Știri Mariaje binaţionale

Lungul drum al divorţului european

În fiecare an, mii de cupluri binaţionale divorţează în Germania. Dar amenajarea gărzilor copiilor este complicată, deoarece justiţia favorizează sistematic părintele german. Noua legislaţie UE ar trebui să simplifice situaţia.

Publicat pe 22 decembrie 2010 la 09:24

Îi cheamă Sascha, Aurelie, Erwin, Astrid, Camille, Julia sau Quirin. Ei au 18 luni sau 7 ani. Aceşti copii au în comun faptul de a avea un părinte francez şi un părinte german, de a fi suferit o separare a părinţilor, conflictuală, şi de a se afla în centrul unui război fără milă între părinţii lor şi instanţele de justiţie ale celor două ţări. În fiecare an, 30 000 de cupluri binaţionale divorţează în Germania, din cele 140 000 în toată Uniunea Europeană.

Pentru a facilita aceste proceduri, paisprezece ţări ale Uniunii Europene, printre care Germania şi Franţa, au semnat în iunie un acord de divorţ, aşteptat cu nerăbdare. "Un moment istoric", asigura atunci ministrul Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, la semnarea acestei legi, care ar trebui să intre în vigoare la începutul anului 2011.

Un copil care a crescut în Germania nu mai poate părăsi ţara

Cele paisprezece state membre ale UE au convenit asupra unei reguli comune: în caz de conflict, divorţul va fi pronunţat în ţara în care cuplul trăia înainte de separare. Progresul este important : până acum, consortul care dădea primul fuga într-un tribunal din orice ţară decidea regimul juridic sub care se desfăşura separarea.

"În cazul cuplurilor franco-germane, un tată avea tot interesul să ceară divorţul în Franţa, unde valoarea pensiilor alimentare este mult mai mică. Şi mamele, în Germania, unde au mai multe drepturi, rezumă Jean-Patrick Revel, un avocat francez specializat în dreptul familiei şi care practică în Berlin. Dar pentru custodia şi locul de reşedinţă al copiilor, probleme dureroase, acest nou regulament nu va schimba mare lucru", relativizează acesta.

Newsletter în limba română

"Întrucât alte texte internaţionale decid că toate problemele referitoare la copiii depind de locul lor de reşedinţă. Iar justiţia germană interpretează acest principiu foarte strict, în numele "binelui copilului", un concept care lasă loc la numeroase interpretări. Pentru un tribunal german înseamnă că trebuie lăsat copilul acolo unde a fost socializat. De fapt, atunci când un copil a crescut în Germania, este foarte dificil să-l trimită în Franţa dacă mama franceză doreşte să se întoarcă în ţara ei. Şi este imposibil de a-l scoate din Germania, chiar şi pentru o vacanţă, dacă tribunalul consideră că există un risc de răpire."

Multe recomandări ale Jugendamt-ului (Oficiul pentru Tineret, unităţi ale administraţiei locale, special create pentru a gera diverse probleme cu copii şi tineri, relativ independente şi destul de controversate, al căror sfat este adeseori urmat de judecătorii germani ai familiei) sporesc amărăciunea, mânia sau anxietatea părintelui non-german. Caroline, 38 de ani, nu şi-a văzut fiul, Sascha, timp de opt luni. În momentul separării, Sascha nu avea niciun an. Tatăl copilului îşi închisese anterior soţia sa franceză într-un spital psihiatric.

Decizii extreme şi de neînţeles

Lui Alain, 45 de ani, tatăl unei fete născute în Germania, i s-a retras custodia copilului pentru că este aproape orb, "ca şi cum un om cu deficienţe de vedere nu şi-ar putea creşte copilul". Karine, doi copii, nu şi-a putut ţine decât fiul cu ea. Fiica cea mare a fost încredinţată tatălui german, autoritatea germană considerând că în definitv "copiii se cunosc de puţin timp", şi că nu este o problemă de a-i separa. Astfel de decizii, extreme şi de neînţeles, sunt uneori luate în divorţuri de cupluri germane. Dar atunci când implică un părinte străin, evocă în mod inevitabil o discriminare.

Cum se ajunge la astfel de sfâşieri? "Germanii şi francezii au concepţii ale dreptului familiei total diferite", consideră juristul Jean-Pierre Copin, care a participat timp de trei ani la un proiect pilot franco-german de mediere familială. Lansat în 2003 de miniştrii de justiţie ai celor două ţări, a fost abandonat din lipsă de fonduri. "În Franţa, se pleacă de la principiul că orice s-ar întâmpla, copilul are dreptul la ambii părinţi", consideră acesta.

"În caz de conflict, justiţia se aranjează să nu rupă legătura cu unul dintre părinţi şi, în cel mai rău caz, se organizează vizite supravegheate. În Germania, se privilegiază "protecţia copiilor" în caz de conflict parental. Instanţa poate decide să rupă contactul dintre copil şi un părinte în cazul în care conflictul parental este prea violent. Acest lucru poate obliga părinţii să-şi rezolve conflictul. Dar justiţia poate decide de asemenea să rupă legătura, cu riscul de a induce o distanţare emoţională".

Toţi aceşti francezi, convinşi de a fi sacrificaţi pe altarul prieteniei franco-germane, au încetat de mult să creadă că Franţa le va sări în ajutor. Cazul lui Francoise, care, în ciuda opoziţiei tatălui, a putut părăsi Germania cu fiul ei de 7 ani şi aprobarea justiţiei germane, pentru a se întoarce să trăiască în Franţa, nu le va restabili încrederea. Justiţia franceză a decis că Fabien va trebui să meargă să trăiască lângă tatăl său, cu riscul de a nu fi capabil să se mai întoarcă în Franţa. Judecătoarea franceză a considerat că mama se instalase departe de orice şcoală germană iar copilul risca să rupă legătura cu tatăl său care vorbeşte doar germana.

Părinţii francezi de copii franco-germani nici nu mai îndrăznesc să viseze o decizie similară a justiţiei de dincolo de Rin. "Am încetat să mai cred că justiţia germană va condamna vreodată o cetăţeană germană pentru încercarea de a separa copilul de tatăl său, suspină Alain. Chiar şi atunci când, precum în cazul meu, experţii psihologi insistă asupra faptului că mama nu este cu adevărat capabilă să-şi crească copilul".

Legislaţia europeană

Divorţuri fără frontiere

Uniunea Europeană se îndreaptă spre "divorţuri internaţionale simplificate", explică Trouw, care povesteşte cum Consiliul de Miniştri a aprobat pe 20 decembrie o procedură pentru a permite cuplurilor binaţionale "de a alege regimul juridic pe care doresc să-l aplice" divorţului lor. La mijlocul lunii decembrie, propunerea de regulament fusese adoptată de Parlament. Este prima dată când se recurge la procedura de cooperare consolidată, care permite ţărilor care împărtăşesc aceleaşi poziţii de a adopta o legislaţie în absenţa unui acord al tuturor celor Douăzeci şi Şapte, scrie cotidianul. Aceasta adaugă că procedurile de divorţ internaţionale privesc 13% din cele 122 de milioane de căsătorii contractate în fiecare an în Europa. Măsura a fost adoptată de către 14 ţări, inclusiv Malta, unde divorţul nu este prevăzut prin lege, ca şi de Franţa şi Germania.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect