Mitul unei discipline economice germane

Germania se vinde în criză ca fiind un refugiu al stabilităţii – iar pieţele financiare chiar cred asta. Dar în realitate nu o duce cu mult mai bine decât celelalte ţări. Acest rol de şef milităros care dă directive este arogant şi periculos, scrie Spiegel Online.

Publicat pe 21 noiembrie 2011 la 14:34

Investitorii financiari şi politicienii germani n-au de fapt multe lucruri în comun: în mod normal primii nu înţeleg de ce ceilalţi au nevoie de aşa de mult timp pentru a aplica hotărârile unor summituri de criză. Invers, politicienii îi folosesc pe investitori ca ţapi ispăşitori favoriţi, atunci când vine vorba despre cine a declanşat criza.

Există însă un punct asupra căruia ambele părţi sunt foarte de acord: percepţia lor legată de politica financiară germană. Ea trece drept solidă şi drept un model pentru toate ţările sud-europene împovărate de datorii. Chiar dacălucrurile stau altfel, de această certitudine nu se atinge nimeni.

Astfel că şeful fracţiunii CDU din Bundestag, Volker Kauder, a putut să se laude recent la ultimul congres al CDU că “în Europa se vorbeşte germană acum”. Cu această bravură şovină el a rezumat destul de bine politica cancelarului său. De la izbucnirea crizei euro, la începutul lui 2010, mantra Angelei Merkel este: dacă toţi ar economisi atât de mult ca germanii, n-ar mai exista probleme.

Germania nu este modelul econom care se pretinde a fi

Ceva nu-i poate fi însă luat lui Merkel: ea a fost în mod evident foarte convingătoare. În orice caz, investitorii de pe pieţele financiare par s-o creadă pe cancelară. În timp ce ei cer tuturor celorlalte ţări din zona euro dobânzi tot mai mari la cumpărarea de obligaţiuni de stat, ministrului de finanţe german îi lasă banii lor aproape la tarif zero.

Newsletter în limba română

De ce se întâmplă aşa nu poate fi explicat prin argumente raţionale. Cine se uită un pic mai atent, observă bineînţeles că ţări precum Spania sau Italia nu stau atât de rău precum semnalează dobânzile ridicate. Şi mai observă şi că Germania nu este modelul de băiat econom care se pretinde a fi.

Comisia Europeană a calculat în cea mai recentă prognoză 2011 pentru Germania o rată a datoriei publice de 81,7% din PIB. Este mult mai mult decât procentul de 60%, pe care Pactul European pentru stabilitate îl prevede ca limită superioară a datoriei - deci acel pact cu care guvernul german le dă în cap regulat statelor sud-europene şi pe care vrea să-l mai înăsprească. Cine vrea să le traseze altora reguli dure, ar face bine să ţină el însuşi seama de ele.

Tutela germană, un motiv de îngrijorare pentru noi toţi

Aşa că premierul luxemburgez Jean-Claude Juncker are dreptate atunci când se indignează în legătură cu tutela germană. Spania afectată de criză, de exemplu, este, cu o cotă a datoriei de 69,6%, mult mai aproape de a îndeplini cerinţele Pactului de Stabilitate decât Germania. Şi olandezii (64,2%) sau finlandezii (49,%) au mai multe drepturi decât germanii să se prezinte ca maeştrii ai economisirii şi să dea sfaturi.

Singurul lucru care pledează pentru a avea încredere în finanţele de stat ale Germaniei este rata relativ redusă a deficitului, deci raportul dintre noua îndatorare şi produsul economic brut. Faptul că productivitatea economică este mult mai mică în statele sud-europene afectate de criză are multe cauze – niciuna dintre ele n-are însă ceva de-a face cu imaginea economisitorului de fier, cu care îi place să se prezinte guvernului german.

Din contră, Germania nu economiseşte. Cheltuielile bugetare chiar au crescut în ultimul timp şi se vor cifra în următorii ani, potrivit planificării financiare, relativ constante, la circa 300 de miliarde de euro. Pachetul de austeritate, care a fost adoptat toamna trecută cu mare tam-tam, a schimbat la fel de puţin în această privinţă, ca şi mult clamatul plafon al datoriei germane prevăzut în Constituţie, cu care nemţilor le place să se laude în Europa.

False asceze teutone şi osanale arogante

Faptul că rata deficitului scade totuşi este legat doar de creşterea economică sănătoasă din ultimul an şi jumătate. Aceasta i-a adus în mod nesperat Germaniei încasări mari din taxe şi impozite şi a tras puternic în sus Produsul Intern Brut. Cum rata deficitului este calculată ca raportul dintre noua îndatorare şi PIB, aceasta scade. Şi asta n-are mult de-a face cu economisirea.

Nici situaţia economică bună de până acum nu este rezultatul unei asceze teutone- cel puţin nu din partea statului. Faptul că mărfurile germane sunt atât de cerute în străinătate se datorează mai ales forţei de muncă, care produce produse bune la costuri relativ accesibile.

Guvernul actual în schimb strică mult în Europa prin osanalele arogante pe care le face disciplinei de stat germane. În Grecia, Spania sau Italia, unde germanii erau odată preţuiţi pentru virtuţile lor, aceştia sunt acum percepuţi ca predicatori aroganţi care vor să dea lecţii pe restul continentului în legătură cu modul în care trebuie să se trăiască şi să se muncească acolo. Pe termen lung o asemenea atitudine nu poate avea rezultate bune.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect