Kliciko, opozantul antrenat de Merkel

Încă de la începutul protestelor proeuropene care vizează guvernul ucrainean, fostul boxer Vitali Kliciko a apărut ca unul dintre principalii oponenţi ai preşedintelui Viktor Ianukovici. Format de către creştin-democraţii cancelarului german, el ar putea obţine în curând sprijinul mai multor lideri europeni.

Publicat pe 11 decembrie 2013 la 16:49

Începând de joi [28 noiembrie], a devenit foarte clar că orice relaţie de prietenie între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici s-a încheiat. Cei doi au fost reuniţi la o cină festivă în fostul palat al Marelui Duce al Lituaniei, împreună cu lideri ai Uniunii Europene şi ai ţărilor din Europa de Est, pe fondul decorului de Craciun care orna oraşul Vilnius.
Pateurile cu trufe încă nu fuseseră servite când preşedintele ucrainean s-a lansat într-un monolog încâlcit despre relaţiile dificile pe care ţara sa le întreţine cu Europa, pe de o parte, şi cu Rusia, pe de altă parte. La un moment dat, Merkel l-a întrerupt pe Ianukovici şi l-a informat brusc că nici nu mai are sens să continue. “Oricum nu o să semnezi”, i-a spus ea răspicat, sub ochii uimiţi ai preşedintelui armean, care stătea alături de Merkel.

“Uşa rămâne deschisă pentru Ucraina”, a subliniat în mod repetat Merkel după fiasco, menţionând că europenii sunt în continuare dispuşi să ducă tratative. Şi înainte de a începe runda următoare, cancelarul intenţionează să introducă în arenă un nou jucător: Vitali Kliciko. Înaltul campion de box la categoria grea este pe cale de a fi format în calitate de adversar proeuropean al preşedintelui pro-rus Ianukovici, în speranţa că el va fi cel care va semna tratatul proeuropean, care încă mai cred se va materializa.

O schimbare de regim

Deşi o “schimbare de regim” este un termen prea dur pentru a exprima ceea ce doreşte Germania, nu este foarte departe de adevăr. Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul de centru-dreapta al lui Merkel, şi Partidul Popular European (PPE), o familie de partide conservatoare europene, l-au ales Kliciko în calitate de reprezentant efectiv în Ucraina. Misiunea lui este să unească şi să conducă opoziţia – pe stradă, în Parlament şi, în cele din urmă, la alegerile prezidenţiale din 2015. “Kliciko este omul nostru”, afirmă politicieni de rang înalt din PPE, “el are o agendă europeană clară”. Şi Merkel încă mai are un scor de egalizat cu Putin.

O mare parte din munca este realizată în spatele scenei. Partidul lui Kliciko, Alianţa Democratică Ucraineană pentru Reformă (OUDAR), înfiinţat în 2010, a devenit recent un membru observator al PPE. Birourile PPE de la Bruxelles şi Budapesta sunt pe cale de a forma personalul OUDAR pentru desfăşurarea activităţii parlamentare şi oferă sprijin în dezvoltarea unei structuri de partid la nivel naţional. Fundaţia Konrad Adenauer, care este foarte apropiată de CDU, joacă de asemenea un rol important, şi [[Kliciko a cerut ajutor în mod explicit consilierilor lui Merkel, prin intermediul fundaţiei]].

Newsletter în limba română

Dar Kliciko însuşi centralizează toate eforturile. S-a întâlnit cu Ronald Pofalla, directorul cancelariei federale, care întreţine de ani de zile legături cu membri ai opoziţiei din Europa de Est, mai ales cu cei ai regimului autoritar din Belarus.

El i-a dat lui Kliciko o serie de informaţii, iar boxerul de categorie grea, novice în politică, i-a cerut sfaturi lui Pofalla. De exemplu, Kliciko vrea să ştie cum să răspundă la zvonurile despre presupusele sale “aventuri cu femei”, răspândite de către guvernul ucrainean pentru a-i strica şansele de a fi un lider politic viabil în ţară.

Ajutoare discrete, dar sigure

Kliciko poate conta, de asemenea, pe un ajutor discret din partea lui Pofalla şi a guvernului german atunci când va veni vorba de alegerile prezidenţiale din 2015. Candidatura sa este blocată în prezent de o lege, probabil promulgată special pentru cazul lui, prin care un cetăţean care un permis de şedere în alte ţări nu este considerat ca fiind un rezident al Ucrainei. Acest lucru îl împiedică pe Kliciko să dovedească faptul că a locuit în Ucraina timp de 10 ani înainte de alegeri, care este o cerinţă înscrisă în Constituţia ţării pentru a putea deveni candidat la alegeri. Dar [[Kliciko poate conta pe Merkel să apeleze la preşedintele Ianukovici pentru a se asigura că legea nu-i va sabota candidatura la alegerile prezidenţiale]].

În acest scop, boxerul profesionist va trebui să fie format pentru rolul de politician serios, atât în Ucraina şi în străinătate, şi este exact ceea ce se întâmplă.

Kliciko a participat la o întâlnire preliminară a liderilor europeni conservatori care s-a desfăşurat la Vilnius, în urmă cu aproximativ două săptămâni, în timpul căreia s-a întreţinut cu membrii cheie ai Parlamentului European. Dar nu s-a întâlnit direct cu Merkel.

Şi totuşi, Merkel va participa la reuniunea preliminară a PPE înainte de următorul summit UE, de la jumătatea lunii decembrie, la care Kliciko va fi probabil invitat din nou. De data aceasta, în program figurează o fotografie oficială cu liderii europeni, precum şi o întâlnire cu cancelarul. Aceasta ar spori în mod semnificativ creditul politic al lui Kliciko, şi ar reprezenta un angajament important din partea lui Merkel.

Dar poate oare Kliciko uni o opoziţie notorie pentru diviziunile sale interne, reprezentantă în principal de partidul său OUDAR, de Partidul Patriei al fostului prim-ministru Iulia Timoşenko, aflată acum în închisoare, şi de Partidul Libertăţii, naţionalist de dreapta? Susţinătorii lui Kliciko din PPE speră că până la alegerile prezidenţiale din 2015 opoziţia va putea să se reunească în jurul unui candidat unic împotriva lui Ianukovici – şi că va câştiga. În felul acesta Merkel îşi va fi atins scopul de lider interimar proeuropean în Ucraina, şi cel de-al doilea meci adevărat va putea începe: efortul de a restructura relaţiile UE cu Europa de Est, un meci în care UE îl înfruntă pe Putin.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect