Religia la şcoală
O clasă de şcoală primară la Buneşti (România). Fotografie fără dată

În România şi în Spania, religia dă naştere la dezbatere

Publicat pe 4 martie 2015 la 15:35
O clasă de şcoală primară la Buneşti (România). Fotografie fără dată

Ora de religie a divizat România în două, scrie cotidianul Adevărul. Disciplina nu mai este obligatorie şi părinţii care vor să fie studiată de copiii lor trebuie să facă o cerere la şcoală, spre disperarea Patriarhiei.

Conducătorii BOR au realizat chiar o campanie online, cu vedete locale, pentru a susţine ora de religie, în timp ce părinţii în favoarea ei au format un grup Facebook în acelaşi scop. Pentru scriitorul Vlad Zografi, există două puncte de vedere de care trebuie să ţinem seama. Pe de o parte,

din perspectivă strict laică, odată ce-ai acceptat prin constituție că avem un stat laic, discuția e încheiată. Pentru că libertatea religioasă e garantată de aceeași constituție, religia poate fi, desigur, predată în școli confesionale, dar în învățământul public n-are ce căuta.

În acelaşi timp, adaugă el,

Newsletter în limba română

cea mai mare parte din ceea ce numim (în sens continental) cultură stă sub semnul religiei, iar pentru noi, europenii, sub semnul creștinismului, al tradițiilor iudaice și antice grecești. Nu discut importanța culturii, pentru mine – dar nu și pentru toată lumea – ea e de la sine înțeleasă. Cultura ne dă articularea interioară care ne definește ca oameni. Așa încât, fie că suntem atei, agnostici sau credincioși, dacă avem un grad oarecare de cultură, religia trebuie să fi intrat cumva în alcătuirea noastră. Evident, în școală trebuie predate elemente de religie, altminteri Capela Sixtină ar trece drept o sumă de pete de culoare, iar poezia lui Arghezi drept o bizarerie.

Dezbaterea există şi în Spania, unde elevii trebuie să aleagă între cursul de Valori sociale şi cel de Religie catolică. Dacă în România, mai puţin de jumătate dintre elevi (din toate clasele), adică 1,4 milioane din 3 milioane, s-au înscris, în Spania, doi din trei elevi au făcut această alegere, adică 3,5 milioane de elevi. În timp ce în România părinţii ostili predării religiei sunt percepuţi de partizanii acesteia drept nostalgici ai comunismului, în Spania, ideea unei întoarceri a lui Franco este respinsă în La Vanguardia :

între ce am trăit acum 50 de ani şi astăzi este o mare diferenţă. Înainte, cursul de Religie catolică era obligatoriu. În schimb, acum, este una dintre cele 13 materii opţionale.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect