Știri Criza din zona euro

Liderii UE se retrogradează singuri

În urma retrogradării colective a 9 din ţările din zona euro, inclusiv Franţa, a devenit clar că politica UE a fondurilor de salvare împreună cu măsurile de austeritate fiscală au epuizat-o. Este timpul pentru Angela Merkel şi partenerii săi să găsească o soluţie credibilă, scrie Wolfgang Munchau.

Publicat pe 16 ianuarie 2012 la 16:11

La finalul unei săptămâni în care euforia a durat puţin, a apărut şi realitatea.

Pe de-o parte, ştirile de vineri nu au fost chiar surprinzătoare. Retrogradarea ratingului Franţei a fost un şoc previzibil. La fel cum a fost eşecul discuţiilor dintre investitorii privaţi şi guvernul grec despre o participare voluntară la ştergerea datoriilor. O propunere care a fost nerealistă încă din start şi care a fost respinsă. Nu ar trebui să ne prefacem surprinşi.

Şi totuşi, ambele evenimente sunt importante pentru că ne arată mecanismul din spatele desfăşurării probabile a evenimentelor de anul acesta. Zona euro a căzut într-o spirală a retrogradărilor, a productivităţii în scădere, a datoriilor crescânde, care vor aduce şi viitoare reduceri de ratinguri. O recesiune tocmai a început.

Grecia este acum pe cale să intre în incapacitate de plată şi ar putea chiar să părăsească zona euro. Când se va întâmpla asta, reflectoarele vor sublinia situaţia Portugaliei, şi va începe o nouă rundă a retrogradărilor contagioase.

Newsletter în limba română

Niciun plan B

Fondul de salvare al Europei, Fondul European pentru Stabilitate Financiară, înfruntă şi el acum o retrogradare pentru că şi-a împrumutat ratingurile de la membrii săi. Felul în care este construit FESF înseamnă că îi va fi redusă capacitatea efectivă de împrumut. Chiar dacă retrogradarea Franţei nu a venit ca o surpriză, statele membre ale zonei euro nu au un plan B, ci doar câteva scenarii cu măsurii provizorii.

Ele ar putea să decidă să permită funcţionarea concomitentă a FESF şi a succesorului său. I-ar putea oferi acestuia din urmă o alocare de capital totală şi urgentă. Dar asta va crea găuri în bugetele naţionale într-un an prost.

Prin retrogradarea Franţei şi Austriei, dar nu a Germaniei şi a Olandei, Standard & Poor’s a reuşit de asemenea să modeleze aşteptările geografiei economice ale unei eventuale prăbuşiri. O retrogradare a tuturor membrilor notaţi cu triplu A ar fi fost mai uşor de administrat din punct de vedere politic. Germania este acum singura ţară mare care şi-a păstrat ratingul de triplu A.

Decizia va face mai dificilă acceptarea de către Germania a obligaţiunilor zonei euro. Divizarea în materie de rating între Franţa şi Germania va dezechilibra şi mai mult relaţia lor.

Reacţia imediată şi intuitivă a ştirilor de vineri este şi o aluzie potrivit căreia criza şi rezolvarea ei au loc în universuri paralele. Comentariul Angelei Merkel potrivit căruia UE ar trebui să completeze repede tratatul de uniune fiscală este un exemplu tipic al acestor diferenţe. Nu contează ce se întâmplă, disciplina fiscală este răspunsul lor. Răspunsul la criză nu reuşeşte să recunoască rolul global al sistemului privat în dezechilibrele interne din zona euro.

Prioritatea politicilor UE

Încheierea tratatului fiscal, care este principala prioritate a politicilor UE acum, este în cel mai bun caz o distragere a atenţiei nerelevantă. Cel mai probabil, acesta va spori tendinţa pentru o austeritate pro-ciclică, de genul celei văzute în Grecia. Mă aştept de asemenea să văd că UE administrează o doză de răzbunare regulamentară împotriva agenţiilor de rating. Justificată sau nu, şi asta este o distragere a atenţiei.

Am arătat cu ceva timp în urmă că summitul din decembrie a fost ultima şansă pentru o refacere completă a sistemului. Pe atunci, am fi putut întrezări o înţelegere care să combine un buget comun la nivelul zonei euro, euroobligaţiuni, şi un regim de politici care sa rezolve problema dezechilibrelor la nivelul uniunii monetare, şi în acest context, şi constrângeri puternice la bugetele naţionale.

Dna Merkel şi acoliţii săi din Berlin şi Bruxelles au sărbătorit rezultatul summitului din 8-9 decembrie 2011 ca pe o victorie, pentru că nu a inclus nimic din cele de mai sus, cu excepţia componentei echilibrării bugetului.

Acum că a obţinut tot ce şi-a dorit, sistemul continuă să se degradeze. Cu fiecare întoarcere a spiralei, costurile financiare şi politice ale unei hotărâri eficiente cresc. Am trecut de punctul în care alegătorii şi reprezentanţii lor doresc să plătească acele costuri mereu în creştere ale reparării sistemului.

Săptămâna trecută, câţiva parlamentari veterani din partidul aflat la conducere CDU, consideraţi înainte de către mine voci ale moderaţiei, au susţinut că o ieşire a Greciei din zona euro nu ar fi aşa o mare problemă. Aşteptările se schimbă rapid, ca şi acceptarea unui final violent.

Între reforme şi iluzii

Şi nu, injectarea masivă de lichidităţi din partea Băncii Centrale Europene nu va rezolva nici ea problema. Nu vreau să subestimez importanţa acestei decizii. BCE a prevenit o distrugere a creditului şi merită să o apreciem pentru asta.

Reintrarea pe piaţă a banilor, pe termen lung şi nelimitat, ar putea chiar să aibă un impact marginal asupra dorinţei băncilor de a luat parte la licitaţiile pentru datoriile guvernelor. Dacă avem noroc am putea trece de perioada rostogolirii datoriilor din această primăvară. Dar problema de bază a lipsei de ajustări macroeconomice nu poate fi combătută cu un duş cu lichidităţi.

Chiar şi reformele economice, oricât de necesare ar fi din alte motive, nu pot rezolva problema. Aceasta este o altă iluzie europeană. Ne aflăm într-un punct în care o rezolvare eficientă a crizei ar cere o autoritate fiscală centrală puternică, cu puteri de a taxa şi de a aloca resurse în zona euro. Desigur, nu se va întâmpla.

Aceasta este ultima implicaţie a retrogradării ratingurilor de săptămâna trecută. Am trecut de punctul în care o rezolvare tehnică ar funcţiona. Setul de instrumente este epuizat.

Contrapunct

O intruziune nedemocratică

În faţa degradării în toate direcţiile, "atât neruşinată cât contradictorie", a nouă ţări din zona euro de către Standard & Poor's, Süddeutsche Zeitung este indignat: "Un monopol aruncă piatra politicii unor guverne alese democratic", deplânge cotidianul din München, apelând la o responsabilizare a acestor "auto-numiţi examinatori".

Agenţia îşi lansează mesajul pe care nimeni nu îl ceruse, la momentul potrivit, cu două săptămâni înainte de următorul summit UE: Faceţi ce vă spunem. Nu aveţi de ales. Ea nu ezită să pună ţările din clubul euro la acelaşi nivel cu ţările în curs de dezvoltare. Cine împrumută bani Italiei sau Spaniei are acelaşi risc ca şi cum ar trimite bani în India, Columbia sau Bahamas. Este absurd, este ridicol. [...] Dar, şi mai periculos, Standard & Poor's [...] încearcă să intervină direct în politica europeană. Aceasta nu este sarcina unei agenţii de rating. Americanii împing din ce în ce mai făţiş europenii de pe continent să aplice principii anglo-saxone în politicile lor economice şi financiare. Adică a imprima bani, atunci când este necesar, pentru a salva băncile şi a iniţia programe de recuperare. Cine nu o face ia notă proastă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect