Alegeți o limbă
Cu douăzeci de ani în urmă, chiar înainte de căderea Zidului din Berlin, tatăl meu a fost ucis într-un spital bulgar care practica experimente pe persoane în vârstă. Pe loc de doliu, un gen mi s-a impus de la sine: thriller-ul metafizic Bătrânul şi Lupii (Fayard, 1990), unde bătrânul este omorât pentru că vede oamenii din jurul lui schimbându-se în lupi. Şi un text, "Bulgaria suferinţa mea", reflecţie asupra tradiţiei culturale, inclusiv religia, adormită în lăuntrul acestei ciudate "deteriorări a integrităţii politice" diagnosticată astăzi de ONG-ul Transparency International... în România şi Bulgaria. Actualitatea politică îmi împinge paşii înapoi, împreună cu adânca criza economică, socială şi politică. Dacă subliniez aici situaţia din România, de fapt am în vedere dezvoltările similare ale acestor doi vecini : ei pun o întrebare pe care toată lumea preferă să o ignore : suntem la periferie sau în centrul Europei ?
Tranziţiade la comunism la UE s-a făcut fără ca fostul aparat de stat să fie înlocuit sau serios renovat. Mass-media locală disecă în toate sensurile geneza fenomenului care fac din România şi Bulgaria ţările cele mai corupte din UE. La "înalta corupţie" a liderilor, care a transformat fostele cadre comuniste într-o oligarhie neo-capitalistă, se adăugă corupţia "de zi cu zi" : "relaţiile", "mitele" în cascadă, strategia "descurcatului" şi de deturnare a banilor publici, etc...
Din 2002, GRECO (Grupul de state împotriva corupţiei), anexat Consiliului Europei a tras semnalul de alarmă, dar OLAF, organul de luptă anti-fraudă al UE nu are nici mijloacele şi competenţele suficiente pentru a se ocupa de diferitele cazuri de corupţie în statele membre. Ineficienţa acestor mecanisme de cooperare şi de verificare discreditează Europa însăşi. Bruxelles reduce cu 220 de milioane de euro subvenţiile destinate proiectelor agricole şi infrastructurilor de transport din Bulgaria, şi blochează 600 de milioane în aşteptarea acţiunilor guvernamentale împotriva corupţiei. România a primit critici din partea UE, dar nu şi sancţiuni.
Chestiunea rom
Frică, laşitate, compromitere josnică sub comunismul soţilor Ceauşescu, corupţia târăşte cortegiul ei de scandaluri tragicomice într-un peisaj de tranziţie complexă unde naţionalismul, xenofobia si populismul stau cot la cot cu trezirea sindicală, sărăcia ţăranului şi inevitabila "chestiune rom". Romii...Puţin hoţi, puţin tâlhari ? Sau, dimpotrivă, cetăţeni europeni prin excelenţă, deoarece mobili, capabili să circule, şi care ar trebui protejaţi nu doar conform Drepturilor Omului, dar şi aduşi pe scena politică ? Frumos paradox : romul este român ? Un european model ? Doar dacă nu este un Om universal ? Deci atunci, săraca Românie este la periferie sau în centrul Europei ?
"Trebuie să guvernăm cu mitraliera”, repetă Corneliu Vadim Tudor, fost corist al cuplului Ceauşescu, acum "luminat de Dumnezeu pentru salvarea naţiunii" şi care, împreună bulgarul Volen Siderov reprezintă grosul grupului european "Identitate, Tradiţie, Suveranitate" : imediat după Frontul Naţional. Amestec roşu-maro, care combină ultra-naţionalismul de extremă dreapta cu nostalgia comunistă a unui Stat protector, ei luptă şi împotriva "mass-media politizate" şi împotriva "minorităţilor privilegiate" (maghiarii în România, turcii în Bulgaria).
O cultură europeană
"Democraţie Kafka-iană", "ciudată combinaţie de burlesc şi bizantin": Norman Manea, scriitor evreu român instalat la New York, are dreptate. Grăbiţi să găsim remedii juridice şi sociale, uităm sursele culturale. Mai ales pentru că dacă o transvaluare a tradiţiilor religioase este necesară, ţesând diversitatea culturală europeană, acest examen se împiedică de un actor a cărui importanţă Europa laică încă o subestimează : Biserica Ortodoxă. Asociat statului care plăteşte clerul, şi unei clase politice îngăduitoare cu Ortodoxia care seduce populaţia, Biserica admite că a colaborat cu Securitatea, şi persistă să se asocieze acţiunilor de stat. Suntem departe de o viaţă spirituală orientată spre conştientizarea cetăţenească şi integritatea publică !
Există o cultură europeană ? Răspunsul meu este "Da". Din moment ce a demonstrat că este capabilă de a reveni asupra ei-însăşi, asupra impasurilor şi ororilor ei, cultura europeană este purtătoare a acestei identităţi polifonice, evolutive şi inovatoare, singurul antidot al automatizării speciei. De la Atlantic la Marea Neagră, de la Ovidiu la Ceauşescu, de la Securitate la premiul Nobel al Hertei Müller.
Alegeri prezidenţiale
O alegere între trecut şi viitor
Românii sunt chemaţi la urne în acest 6 decembrie pentru al doilea tur de alegeri prezidenţiale, care opune preşedintelui actual, Traian Băsescu (Partidul Democrat Liberal) social-democratul Mircea Geoană. "De fiecare dată am sperat că, alegând viitorul, avea să fie ultima noastră bătălie, dar de fiecare dată trecutul a revenit şi şi-a luat revanşa. Este blestemul societăţii româneşti, care încă poartă rănile şi bila de ocnaş ale deceniilor de totalitarism prin care a trecut".
"Ce vrem noi?", îşi întreabă scriitorul Mircea Cărtărescu lectorii. "Viitorul cu Băsescu sau trecutul cu Geoană", al cărui partid îl are ca preşedinte de onoare pe cunoscutul Ion Iliescu, cel care a fost primul secretar al Partdiului Comunist în timpul lui Ceauşescu. "Sosirea lui Traian Băsescu la putere, în 2004, a deschis calea în plan intern, către trei acţiuni principale: reforma justiţiei, deschiderea dosarelor Securităţii şi condamnarea comunismului. Cu un efect devastator asupra clasei politico-economice alcătuite în marea majoritate din foşti colaboratori ai Securităţii, din afacerişti corupţi, pasibili de condamnări grele, şi din politicieni „de stânga” grupaţi în PSD, partidul moştenitor al nomenclaturii comuniste". Dacă Geoană câştigă alegerile din 6 decembrie, "ţara va arăta ca un stat sud-american sau ca unul din răsăritul Europei: o ţară cu instituţiile statului captive în cercul intereselor financiare ale unei clici politico- economico-mediatice", avertizează scriitorul care conchide: "Eu nu doresc o astfel de Românie".
