Muschetarii noii Serbii

A uita de anii Milošević şi a urma calea UE. La Belgrad, această voinţă politică este întruchipată de trei oameni politici: Vuk Jeremić, Božidar Đelić şi Borislav Stefanović. Punctul lor comun: sunt tineri, ambiţioşi şi şcoliţi în Occident.

Publicat pe 6 martie 2012 la 15:34
 | Božidar Đelić, Borislav Stefanović et Vuk Jeremić incarnează o nouă clasă politică eurofilă.

Arestarea criminalilor de război, împăcarea cu vecinii săi, relaxarea relaţiilor cu Priştina… Pe scena internaţională, Serbia începe să iasă în evidenţă. Astăzi, această ţară, considerată ca fiind un paria cu numai un deceniu în urmă, a obţinut statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană. „Această recunoaştere mult-aşteptată este izbânda unei noi generaţii de oameni politici care au preluat frâiele diplomaţiei ţării, cu ambiţia de a întoarce odată pentru totdeauna pagina Milošević„, consideră un observator occidental. Trei dintre ei – Vuk Jeremić, Božidar Đelić şi Borislav Stefanović – sunt de asemenea pe cale de a realiza un pariu mult timp considerat imposibil: a deschide Serbiei porţile UE fără să facă niciun compromis – sau aproape niciuna – privind Kosovo.

Toţi pentru Europa şi Europa pentru toţi

Ministru de Externe la 31 de ani? În Serbia, este posibil. Vuk Jeremić (născut în 1975) este totuşi un pur produs al învăţământului anglo-saxon, format la Kennedy School of Government, pepiniera americană a liderilor politici de mâine. Şi el a apărat cu o eficacitate americană intransigenţa sârbească asupra Kosovo-ului. Naţionalist şi pro-occidental, el a întruchipat de unul singur această partitură diplomatică anevoioasă pe care Serbia a căutat să o interpreteze de la independenţa fostei sale provincii, proclamată în 2008. Demonstrându-i de asemenea limitele. Considerat prea intransigent, sau chiar arogant, Jeremić a fost „repoziţionat” în 2010 pe o nişă care s-a dovedit a fi mult mai rodnică: a convinge ţările nealiniate să nu recunoască Kosovo. De la Calcutta la Teheran trecând prin Mexic, el a reactivat cu succes fostele reţele iugoslave mergând împotriva intereselor prietenilor săi americani.

Zece ani îl separă pe Božidar Đelić, vice-premierul sârb însărcinat cu integrarea europeană, de tânărul său coleg Vuk, dar cei doi împărtăşesc acelaşi parcurs de excelenţă. „Boza” şi-a făcut studiile în Hexagon. Ajuns în Franţa la vârsta de zece ani fără să vorbească franceză, acest mic iugoslav a înşiruit instituţii de prestigiu: liceul Louis-le-Grand, Sciences Po, HEC… Economist recunoscut cu limbaj de yuppie [acronim de la Young Urban Professional (tânăr şcolit de la oraş) + suf. -ie, făcând aluzie la antonimul hippie] acest franco-sârb jonglează între sectorul privat şi posturile de consilier.

Din 2007, el lucrează cu preşedintele Tadić, cu un singur ţel: Europa. Mai fin decât Jeremić, el reuşeşte să convingă europenii că „a lega Kosovo de UE înseamnă a prepara cuibul extremiştilor din Serbia„. Obsesia lui el este cu totul alta: a-l face uitat pe Slobodan Milošević. Şi în acest scop, acest bărbat descris ca fiind „adorabil” de către anturajul său, poate deveni foarte abrupt. „Problema dumneavoastră este că vedeţi încă Serbia prin prisma trecutului. Chiar şi mie îmi vorbiţi de parcă aş fi Milošević„, se răstea acesta acum câteva luni arătând cu degetul spre noi.

Borko”, „Boza” şi Vuk, pe scena noii Serbii

Ambiţioşi, încrezători şi cosmopoliţi: aceşti noi lideri sârbi seamănă unul cu celălalt. Ei împărtăşesc de asemenea o loialitate de neclintit faţă de mentorul lor şi guru în politică, preşedintele Boris Tadić. Şeful statului sârb conduce procesul de apropiere de Europa bazându-se atât pe calităţile cât şi pe defectele acestor trei oameni ai săi.

În vara anului 2011, cancelarul german a dat de înţeles sârbilor că drumul spre UE „trecea prin Priştina”. Preşedintele Tadić şi-a pus pe masă atunci al treilea joker, Borislav Stefanović, 37 de ani, însărcinat de negocierea directă cu albanezii privind termenii unei „cooperări tehnice„. Săptămâna trecută, el a fost cel care a smuls acest acord de cooperare cu Priştina care, potrivit opiniei generale, a deschis calea Serbiei către UE.

Aceste succese diplomatice sârbe sunt de asemenea datorate slăbiciunii adversarilor lor, lipsiţi de o elită demnă de acest nume – o „asimetrie” întruchipată de Hashim Thaçi, primul-ministru kosovar el-însuşi, acuzat de către Consiliul Europei de a fi profitat în urma unui trafic de organe în timpul războiului din 1999. „Nu este aceeaşi lume„, recunoaşte un negociator european. „A fost totuşi cea mai grea zi din viaţa mea„, a declarat Borislav Stefanović pentru a descrie maratonul negocierilor cu Priştina.

Presa sârbească, la rândul său, observă cât de mult s-au adâncit ridurile acestui fost diplomat la Washington, de când ocupă acest post. Şi se încăpăţânează să-l poreclească, nu fără o anumită simpatie, „Borko„. Cu câţiva ani în urmă, tânărul cânta încă la chitară bas într-o trupă punk, „Generaţie fără viitor” – un nume în care mulţi tineri sârbi probabil se recunoşteau. Dar asta a fost înainte ca „Borko”, „Boza” şi Vuk să urce pe o altă scenă – cea a noii Serbii.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect