Investițiile băncilor în cărbune întârzie tranziția energetică

Comisia Europeană și-a prezentat recent așa-numitul ”Pact Verde”, un pachet de inițiative țintind să neutralizeze impactul UE asupra climatului până în 2050. Oricum, drumul care necesită urmat în vederea aplicării acestuia va fi întortocheat, având în vedere că câteva state membre estice și-au exercitat, deja, dreptul de veto asupra aceleiași ținte în timpul summitului Consiliului European organizat anul trecut în luna iunie.

Țările estice și central europene se bazează în mare parte pe cărbune în procesul de producție a electricității, și le este frică că o tranziție neconsolidată spre alte forme de producție energetică ar putea avea un impact negativ asupra creșterii lor economice. Utilizarea cărbunelui în sine reprezintă una dintre obstacolele majore în ceea ce privește reducerea emisiilor: pe lângă faptul că este, prin natura sa, una dintre cele mai poluante resurse, cărbunele produce în jur de 15 la sută din emisiile de gaz cu efect de seră din Uniunea Europeană și 38 la sută din emisiile de CO2.

Multe țări din Europa de Vest (inclusiv Italia și Spania) au programat abandonarea totală a cărbunelui până în 2030, în timp ce Germania (unde cărbunele încă furnizează 40 la sută din necesarul de energie) intenționează să atingă acest obiectiv până în 2038. În orice caz, conform datelor de la Europe Beyond Coal, tranziția completă este încă departe: doar 38 din cele 287 de centrale active pe bază de cărbune și electricitate din Europa (cele 27 de state membre UE, plus țările balcanice și Turcia) plănuiesc oficial să se închidă în viitorul apropiat. Acest lucru reprezintă o reducere a capacității de doar 18,162 megawați dintr-un total de 179,157.

Într-adevăr, Polonia plănuiește să construiască trei noi centrale pe bază de cărbuni, reprezentând o creștere a capacității cu aproximativ 5000 de megawați — de departe cea mai semnificativă creștere din țările UE. În timp ce Ungaria, România și Bulgaria nu par a fi atât de ambițioase, ele sunt în continuare interesate de creșterea utilizării cărbunelui în loc de reducerea acesteia.

Dintre țările candidate și vecini, Turcia are cele mai rele intenții, cu planuri pentru 48 de noi centrale pe bază de cărbune, reprezentând o creștere a capacității de producție de aproape 35,000 de megawați. Serbia și Bosnia și Herțegovina par a avea, de asemenea, intenții de a construi noi centrale — nu este o soluție sustenabilă, dacă vor adera în final la UE. De fapt, aplicarea Sistemului Uniunii Europene de Comercializare a Emisiilor ar conduce aparent la falimentul tuturor centralelor pe bază de cărbune din regiune. Acest sistem limitează emisiile de gaz cu efect de seră prin alocarea de cote corespunzătoare diferitor uzine energetice și industriale, deseori făcând mai profitabilă reducerea volumului emisiilor în defavoarea cumpărării mai multor cote.

O tranziție nu tocmai verde

În realitate, în prima parte a lui 2019, Uniunea Europeană a văzut deja o reducere a energiei produse din cărbune de 19 la sută în comparație cu 2018, scăzând cu până la 79 la sută în Irlanda și 22 la sută în Germania. Acest rezultat a fost de asemenea facilitat de creșterile prețului din cauza Schemei de Comercializare a Emisiilor, care a adus costul emisiei fiecărui baril de CO2 de la cinci euro în 2017 la 25 de euro în 2019, cauzând pierderi enorme pentru centralele electrice europene.

Cu toate acestea, doar jumătate din energia derivată într-o vreme din cărbune a fost înlocuită cu resurse regenerabile — chiar dacă asta s-a întâmplat aproape peste tot în Europa de Vest. Cealaltă jumătate a fost înlocuită de gaz, la fel — dacă nu și mai — poluant, care a devenit mai accesibil după creșterea prețului cărbunelui. Această soluție este greu de susținut pe termen lung, nu doar din punctul de vedere al mediului înconjurător, dar și în termeni practici, având în vedere că centralele alimentate cu gaz vor atinge curând capacitatea maximă.

Prin urmare, soluția este energia regenerabilă, un sector care nu se oprește din ascensiune datorită creșterii continue a comodității și eficienței acestuia: costul de producție a energiei regenerabile este acum egal  cu acela al producerii energiei din combustibili fosili. În orice caz, pentru a face posibilă o tranziție complet verde, investițiile majore în rețeaua de energie electrică, voință și spații de depozitare, printre alte lucruri, vor fi necesare. În prezent, acestea au fonduri insuficiente, în special în țările europene centrale și estice.

Rolul băncilor private

Inițial, lăsarea în urmă a cărbunelui va veni cu un cost pentru țările europene. Ele vor trebui să își readapteze strategiile energetice, și să redistribuie forța de muncă angajată în sector. În același timp, tranziția la energia regenerabilă ar trebui să creeze noi locuri de muncă și să devină și mai accesibilă.Uniunea Europeană vrea să convingă țările cele mai dependente de cărbune să abandoneze combustibilul fosil oferindu-le un plan direct de plată însumând aproape zece miliarde de euro.

În orice caz, investițiile și presiunea sectorului public nu sunt de ajuns pentru a rezolva o problemă atât de globalizată ca schimbarea climatică. Semnale puternice trebuie să vină de asemenea din sectorul privat, băncile fiind solicitate în special să joace un rol central.

Băncile regionale multilaterale de dezvoltare supravegheate de UE — Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) — în prezent investesc capital substanțial în centralele alimentate de combustibili fosili. În jur de jumătate din totalul anual de 6.7 miliarde din bugetul pentru împrumut în energie merge în asemenea proiecte, în timp ce BEI a împrumutat 11.8 miliarde între 2013 și 2017. Ultima, oricum, a anunțat recent intenția sa de a suspenda toate fondurile pentru industriile de combustibil fosil până în 2021. Această decizie ar trebui să ducă la un trilion de euro în investiții în energia regenerabilă de-a lungul următorului deceniu, și ar putea să determine alte instituții sprijinite de sectorul public să facă același lucru.

Speranța BEI, în orice caz, este, de asemenea, să transmită un semnal puternic băncilor private europene, care rămân mult prea implicate pe piața combustibililor fosili — furnizând fonduri directe sau indirecte pentru 26 la sută din toate centralele pe cărbune din lume între 2017 și 2019. Conform raportului “Banking pe Schimbările Climatice” recent publicat de o rețea de ONG-uri implicată în probleme legate de finanțarea combustibililor fosili, jumătate din cei mai mari 30 de investitori globali în mineritul de cărbune și dezvoltarea energiei obținute pe bază de cărbune sunt europeni, cu un total de aproape 21.5 milioane de dolari investiți între 2016 și 2018. Conducătorii clasamentului băncilor europene sunt Credit Suisse, care au investit puțin peste 2 miliarde de dolari în industria minieră în trei ani, și British Barclays, care au investit mai mult de 3 miliarde în energia obținută din cărbune.

Un picior în ambele tabere

În septembrie 2019, 13 din 15 instituții bancare eșantionate au introdus o politică corporativă pentru a limita sau interzice finanțarea pentru mineritul de cărbune și/sau centralele energetice. Câteva, în orice caz, plănuiesc doar să stopeze finanțarea pentru proiecte noi, în timp ce altele precum Credit Suisse au susținut în mod repetat intenția lor de a abandona investiția în cărbune, dar au eșuat până acum să ia măsuri concrete.

Pe de altă parte, aceleași bănci, atrase de rentabilitatea crescândă a energiei regenerabile, au început să furnizeze finanțări în continuă creștere sectorului: între 2013 și 2019, investiția totală pe piața energiei regenerabile europene (inclusiv de la băncile non-europene) a însumat mai mult de 100 de miliarde de euro. Oricum, 6 din cei 15 cei mai activi creditori în energia solară și eoliană (Santander, ING, Natixis, Credit Agricole, BNP Paribas, Unicredit) apar, de asemenea, pe lista investitorilor de top la nivel mondial în industria cărbunelui.

Datele arată cum instituțiile creditoare au fost active pentru ani buni în sectorul energiei regenerabile. Asemenea investiții sunt acum nu doar profitabile în termeni de etică și reputație, dar și din punct de vedere economic. Ce este mult prea clar, în orice caz, este că concentrarea pe energia regenerabilă nu va fi de ajuns dacă băncile europene, în ciuda angajamentelor declarate, continuă să investească în cărbune. Doar prin oprirea tuturor formelor de investiție, instituțiile creditoare de top vor ajunge unde legislația europeană nu poate (atât economic cât și geografic), dar atât timp cât își mențin câte un picior în fiecare tabără, călătoria va rămâne una lungă.