Alegeți o limbă
Adeseori considerat un spectacol de proastă calitate, concursul Eurovision pasionează profesorii universitari, care încearcă să descifreze "noua Europă" prin prisma acestei manifestări populare.
Un număr tot mai mare de cercetători consideră că Waterloo a fost un eveniment determinant pentru Europa - piesa, nu bătălia. Acest hit a răsunat în lumea întreagă, permiţând grupului suedez ABBA să câştige în 1974 concursul Eurovision, un concurs care a adus de asemenea publicului Olivia Newton-John, Julio Iglesias, Céline Dion şi cântecul Volare.
Mofturoşii strâmbă din nas...
În fiecare an în luna mai, patruzeci de ţări, de la Islanda la Azerbaidjan, trimit un grup pentru a le reprezinta în concurs, a cărui primă ediţie datează din 1956. Evenimentul este acum vizionat în direct de mai mult de 125 de milioane de oameni care pot vota prin telefon pentru cântecul lor favorit.
Mofturoşii bunului gust strâmbă din nas. Eurovisionul este regulat criticat : adjectivele atribuite merg de la "supă pop idioată şi banală" la "prost gust în cea mai pură formă". În 1998, câştigătorul a fost un transsexual israelian numit Dana Internaţional, cu un cântec intitulat Diva; în 2006, a fost Lordi, un grup de heavy metal finlandez, ai cărui membri erau deghizaţi în monştri, cu Hard Rock Hallelujah; în 2008, reprezentantul Irlandei era o marionetă reprezentând un curcan.
De câtva timp însă, o nouă tendinţă a cercetării universitare consideră că cei 125 de milioane de fani nu pot totuşi să nu aibă deloc dreptate. În loc să se concentreze asupra calităţilor muzicale ale Eurovision-ului, cercetătorii studiază probleme cum ar fi "conceptul de comunitate europeană", victoriile "naţiunilor cultural periferice" şi consolidarea "identităţii pan-europene" prin interdicţia de a vota pentru propria sa ţară.
Terry Wogan, care a prezentat retransmisiunile Eurovision în Marea Britanie timp de treizeci şi şapte de ani, face parte dintre sceptici. "Este o competiţie muzicală", a declarat acesta în 2009 Uniunii europene de radio-televiziune, (European Broadcasting Union, EBU), care organizează evenimentul. Scopul nu este, pentru fiecare ţară, "să-şi afirme locul în cadrul Comunităţii [Europene]".
De câţiva ani, zeci de cercetători veniţi din toate părţile lumii, de la Universitatea Georgetown până la Universitatea din New York de la Abu Dhabi, s-au apucat să analizeze concursul Eurovision, să organizeze colocvii şi să publice în reviste ştiinţifice, de la European Journal of Political Economy la Journal of Queer Studies in Finland.
Un site web doar pentru cercetarea din domeniul Eurovision
Pentru a pune în relaţie aceşti euro-vizionari, Karen Fricker, o americancă profesoară de teatru la Universitatea din Londra, de altfel mare specialistă a Eurovision, şi Milija Gluhovic, profesor de teatru la Universitatea Warwick din Marea Britanie, au creat în 2009 Reţeaua pentru Cercetare asupra Concursului Eurovision, al cărui site web numără acum aproape 900 de membri.
În timpul concursului de anul trecut, care a avut loc în Norvegia, reţeaua a organizat, la Universitatea din Oslo, un seminar de o zi intitulat "Stabilirea programului de cercetare asupra Eurovision". Una dintre intervenţii prezenta un studiu de caz asupra candidaţilor prezentaţi de către ţările din fostul bloc din Europa de Est, unde concursul este văzut ca un semn de integrare în Europa de Vest. Iar Milija Gluhovic şi Karen Fricker au primit în iulie 2010 mai mult de 50 000 de dolari din partea guvernului britanic pentru a organiza o serie de conferinţe în 2011 pe tema "Eurovision şi 'noua Europă'".
Primul atelier, intitulat "Margini Europene şi modernităţi multiple" a avut loc în 18 februarie aproape de Londra. Acolo a fost examinat "binomul Estul barbar - Vestul civilizat în viaţa publică europeană actuală", explică o broşură. Al doilea atelier, "A Gay-ifica Europa [Queering Europa]", se va concentra pe probleme de relaţii de gen şi legăturile între Eurovision şi comunitatea gay, care apreciază foarte mult concursul.
Un concept larg, imaginat după război
Acesta a fost conceput imaginat în 1955, în scopul de a crea legături între foşti rivali datorită unei noi tehnologii. Reprezentanţii la EBU din douăzeci şi trei de ţări din Europa de Vest s-au reunit la Monaco şi au convenit să organizeze un concurs internaţional - un obiectiv ambiţios la momentul respectiv. La prima ediţie, care a avut loc în anul următor la Lugano, Elveţia, au participat doar şapte ţări.
Doi cercetători americani au relansat subiectul acum zece ani. Ivan Raykoff, profesor de artă la New School din New York, şi Robert Tobin, profesor de limbi şi civilizaţii străine de la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, au fost amândoi intrigaţi de victoria lui Dana Internaţional. Ei au început să scrie articole despre Eurovision şi să facă discursuri la conferinţe internaţionale, chiar dacă evenimentul nu a fost niciodată difuzat în Statele Unite. Pentru a cincizecea aniversare a concursului, ei au lansat un apel pe Internet pentru cercetare universitară.
"Am primit o avalanşă de articole", îşi aminteşte Ivan Raykoff. Din care a rezultat o carte, A Song for Europe (O melodie pentru Europa, nu a fost tradusă în limba română) publicată în 2007 şi descrisă ca fiind "primul studiu academic interdisciplinar" asupra Eurovision.
Printre autori se numără şi Lutgard Mutsaers, care explică de ce Olanda a doborât barierele rasiale prezentând primul candidat care să nu fie alb în 1964, şi Alf Björnberg, care s-a aplecat asupra artiştilor care au ales să-şi afirme apartenenţa lor etnică. Cartea conţine puţine articole din ţările Europei de Vest - unde Eurovision şi-a făcut debuturile - şi unde este acum dispreţuit de intelectuali. Pentru Robert Tobin, Eurovision este un "barometru al graniţelor Europei", deoarece este mai puţin exclusiv decât UE sau NATO. "Chiar şi Belarusul poate spune că face parte dintr-o organizaţie europeană", spune acesta.
Europa-SUA
Europenii sunt la fel de răi ca yancheii
“Americanii au avut întotdeauna o relaţie masochistă cu Europa”, scrie autorul britanic Simon Doonan, pe site-ul Slate US. “Umiliţi pe oricine are un accent englezesc, nu contează cât de catastrofală este dantura însoţitorului. Când Frogs scrie cărţi dispreţuitoare despre cum sunt ele mai şic, mai slabe, şi mai cultivate decât muierile americane (Franţuzoaicele nu se îngraşă- French Women Don't Get Fat etc), voi americani vă grăbiţi să cumpăraţi triliarde de copii şi vă autoflagelaţi cu francofilia neapreciată”. Americanii, scrie Doonan, “susţin noţiunea că Europa reprezintă un antidot la grosolanul materialism american”. Dar este un antidot la această Eurofetişizare-cea de-a 56 ediţie a Concursului Eurovision unde
O dată pe an, oamenii buni din Europa iau o pauză de la băutul la greu, traficul de fiinţe umane şi omorurile în serie; se cuibăresc în faţa televizorului şi se uită la mai mult de 40 de ţări care se luptă în cea mai tare manifestare pop a anului... Încordaţi-vă muşchii atrofiaţi! Dacă reuşiţi în sâmbăta aceasta să rezistaţi la cele trei ore şi mai bine de chin (vă puteţi uita pe site-ul Eurovision), vă pot garanta că, la final, toate noţiunile privind superioritatea europeană vi se vor prăbuşi la picioare precum un corset destrămat.
