Știri Transport aerian
Publicitate pentru o companie aeriană maghiară la aeroportul din Budapesta.

O Europă împărțită în două

De la șefii de stat până la cetățenii de rând, călătorii de pe tot continentul suferă consecințele norului provocat de vulcanul Eyjafjöll. Ar fi o ocazie pentru ca UE să-și amelioreze strategiile de transporturi.

Publicat pe 19 aprilie 2010 la 14:57
Publicitate pentru o companie aeriană maghiară la aeroportul din Budapesta.

Acest incident este simbolic. "După ceața stranie care s-a întins deasupra pădurii de la Katyn, a venit un nor vulcanic și mai neobișnuit", observă Lidové noviny. Iar pentru înmormântarea președintelui polonez Lech Kaczyński și a soției sale, pe data de 18 aprilie la Cracovia, "lista șefilor de stat care ar fi trebuit să vină a devenit lista celor care nu au putut veni", constată Luboš Palata, editorialistul cotidianului ceh. Ceremonia care ar fi trebuit să reunească toți șefii de stat europeni s-a transformat într-o "înmormântare est-europeană cu o singură vedetă, președintele rus Dimitri Medvedev".

"Încă odată, norul islandez a împărțit continentul în două. Iar de data aceasta, nu a fost numai un semn de la Dumnezeu", regretă Palata. Astfel, deși președintele austriac Heinz Fischer "era la numai câteva ore de drum de Cracovia", acesta a renunțat la deplasare, pe când președintele român Traian Băsescu a traversat toată Europa în mașină, iar omologul său georgian, Mikhaïl Saakachvili, a închiriat un mic avion în Statele Unite cu care a putut să ocolească norul vulcanic.

Această sciziune între responsabilii politici nu face decât să reflecte o problemă mult mai concretă, subliniată de către Siim Kallas, șeful de cabinet al Comisarului european pentru Transporturi,citatde cotidianul estonian Postimees. "Întreruperea traficului aerian scoate în evidență insuficiența transporturilor terestre în interiorul Europei", explică Hendrik Hololei, care constată că "la ora actuală, Europa de Vest nu este ușor accesibilă pe cale terestră dinspre Europa de Est, și acest lucru limitează libera circulație a bunurilor și a persoanelor. Ca dovadă, Estonia, care aparține atât NATO cât și Uniunii europene, care face parte din spațiul Schengen și ar trebui în curând să intre în zona euro, dar care încă mai este dependentă de căile ferate și de sistemul energetic rusești". Remarcând faptul că unii din precedenții Comisari europeni ai Transporturilor au făcut demersuri pentru a ameliora legăturile între sistemul de transporturi european și cel al unor țări precum cele din Africa, Hololei notează că ar trebui să începem să rezolvăm problemele "de la noi de acasă".

Deocamdată, totuși, norul vulcanic separă nordul de sudul Europei. Şi este de datoria UE de a-și ajuta cetățenii, consideră Denis Mc Shane, citat de The Independent. Fostul Secretar de Stat pentru Afaceri Europene al lui Tony Blair, face apel la "reprezentanții UE ca să-și părăsească birourile confortabile din capitală și să meargă acolo unde cetățenii europeni au nevoie de ajutor. Studenții din zonele respective care vorbesc limbi străine pot călători pentru a ajuta persoanele care nu vorbesc decât limba lor maternă. Forțele militare și navale ar trebui să fie mobilizate pentru a accesa zonele cele mai îndepărtate ale UE, precum Insulele Canare, unde mii de germani, britanici, olandezi și nordici plecați în vacanță au rămas izolați".

Newsletter în limba română

"Şi dacă zborurile continuă să fie suspendate, UE ar trebui să rechiziționeze trenuri și autocare pentru a menține legătura între nordul și sudul continentului, adaugă McShane. Avioanele care vin din America de Nord și de Sud ar trebui orientate spre Barcelona și Milano, și trenuri speciale ar trebui să transporte oamenii, bunurile și curierul spre Nord. Autostrăzile ar trebui degajate pentru a permite convoaielor speciale să mențină legătura".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect