Jürgen Habermas, ultimul european

Jürgen Habermas este supărat. Foarte supărat. Şi este atât de supărat pentru că pentru el este o chestiune personală. El loveşte cu pumnul în masă exclamând: "Ajunge de acum!". El pur şi simplu nu vrea ca Europa să dispară în lada de gunoi a istoriei mondiale.

"Eu vorbesc aici în calitate de cetăţean, spune el. Şi credeţi-mă, aş prefera să fiu la mine acasă, în faţa biroului meu. Dar este prea important. Trebuie ca toată lumea să înţeleagă că avem nişte decizii foarte importante de luat. Din acest motiv m-am alăturat dezbaterilor. Proiectul european nu mai poate rămâne apanajul unei elite". Destul! Europa este proiectul său, proiectul generaţiei sale. La 82 de ani, Jürgen Habermas a intrat în campanie. El a urcat pe scenaInstitutului Goethe, din Paris.

Adeseori, el spune lucruri înţelepte : "Asistăm în această criză la coliziunea între imperative funcţionale şi sistemice" - referindu-se la datoriile statelor şi la presiunea pieţelor. Dar, uneori, el clatină din cap cu o privire uimită şi spune : "Este inacceptabil, de-a dreptul inacceptabil" - referindu-se la Dictatul european şi la pierderea suveranităţii naţionale a grecilor. Şi apoi mânia lui revine : "Eu condamn partidele politice. Liderii noştri nu mai sunt în stare să se gândească la altceva decât la propria lor re-alegere, şi de mult timp ei nu mai au nici substanţă politică nici convingeri".

Filosofia şi discuţiile de tejghea, pe picior de egalitate

Caracteristica acestei crize este de a pune uneori filozofia şi discuţiile de tejghea pe picior de egalitate. Jürgen Habermas intenţionează să se facă auzit. De aceea se află aici. De aceea a publicat recent un articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung, în care le reproşează liderilor politici europeni cinismul şi "îndepărtarea de idealurile europene". De aceea a scris şi o carte, " o broşură", cum spune el, pe care Die Zeit s-a grăbit să o compare cu "Spre pacea eternă" a lui Kant. Întrebarea este dacă el are o idee sau nu asupra direcţiei în care trebuie făcuţi următorii paşi ai democraţiei şi capitalismului.

Cartea, care se prezintă în esenţă sub forma unui eseu, intitulată "Zur Verfassung Europa" [Despre constituţia Europei, ne-tradusă în limba română], descrie felul în care esenţa democraţiei noastre a evoluat sub presiunea crizei şi a agitaţiei pieţelor. Habermas spune că puterea nu mai este în mâinile poporului, ci a ajuns în mâinile unor organisme culegitimitate îndoielnică, cum ar fi Consiliul European. Practic, sugerează filozoful, se poate spune că tehnocraţii au înscenat de mult timp deja o lovitură de stat tăcută.

"Pe 22 iulie 2011, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au încheiat un compromis, vag, lăsând larg loc interpretării, între liberalism economic german şi etatism francez", a scris el. Jürgen Habermas vorbeşte despre "postdemocraţie" pentru a descrie sistemul pe care Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy sunt pe cale să-l înfiinţeze. Acesta este compus din Parlamentul European, a cărui influenţă este limitată; din Comisia Europeană, care adoptă o "curioasă poziţie plutitoare", acţionând fără a fi cu adevărat responsabilă de actele ei; şi mai ales din Consiliul European, a cărui poziţie a fost consolidată de Tratatul de la Lisabona şi pe care Jürgen Habermas îl califică drept o "anomalie", un "organism guvernamental care face politică fără să fi fost autorizat".

Habermas nu este un profet al Apocalipsei

Întrucât trebuie precizat că Jürgen Habermas nu este nici un posac, nici un pesimist, nici un profet al Apocalipsei prevestitor de rele, ci este un optimist entuziast, ceea ce face din el o raritate în Germania.

Jürgen Habermas crede cu dârzenie în raţiunea populară. El crede în democraţia de modă veche, bine ordonată. Într-o opinie publică care serveşte pentru a schimba lucrurile. Şi iată de ce el a aruncat o privire satisfăcută asupra publicului său, în acea seară la Paris.

În timp ce tinerii şi marginalii din mişcarea "Occupy Wall Street" refuză să formuleze măcar o cerinţă clară, Jürgen Habermas explică exact de ce Europa este, pentru el, un proiect de civilizaţie care nu trebuie să eşueze, şi de ce apariţia unei "societăţi mondiale" nu este doar posibilă, dar de asemenea necesară pentru a împăca democraţia şi capitalismul.

Pe de altă parte, ciber-revoluţionarii şi profesorul care a semnat cu "Suhrkamp" [editura filosofilor şi intelectualilor] nu sunt atât de diferiţi. În definitiv, avem de-a face cu o distribuţie a sarcinilor între analogic şi digital, între dezbatere şi acţiune.

Elitelor le e teamă de pierderea puterii

"Abia după 2008 mi-am dat seama că procesul de extindere, de adâncire, de democratizare, nu era automat, spune Jürgen Habermas după dezbatere, în faţa unui pahar de vin alb. Că era reversibil, că asistam pentru prima dată în istoria Uniunii la un declin al democraţiei. Nu credeam că ar fi posibil. Suntem la o răscruce de drumuri".

"Elitele politice nu au absolut niciun interes să explice publicului că deciziile importante sunt luate la Strasbourg. Ele se tem de un singur lucru, anume să nu-şi piardă puterea", denunţă filozoful. Înţelegem mai bine de ce Jürgen Habermas se implică atât de puternic, de ce se referă la Germania rea de ieri şi la Europa bună de mâine, la conversia trecutului în viitor, la un continent odinioară măcinat de vinovăţie, astăzi măcinat de datorii.

Punctul său de vedere este: "Cetăţenii, care până acum au fost obligaţi să accepte redistribuirea poverii datoriei dincolo de frontiere, ar putea, în calitate de cetăţeni europeni, să-şi exercite influenţa lor democratică asupra guvernelor care acum funcţionează într-o zonă tulbure din punct de vedere constituţional".

Europa, un pact între cetăţeni

Aceasta este inima raţionamentului lui Jürgen Habermas, care a lipsit până acum în dezbaterea despre Europa, o formulă care rezumă ceea ce este în neregulă în construcţia actuală : Uniunea nu este o federaţie de state, şi nici un stat federal, ci, dimpotrivă, ceva nou, o comunitate juridică înfiinţată de popoarele din Europa cu cetăţenii din Europa, adică stabilită între noi, omiţând guvernele noastre respective. Ceea ce înlătură natural puterea din mâinile de-alde Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, dar acesta este scopul.

Există o altă opţiune, asigură Habermas, există o altă cale în afară de schimbarea de putere insidioasă la care asistăm astăzi. Mass-media ar trebui să ajute oamenii să înţeleagă care este impactul Uniunii asupra vieţii lor. Politicienii ar vedea la ce presiuni ar fi supuşi dacă Europa ar eşua. Noi trebuie să democratizăm Uniunea, dar concret, cum facem asta? "Dacă proiectul european eşuează, analizează Jürgen Habermas, întrebarea este cât timp va necesita o întoarcere la status quo. Să ne amintim de revoluţia germană din 1848. După eşecul acesteia, au fost necesari 100 de ani pentru a regăsi nivelul de democraţie de dinainte".