“Milanović îi pasează mingea lui Karamarko”

Publicat pe 26 septembrie 2013 la 10:14

Guvernul croat şi Comisia Europeană au reuşit să ajungă la un acord, în 25 septembrie, asupra aplicării fără condiţii a mandatului de arestare european, şi de către Croaţia.

În faţa ameninţării cu sancţiuni europene dacă ar continua să refuze aplicarea mandatului pentru crimele comise înainte de 2002, Zagreb a promis votarea unui amendament la Constituţie, în acest sens, până în 1 ianuarie 2014, informează Večernji list.

Primul ministru, Zoran Milanović, i-a cerut lui Tomislav Karamarko, şeful Uniunii Democrate Croate (HDZ, principalul partid de opoziţie), să voteze pentru acest amendament. El îl acuză, în caz de refuz, de a dori astfel protejarea, cu orice preţ, a fostului şef al serviciilor secrete iugoslave, Josip Perković, dat în urmărire de Berlin pentru asasinarea unui disident croat în Bavaria, în 1983.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect