“Noroc pentru prietenia moldo-americană”

Publicat pe 5 decembrie 2013 la 11:59

Cover

La câteva zile după parafarea unui acord de asociere între Moldova şi UE, secretarul american de stat, John Kerry, a efectuat o vizită la Chişinău, în 4 decembrie, pentru a transmite felicitările sale. "Integrarea europerană reprezintă cea mai bună garanţie pentru un viitor sigur şi prosper pentru Moldova", a subliniat acesta, citat de Adevărul Moldova.
Guvernul moldovenesc doreşte de acum înainte ca acordul de liber-schimb, negociat în prezent între UE şi Statele Unite, să poată genera schimburi comerciale şi investiţii în ţară, precizează cotidianul.
John Kerry a exprimat, în acelaşi timp, "susţinerea Washingtonului pe acest parcurs, precum şi promovarea exporturilor de vinuri peste Ocean".
Moldova se află în prezent sub incidenţa unui embargou rus asupra exporturilor de vinuri, iar UE a garantat deja accesul liber al exporturilor cu vinuri pe piaţa sa, începând cu 1 ianuarie 2014.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!