Alegeți o limbă
Ei sunt serioşi şi competenţi, cântăresc argumentele pro şi contra, studiază bine dosarele înainte să ia decizii. Economia le este o pasiune. Ei nu se descoperă decât foarte rar, aceşti fii ai luminii intraţi în Templu după un proces de recrutare lung şi spinos. Ei sunt în acelaşi timp un grup de presiune, o asociaţie de prieteni care schimbă idei, o reţea de ajutor reciproc. Ei sunt companioni, maeştri şi mari maeştri care "răspândesc în univers adevărul dobândit în lojă".
Detractorii lor acuză reţeaua europeană de influenţă ţesută de banca americană Goldman Sachs (GS) de a funcţiona ca o francmasonerie. În diverse feluri, noul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, preşedintele consiliului italian Mario Monti şi noul prim-ministru al Greciei, Lucas Papademos, sunt figuri totemice ale acestei reţele strânse.
Un trio în umbra afacerilor uriaşului bancar în Europa
Primul a fost vicepreşedinte al Goldman Sachs International pentru Europa între 2002 şi 2005. El era un "asociat" însărcinat cu "întreprinderile şi statele suverane", departamentul care, cu puţin timp înainte de sosirea lui, a ajutat Grecia să-şi măsluiască conturile cu ajutorul produsului financiar "swap" asupra datoriilor suverane.
Al doilea a fost consilier internaţional pentru Goldman Sachs, din 2005 până la numirea lui ca şef al guvernului italian. Potrivit băncii, misiunea lui era de a da sfaturi "privind afacerile europene şi problemele majore ale politicii publice mondiale". Mario Monti a fost un "deschizător de uşi", a cărui sarcină era să pătrundă în inima puterii europene pentru a apăra interesele GS.
Al treilea, Lucas Papademos, a fost guvernator al Băncii Centrale Elene între 1994 şi 2002. Ca atare, el a jucat un rol ne-elucidat în operaţiunea de măsluire a conturilor publice comise cu ajutorul Goldman Sachs. Gestionarul datoriei greceşti este dealtminteri Petros Christodulos, fost trader al băncii americane la Londra.
Două alte figuri importante ale reţelei Goldman în Europa au fost de asemenea în prim plan al crizei euro: Otmar Issing, fost membru al Comitetului executiv al Bundesbank şi fost economist şef al Băncii Centrale Europene, irlandezul Peter Sutherland, un director al Goldman Sachs International, care a participat din culise la salvarea Irlandei.
Cercuri concentrice din ce în ce mai strânse
Cum a fost constituită reţeaua de adepţi şi intermediari? În SUA, cercul magic este alcătuit din foşti responsabili ai instituţiei mutaţi cu căţel şi purcel la cel mai înalt nivel al funcţiei publice. În Europa, în schimb, Goldman Sachs a devenit apostolul capitalismului de relaţii. Dar spre deosebire de concurenţii săi, banca nu este interesată nici de diplomaţii ieşiţi la pensie, nici de funcţionarii naţionali sau internaţionali şi cu atât mai puţin de foşti prim-miniştri sau miniştrii de finanţe. Goldman ţinteşte în primul rând bancherii centrali şi foştii comisari europeni.
Sarcina lor principală este de a aduna foarte legal informaţii asupra operaţiunilor viitoare sau asupra politicii ratelor dobânzilor băncilor centrale. Băncii îi place să-şi plaseze oamenii fără să renunţe niciodată la măşti. Iată de ce acoliţii ascund această afiliere atunci când dau un interviu sau efectuează o misiune oficială. Bine introduşi, aceşti "foşti" discută de un lucru sau altul cu interlocutorii lor. Limbile se dezleagă în faţa unor astfel de personaje de vază. Ei "simt de unde bate vântul", cum se spune. Informaţiile excluzive circulă apoi în camerele de tranzacţii ale băncii.
Un fost asociat Goldman Sachs de la BCE, un fost intermediar în fruntea guvernului italian, un apropiat al puterii în Grecia: pentru criticii săi, banca are acum un fantastic releu în Frankfurt, Roma şi Atena, care s-ar putea dovedi util în aceste vremuri tulburi.
"Efectul de reţea", la apus?
Totuşi, dincolo de aparenţe, guvernul Goldman din Europa, la apogeul puterii sale înainte sau în timpul turbulenţelor financiare din 2008, poate şi-a atins limitele.
Într-adevăr, vechile complicităţi întreţinute de foştii bancheri centrali veterani mobilizaţi pentru a trage sforile, se dovedesc mai puţin utile în zilele noastre în faţa unor politicieni sensibili la lipsa de popularitate a profesioniştilor finanţei, învinuiţi pentru criză. Acolo unde Goldman Sachs îşi putea exercita talentele cu uşurinţă, o serie de cazuri i-au învrăjbit puterile publice. Carnetul de adrese nu mai este suficient într-o lume financiară complexă şi tehnică, în faţa unei noi generaţii de industriaşi mai puţin respectuoşi faţă de puterile politice. Patronii europeni plecaţi să cucerească lumea s-au emancipat faţă de cruciaţii înaltei finanţe în stilul GS. Căutarea valorizării acţionarului, exigenţele de transparenţă şi activismul contra-puterilor (mass-media, ONG-uri, investitori instituţionali) tind să tocească "efectul de reţea".
