“Lampedusa este eşecul Europei”

“Masacrul imigranţilor, Italia în doliu”, titrează Corriere della Sera. În articolul principal al cotidianului din Milano, Gian Antonio Stella aminteşte marele număr al persoanelor care s-au înecat încercând să traverseze Mediterana după 1988: cel puţin 19 142 potrivit blogului Fortress Europe. Stella aminteşte de asemenea că, înainte cu puţin timp de această tragedie, Consiliul Europei acuzase Italia că ar fi fost un magnet pentru imigraţie din cauza acestor sisteme de disuasiune inadecvate, în timp ce alte instituţii europene critică regulat politicile “disuasive”.

Aceeaşi Europă care în fiecare zi vrea să se amestece în alegerile noastre pentru că ele privesc toată lumea nu se grăbeşte să împartă cu noi povara frontierelor noastre din sud. […] Revendicările xenofobe ale Italiei nu sunt fondate. Din 1 000 de imigranţi, nouă se refugiază în Suedia, şapte în Germania, 4,5 în Olanda şi doar unul în Italia. Dar aceste valuri umane nu pot fi doar o problemă italiană. Sunt problema tuturor. Bruxelles ar trebui să vină la Lampedusa şi să numere morţii. Sunt şi ai lor.

Pentru Der Spiegel ONline, naufragiul Lampedusei este “eşecul Europei”:

au existat cu siguranţă scene apocaliptice: 500 de persoane care cad dintr-o barcă în flăcări, mulţi dintre ei fără să ştie să înoate. Ceea ce s-a întâmplat pe [4 octombrie] în largul insulei mediteraneene din Lampedusa face să tremure întreaga Europă. […] Mica insulă se simte singură şi nu este prima dată. Din 1999, peste 200 000 de persoane venind din Africa şi Asia, fugind de război, foame şi mizerie, au eşuat aici. Se estimează că între 10 şi 20 000 de persoane au murit în timpul traversării. Din ianuarie 2013, 22 000 de refugiaţi au ajuns în Lampedusa. Această insulă este un simbol. Un simbol al eşecului politicii de imigraţie europeană.

Cotidianul spaniol El País scrie că majoritatea pasagerilor de pe nava care a naufragiat veneau din Somalia şi Eritreea şi fugeau de foamete şi război. Supravieţuitorii au declarat că, în ciuda apelurilor, trei nave au trecut fără să-şi schimbe drumul pentru a le veni în ajutor. Pentru El País, “criza acestor oameni zguduie Europa”.

A fost nevoie de acest mare naufragiu – şi acesta este unul dintre cele mai importante văzute vreodată – pentru ca privirea să se întoarcă spre cei 5 000 de locuitori ai insulei [Lampedusa] al cărui primar [Giusi Nicolini], epuizat de surzenia autorităţilor italiene şi europene, a trimis o scrisoare în februarie 2013 Uniunii Europene în care se întreabă: “Până unde trebuie să se mărească cimitirul de pe insula mea?”

Sub titlul “Înecul Lampedusei” Gazeta Wyborcza notează că “strâmtoarea siciliană a devenit mormântul africanilor care viseză la paradisul european”. Cotidianul emite o sugestie pentru a uşura Italia şi Grecia, de asemenea inundată de imigranţi, care ar consta în îndreptarea imigranţilor spre centrele din celelalte state UE, unde cererile lor ar putea fi examinate. Totuşi, când o asemenea propunere a fost recent exprimată la Bruxelles, ţările non-mediteraneene precum Polonia “nu au vrut să audă vorbindu-se de asta”. Gazeta conchide că

noi, europenii, nu facem suficient pentru a evita asemenea tragedii. […] Nici italienii, nici europenii nu vor imigranţi ilegali, fără educaţie şi săraci. A face sistemul de supraveghere al Mediteranei, supravegheat de Bruxelles, mai eficient pentru a salva oameni de înec este o sarcină dificilă.

În De Volkskrant, cronicarul Sheila Sitalsing se indignează din cauza ipocriziei care domneşte în Europa. Ea deplânge că politica de imigraţie din UE se rezumă astfel:

A se certa, a se deculpabiliza şi a întoarce privirea. De ani de zile ţările din sudul Europei încearcă din greu să-şi pună problemele colosale de imigraţie pe agenda celor de la Bruxelles, avertizând: “Nu putem să continuăm să-i primim, dar nu putem nici să-i lăsăm să murim, şi nici nu îi putem trimite înapoi, deci, ajutaţi-ne!” Iar ţările din nord răspund: “Trebuie să-i respingem orice ar fi, la naiba!” Cu siguranţă, credem că războiul din Siria este abominabil, la fel şi evenimentele de pe continentul african câteodată dezagreabile, şi susţinem primăvara arabă. Dar nu vrem mai ales ca acest lucru să fie interpretat precum o invitaţie să vină să se instaleze în masă la Amsterdam, Paris sau Berlin.

“Peste 100 de morţi într-o dramă maritimă la ‘porţile Europei’”, titrează pe prima pagină The Guardian. Notând că “în aceste vremuri, e nevoie de o tragedie colosală pentru ca vapoarele cu imigranţi să ajungă pe prima pagină a ziarelor”, jurnalistul Jack Shenker consideră că există un decalaj între cei care cred că prioritatea principală a Europei este să salveze vieţile celor ce ar deveni imigranţi şi cei care cred că prioritatea trebuie să fie întărirea controalelor la frontiere.

Lipseşte încă voinţa politică atunci când este vorba de a asigura ca imigranţii vulnerabili să nu ajungă în zalele unei reţele inextricabile a politicilor de frontieră şi jurisdicţiilor care se împletesc.

În editorialul său, Público titrează: “Lampedusa şi ruşinea Europei”. Cotidianul din Lisabona scrie:

Mediterana, această mare care a fost ruta şi centrul civilizaţiilor din Antichitate, s-a transformat într-un câmp de exterminare. Pe malurile sale, Papa a declarat că doar indiferenţa creşte. Indiferenţa în faţa morţii şi a tragediei. “Nu există o soluţie minune”, a spus ministrul Afacerilor Externe, Emma Bonino. Nu există niciun miracol. Dar, o Europă chinuită de teamă şi criză, care se închide celorlaţi nu va mai fi mult timp Europa dacă ea nu înţelege că moartea în Mediterana este şi propria ei moarte.