Consiliul European

“O bătălie câştigată”

"Club Med" obţine puţin răgaz şi Germania salvează aparenţele: pentru presa europeană, summitul de la Bruxelles permite unele progrese în privinţa mai multor aspecte cheie ale crizei datoriei publice.

Publicat pe 29 iunie 2012 la 14:49

Mariano Rajoy şi Mario Monti – Mario&Mariano – au câştigat în mod indiscutabil o negociere comunitară foarte dificilă”, scrie Carlos Segovia, de la cotidianul El Mundo:

Cover

Dar este o bătălie. Rămâne războiul real, cel care constă în a rămâne definitiv în euro. 1. Bătălia. Rajoy a obţinut trei rezultate importante. Primul, pe mâna lui Monti, este că fondurile europene de salvare vor putea cumpăra obligaţiuni ale ţărilor aflate în dificultate fără intervenţia [troicii] ca în Grecia. […] Al doilea, este că aceste fonduri de salvare nu vor avea statutul de creditor prioritar [trebuind să fie rambursat înaintea creditorilor privaţi], fundamental pentru ca oamenii să decidă să cumpere datorie spaniolă sau italiană. […] Al treilea, este că, într-un orizont mai apropiat decât cel prevăzut, va exista o uniune bancară […] şi deci instituţiile ce au nevoie de ajutor îl vor primi direct fără a angaja statul. 2. Războiul. Încă nu a avut loc: lipseşte un acord solid şi conducerea politică pentru a emite rapid euro-obligaţiuni care să poată cu adevărat să-i determine pe investitori să nu mai speculeze împotriva ţărilor cele mai slabe din zona euro. […] Acest război va dura ani.

Pentru cotidianul El País, summitul a marcat o ruptură faţă de era Merkozy, când, în timpul discuţiilor, cuplul Merkel-Sarkozy ţinea să-şi impună linia. Preşedintele francez, François Hollande,

Cover

subestimatul Domn Normal […] s-a pus în fruntea ţărilor din “Club Med” pentru a apăra interesele periferiei europene în privinţa scumpului său pact de creştere.[…] Strategia lui Hollande la summit a fost foarte abilă, pentru că nu există nici învingători, nici învinşi, victorioşi şi umiliţi. Toţi sunt câştigători. Spania şi Italia pot să vândă un acord satisfăcător opiniilor lor publice. Merkel câştigă simpatia multora. Cât despre Franţa, calma eleganţă a preşedintelui său a permis ca Parisul să nu fie perceput doar ca un personaj cu un rol minor, în umbra Berlinului, ci ca o cheie a acordului şi marele apărător al proiectului euro, chiar dacă asta presupune o cedare de suveranitate.

La Paris, Le Figaro subliniază că Angela Merkel a ales să facă un pas înapoi, în timp ce Bundestagul, Parlamenul german, trebuia să se pronunţe vineri după-amiază [29 iunie] în privinţa ratificării pactului bugetar şi al Mecanismului European de Stabilitate:

Cover

Ea trebuia să fie dură ca o statuie de piatră. Sub focul partenerilor săi din Sudul Europei, Angela Merkel a sfârşit prin a face unele concesii. Locotenenţii cancelarului vor afirma degeaba că ea a rămas fermă, refuzând să cedeze asupra esenţialului: eurobondurile. […] Tactica sa consista în a fi inabordabilă pentru a evita orice formă de punere în comun a datoriei. Dar, la Bruxelles, Angela Merkel a cedat asupra unui principiu bătut în cuie la toate etajele Cancelariei şi ale ministerului de Finanţe de la debutul crizei: niciun ajutor financiar fără ca statele să se supună la un program strict de reforme structurale în contrapartidă.

Blocajul este deblocat”, comentează Die Tageszeitung, care consideră că primele rezultate ale summitului nu sunt decât soluţii pe termen scurt. Pentru cronicarul Malte Kreuzfeld, vestea bună este sfârşitul “dictatului german”:

Cover

Adevărata veste bună a summitului este că şansele pentru o soluţie pe termen lung au crescut. Strategia blocajului cancelarului Angela Merkel a eşuat în mod dezastruos. Celelalte state membre nu s-au pliat pe dictatul german, ci au făcut conflictul să degenereze. Cu ameninţarea de a se opune pactului de creştere – de care Merkel are nevoie pentru a face să treacă pactul fiscal în Parlamenul german – ei au forţat-o să cedeze.

În sfârşit, pentru Corriere della Sera, problema principală a Consiliului European de la Bruxelles ţine de dificultatea de a găsi un punct de întâlnire între interesele divergente ale diferitelor ţări. Dar, pentru a evita falimentul euro, sunt necesare “corecţii ale drumului” şi “o încredere reciprocă”:

Cover

Cancelarul Merkel trebuie să recunoască faptul că proiectul lui Van Rompuy, Barroso şi Draghi reprezintă o schiţă credibilă a proceselor de unificare bancară şi fiscală. Preşedintele francez trebuie să interpreteze planul european de investiţii limitate ca o primă piatră a unui program de creştere. Şeful nostru de guvern şi cel spaniol trebuie să-i asigure pe partenerii uniunii monetare – dacă este nevoie chiar sub forma de cedări unilaterale de suveranitate – că iniţiative europene vizând sistematic să facă să scadă tensiunea în privinţa diferenţelor nivelului dobânzilor datoriei între ţările membre şi în privinţa riscurilor bancare de intrare în incapacitate de plată nu vor slăbi, ci că, dimpotrivă, ele vor întări angajamentele fiscale luate faţă de uniunea monetară şi UE.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect