“Miliardele acordate băncilor nu sunt soluţia finală”

Publicat pe 13 decembrie 2013 la 11:28

Cover

Banca centrală a Sloveniei a anunţat pe 12 decembrie că, în conformitate cu rezultatele “testelor de stres” la care au fost supuse băncile slovene, lipsa de capitalizare ar putea ajunge până la maxim 4,78 miliarde de euro pentru opt dintre acestea, cele mai îndatorate.

Această sumă se apropie de cele 4,7 miliarde prevăzute de către guvern pentru a rezolva această problemă, evitându-se astfel ca Slovenia să solicite asistenţă internaţională şi permiţând băncilor să se întoarcă pe pieţele financiare internaţionale, scrie Dnevnik.

Deocamdată, guvernul a prevăzut să cheltuiască 3,66 miliarde de euro pentru a salva sistemul bancar, dintre care o mare parte va fi consacrată recapitalizării principalelor trei bănci de stat din ţară: Nova Ljubljanska Banka (NLB), Nova Kreditna Banka Maribor (NKB), şi Abanka. Operaţiunea va fi efectuată “după ce Comisia Europeană, care se angajează să ia o decizie rapidă, va da undă verde”, precizează ziarul.

Newsletter în limba română

Acesta este doar primul pas spre reabilitarea economiei slovene, mai adaugă Dnevnik, conform căruia băncile nu vor fi în măsură să împrumute din nou bani decât în 2015.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect