“Mai multă Europa”, vorbe în vânt

Conducătorii europeni prezintă conceptul unei integrări sporite drept cheia pentru a ieşi din criză. Dar nu sunt decât cuvinte goale lansate cu multă uşurinţă, arată un istoric portughez.

Publicat pe 10 septembrie 2012 la 11:06

Săracele cuvinte. Sunt primele victime ale liderilor europeni. Le folosesc şi abuză de ele până când nu mai înseamnă nimic. Pentru un german, “solidaritate” înseamnă “iar vin enervanţii din Sud să-mi ceară bani”. Pentru un grec, “solidaritate” vrea să însemne “iar vin enervanţii de nemţi să ne ceară sacrificii”.

Pentru unii politicieni, “federalism” este un cuvânt gol ca să pară moderni; pentru alţii, “federalism” este un cuvânt gol ca să bage frică; în niciunul dintre cazuri nu are semnificaţia sa originală de descentralizare şi democraţie – Sarkozy o folosea chiar şi ca sinonim la interguvernamentalism, exact opusul său.

Când lipsesc toate cuvintele, se spune că e necesară “mai multă Europa”, un lucru care nu vrea să spună de fapt nimic: este posibil să avem nevoie de mai multă democraţie, mai multă integrare, mai multă coeziune – lucruri care ştim ce sunt sau ce înseamnă. Mai multă Europa, nu ştiu ce e.

Înaintea verii, era vremea “creşterii”. Şefii euro au făcut un “summit al creşterii”, iar socialiştii mai ales au cerut sus şi tare creşterea. Hollande a avertizat: va semna noul tratat bugetar doar dacă există un plan de creştere. La momentul potrivit a venit anunţul că peste o suta de miliarde de euro vor fi puse de-o parte pentru proiecte de creştere economică şi locuri de muncă. O zecime din ceea ce a fost împrumutat la bănci în două zile, dar asta e.

Veşti nefaste

Aproape că ne-au păcălit, nu? După câteva luni, Franţa se pregăteşte să semneze tratatul bugetar, care goleşte de sens Parlamentul European, stabileşte ţinte nerealiste şi chiar nefaste şi schiţează un model, care, dacă se repetă, va sfârşi prin a distruge Uniunea pentru aşa-zisul bine al zonei euro, şi nu va salva nici una din ele. Este baza pentru creştere? Ultimele veşti care se aud prin Consiliu spun că Franţa refuză să dea partea sa.

Ar fi aşa de trist, dacă nu ar fi chiar patetic. Ţările din Uniune se joacă unele cu destinul altora fără să înţeleagă că se joacă de fapt cu propriul lor destin.

Cazul cel mai clar este cel al evaziunii fiscale. După cum ştim, practic toate cele mai mari 20 de companii de la Bursa de la Lisabona au sedii fiscale în Olanda pe care le folosesc pentru a fugi de obligaţiile contabile şi de plata impozitelor de aici.

Se fac că nu văd

Olanda se face că nu înţelege preocuparea victimelor precum Portugalia – care, de fapt, şi ele fac prea puţine pentru a combate problema. Acum, nimic mai nimerit decât, în plină campanie electorală, să se descopere că tocmai compania feroviară olandeză (pe deasupra şi de stat) fuge de plata impozitelor folosind Irlanda. Politicienii olandezi sunt acum şocaţi, foarte şocaţi, că li s-a întâmplat lor ceea ce ei lasă să li se întâmple altora.

Iar Olanda nici nu e cel mai rău exemplu. Într-o altă extremă politică şi geografică a Europei, Cipru, cu un guvern ieşit din partidului comunist, are un acord cu Rusia care oferă posibilitatea oligarhiei ruse de a fugi de impozite şi de a spăla bani murdari. În Cipru nu e uşor doar să deschizi un cont bancar – nu e obligatoriu să dai numele – e uşor să deschizi o bancă. Ruşii profită - şi orice coincidenţă cu traficul de arme ruseşti pentru Siria este bineînţeles, o întâmplare.

Şi nu se poate face nimic? Preşedinţia Consiliului este cea care stabileşte programul. Şi cine deţine acum preşedinţia? Cipru? Şi cine va urma? Irlanda.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect