Graţie Europei, Gaddafi are mână liberă

Atitudinea europenilor în faţa durei represiuni a libienilor evocă laşitatea de care au dat dovadă în timpul războiului din Bosnia, scrie intelectualul italian Adriano Sofri. Din cauza tergiversării, ei dau impresia de a se dezinteresa total de drama care se desfăşoară la uşile lor.

Publicat pe 17 martie 2011 la 15:33

Atunci când veţi citi aceste rânduri, poate că oraşul Benghazi deja a fost ocupat de forţele loiale regimului lui Muammar Gaddafi, iar comunitatea internaţională va putea spune, oftând, că este prea târziu să mai intervină. Membrii comunităţii internaţionale vor putea explica, ridicând din umeri, că forţele opoziţiei se lăudaseră cu capacităţile lor, dar au renunţat la lupte doar după câteva bombardamente. Doar că miza nu o mai reprezintă credibilitatea militară a forţelor opoziţiei, ci soarta unei populaţii civile care riscă să fie vizate de represalii.

Aş vrea să reamintesc două evenimente istorice. Pe 15 aprilie 1986, două rachete Scud lansate de Libia au căzut la doi kilometri de insula italiană Lampedusa. După 11 zile, pe 26 aprilie 1986, a explodat reactorul de la Cernobîl. Rachetele lansate de Libia au fost o reacţie la un masiv raid aerian american care avea ca scop uciderea lui Gaddafi. Iar norul radioactiv provenind de la Cernobîl s-a plimbat pe deasupra Europei, în Italia fiind restricţionat consumul de produse lactate şi verdeţuri.

Din Europa se vede fumul din Benghazi...

Au trecut 25 de ani. Muammar Gaddafi continuă să câştige teren, iar comunitatea internaţională va justifica mai bine situaţia delicată invocând dezastrul din Japonia şi criza nucleară din această ţară. Ce s-a întâmplat, în ultimii 25 de ani, încât să se treacă de la o intervenţie militară americană - cu 24 de bombardiere împotriva a numeroase obiective libiene, între care Tripoli şi Benghazi, al cărei motiv declarat era sângerosul atentat comis într-o discotecă din Germania - la evitarea oricărei acţiuni într-un moment în care dictatorul libian foloseşte mijloacele militare devastatoare împotriva opoziţiei?

Cu siguranţă, între timp s-au întâmplat multe lucruri, de la implicarea militară americană în Somalia, în 1993, la atentatele din 11 septembrie 2001 şi războaiele din Afganistan şi Irak. Aceste lucruri explică atitudinea reticentă a lui Barack Obama, deşi nu o justifică. Dar Europa? Europa face afaceri mari cu armament, dar când este cazul unei misiuni internaţionale de poliţie devine mai pacifistă decât un fachir indian, "pentru a nu deranja".

Newsletter în limba română

Europa este cea care a tolerat ani de zile masacrele în Bosnia, iar Bosnia este stat european, până când a intervenit Bill Clinton. Din Europa se vedea fumul din Sarajevo cu ochiul liber, cum se vede şi fumul din Benghazi. Fumul este adevărul despre Europa.

Oare puterile democratice (le numim aşa?) nu îşi dau seama că reacţia faţă de represaliile miliţiilor lui Gaddafi va conduce la reinterpretări privind acţiunea unilaterală a lui George W. Bush împotriva regimului irakian Saddam Hussein? Saddam miza, la fel cum face şi Gaddafi astăzi, pe lipsa de reacţie a puterilor democratice, dar Saddam a estimat greşit, în timp ce Gaddafi se pare că a mizat bine. Puterile democratice au impus sancţiuni împotriva regimului Gaddafi şi au sesizat justiţia internaţională, i-au oferit tot timpul pentru a-şi reveni după lovitura opoziţiei şi pentru a-şi reconstitui forţele armate, asistând de la distanţă, ca spectatori, la o revenire care se va transforma în acţiuni de răzbunare împotriva unor oameni fără apărare. Oameni care, îmbătaţi de libertate, au ignorat cu naivitate revenirea lui Gaddafi, aşa cum un condamnat ignoră plutonul de execuţie, având convingerea existenţei susţinerii, nu doar aplauzelor, puterilor democratice.

TPI nu are forţă fără un braţ armat

Dilema este veche, nou este doar contextul. Este ironic că există o justiţie internaţională şi un tribunal internaţional fără să existe o forţă de poliţie internaţională. Gaddafi poate fi arestat doar când o mare parte din cetăţeni se vor fi ridicat împotriva lui. Poate fi invocată o obiecţie, la care oricum a răspuns deja dreptul sau datoria unei ingerinţe umanitare şi chiar aventuroasa acuzaţie de crime contra umanităţii: că o revoltă care nu poate conta pe propriile forţe nu are legitimitatea de a învinge. Nu este adevărat, iar acest lucru a fost foarte rar. O modernă dictatură dinastică şi tribală, cum este cea a lui Muammar Gaddafi, confiscă suficiente resurse pentru a menţine o largă bază socială şi o puternică miliţie pretoriană, beneficiind de o stare de servilism, de un popor de "furnici invizibile".

Europa pare mai divizată ca niciodată. Franţa lui Nicolas Sarkozy a avut o reacţie prea vehementă şi intempestivă, pentru a nu da impresia că cedează de dragul intereselor electorale, orgoliilor personale, pierderilor din Afganistan sau operaţiunii impopulare de eliberare a ostaticilor din Niger; dar măcar Franţa a spus ceva. Astfel, poziţia beligerantă a premierului britanic David Cameron, care în alte vremuri ar fi fost luată în serios, are un accent pur şi simplu retoric. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a folosit o sintagmă reprezentativă: aşteaptă să vadă "cum va evolua situaţia". Popoarele care intenţionează să declanşeze acţiuni de revoltă în favoarea libertăţii au primit un avertisment.

S-ar spune că "notele false" interpretate de europeni ar fi de fapt concertul unui continent unit în intenţia de a evita asumarea responsabilităţii. Şi Italia este irelevantă şi insistă să fie aşa. Pe zi ce trece, eşecul pare să se contureze din ce în ce mai clar. Este de neconceput ca regimul Gaddafi să fie convins să plece pe cale diplomatică sau prin impunerea unui embargou. Este visul multora ca Muammar Gaddafi să reuşească restabilirea controlului şi reluarea traficului ca până acum, dar este greu de realizat. Şi atunci? Cum timpul este un factor decisiv pentru orice problemă, Europa amână luarea unei hotărâri, pierzând timpul. Europa este această pierdere de timp.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect