicale" într-un spital nemţesc decât dacă Europa i-ar fi propus o compensaţie pentru pierderea pieţei ruse.
Nimeni nu a vorbit cu Putin
Oficial, Europa nu putea propune nimic: Ucraina nu îndeplineşte criteriile UE. Jumătate din ţările UE - "vechea" UE - au spus: hai să dăm dovadă de flexibilitate şi să propunem un aranjament economic cu Kiev. Cealaltă jumătate, mai ales ţările din fostul bloc de Est, s-au opus. Ianukovici, care a constatat aceste diviziuni, a tras concluzia că nu mai putea conta pe Europa.
Întreaga politică de vecinătate europeană a primit o palmă. În ultimele zile, reprezentanţi ei au călătorit febril între Kiev şi capitalele europene. Singurul lucru pe care nimeni nu l-a făcut a fost să vorbească cu Putin. Relaţiile cu acesta sunt proaste. La summituri, de două ori pe an, liderii europeni se plâng de drepturile omului în Rusia, de politica ţării în materie de vize, de probleme tehnice, de probleme de reglementare şi aşa mai departe.
Ori problema este desigur politică. Dar nimeni nu vorbeşte cu Putin. Fiindcă, dacă nu există un consens de partea europeană, ce-i de spus? Şi cine să i-o spună? Fără o politică externă unică, Europa va cunoaşte doar eşecuri şi umilinţe.
