Alegeți o limbă
Pe parcursul îndelungatei sale obsesii de a scăpa din Uniunea Europeană, Partidul Conservator s-a păgubit adesea singur. A pierdut patru lideri şi trei alegeri, în parte din cauza disputelor pe această temă. Şi totuşi, nimic din toată această istorie tumultoasă nu este mai uimitor decât experienţa de săptămâna [trecută] a lui David Cameron în America.
Primul ministru conservator a efectuat o călătorie de trei zile pentru a face lobby pe lângă superputere în privinţa a două aspecte pe care avea intenţia să insiste cu ocazia summitului G8, pe care Marea Britanie îl va găzdui luna viitoare: oprirea vărsării de sânge în Siria şi un presupus acord de liber schimb între America şi Uniunea Europeană.
Ceea ce s-a stricat într-o relaţie
O astfel de înţelegere, de a liberaliza o treime din comerţul mondial, ar fi deosebit de profitabilă Marii Britanii, care este cel mai mare investitor în America şi cel mai mare beneficiar al investiţiilor americane. Domnul Cameron afirmă că aceasta ar putea valora 10 miliarde de lire sterline [11 826 de milioane de euro] pe an. Între timp, de cealaltă parte a Atlanticului, euroscepticii conservatori au lansat o nouă campanie pentru a ieşi din UE şi poate, prin aceasta, a lipsi Marea Britanie de aceste beneficii.
Orice speranţă a unui interes substanţial din partea mass-mediei britanice faţă de obiectivele pe care domnul Cameron încerca să le atingă a fost spulberată. Jurnaliştii britanici de rangul doi care l-au urmat în turneu au vrut să ştie ce opinie are în privinţa celor cei doi miniştri ai guvernului său, care au sugerat că dacă premierul nu poate să renegocieze termenii aderării Marii Britanii la UE, după cum a promis, ei ar vota pentru părăsirea clubului european, cu ocazia referendumului pe care tot el l-a promis, de asemenea.
Şi au vrut să ştie care este şi opinia lui Barack Obama faţă de acest lucru. “Consider că participarea marii Britanii la UE este o expresie a influenţei şi rolului acesteia în lume”, a spus el dezaprobator. Dar apoi a adaugat un comentariu mai prietenos la adresa strategiei pentru Europa a domnului Cameron. “Ideea esenţială a lui David, şi anume că trebuie să încerci să repari ceea ce s-a stricat într-o relaţie foarte importantă înainte de a o întrerupe, mi se pare logică”, a afirmat [preşedintele american], “eu, cel puţin, aş fi interesat să văd dacă aceste [reforme] reuşesc sau nu înainte de a lua o hotărâre definitivă”.
O respingere directă a strategiei
Euroscepticii britanici s-au sinţit încurajaţi de aceste declaraţii. Pe de altă parte, Philip Gordon, subsecretarul american de stat pentru Europa, a calificat aderarea Marii Britanii la UE drept “esenţială şi critică pentru Statele Unite”. O respingere directă a strategiei domnului Cameron, care a fost exprimată la scurt timp după aceea, şi care nu a sunat foarte bine în urechile euroscepticilor.
Ca atlantişti loiali, mulţi sunt înclinaţi să vadă America drept un motiv de a părăsi UE, nu unul de a rămâne în cadrul acesteia. Deşi puţini sunt cei care consideră în mod greşit legăturile istorice ale Marii Britanii cu America drept o alternativă comparabilă cu aderarea la UE, ei le privesc într-un fel ca pe o sursă de reconfortare: o promisiune a sprijinului american pentru eforturile britanice de a crea noi legături comerciale în afara UE.
Unii visează să construiască o “anglosferă” a celor care împărtăşesc aceleaşi valori, vorbitori de limbă engleză şi adepţi ai liberului schimb. De aceea, a-l auzi pe domnul Obama sugerând în mod tentant ideea că ceva în relaţia Marii Britanii cu UE ar putea fi “stricat”, a fost un mic motiv de bucurie pentru atlantişti. Majoritatea ziarelor britanice au relatat acest fapt ca un semn al sprijinului pentru strategia domnului Cameron.
Diminuarea stimei Americii
Dar nu a fost nimic de genul acesta. America, aşa cum a spus mai clar domnul Obama, consideră că Marea Britanie este cel mai influentă în interiorul Uniunii Europene, astfel încât nu ar trebui să-şi ia riscul de a o părăsi. Mai consideră, de asemenea, că UE este mai puternică şi mai orientată spre exterior având-o pe Marea Britanie ca membru; iar UE este mai importantă pentru America decât mica Britanie, un adevăr pe care, în mod ciudat, unii conservatori nu par a-l lua în considerare.
De fapt, în ceea ce priveşte Marea Britanie şi Europa, America este preocupată în principal de zona euro, ceea ce nu implică aproape deloc Marea Britanie. Cu toate acestea, America se teme că o eventuală retragere britanică ar putea fi urmată şi de altele, mărind şansele ca zona euro să se prăbuşească. Tonul mai binevoitor al domnului Obama nu a însemnat o diminuare a acestei îngrijorări.
Faptul că atlantiştii conservatori nu sunt foarte afectaţi de diminuarea stimei Americii faţă de Marea Britanie sugerează cât de mult tind să se amăgească. Pentru a se consola, unii se agaţă de convingerea că un preşedinte republican, fiind mai apropiat de ei din punct de vedere ideologic, ar arăta mai mult respect pentru Marea Britanie.
Şi este cu siguranţă adevărat faptul că domnul Obama nu are nicio simpatie înnăscută pentru Marea Britanie: în mod uluitor (şi nerecunoscător), nu a trimis niciun reprezentant de frunte pentru a participa la înmormântarea lui Margaret Thatcher. Cu toate acestea, este greu de imaginat că un republican ar putea să ia Marea Britanie mult mai în serios. Declasarea acesteia pe lista de priorităţi a Americii reflectă îndeosebi modul în care cele două ţări se schimbă.
O născocire a imaginaţiei
În domeniul serviciilor secrete, Marea Britanie şi America rămân aliaţi apropiaţi. Menţin, de asemenea, legături militare strânse. Cu toate acestea, sfârşitul iminent al războaielor lui George Bush – ambele ţări ar trebui să-şi retragă trupele din Afganistan anul viitor – diminuează importanţa acestui aspect.
În acelaşi timp, din punct de vedere etnic şi cultural, America este din ce în ce mai puţin europeană; iar detaliile celor trei războaie care s-au desfăşurat în Europa în secolul XX – două fierbinţi şi unul rece –sunt din ce în ce mai înceţoşate. Acestea sunt premisele unor relaţii mai puţin privilegiate cu Marea Britanie.
Domnul Cameron nu este atât de preocupat de această schimbare pe cât erau predecesorii săi recenţi. Spre deosebire de Tony Blair, el pare a fi mai realist cu privire la limitele puterii britanice. Iar spre deosebire de Gordon Brown, nu îi solicită preşedintelui Americii mai multă atenţie decât i se oferă.
Domnul Obama apreciază acest fapt – cei doi lideri se înţeleg destul de bine –, ceea ce reprezintă o justificare suplimentară pentru declaraţiile sale îngăduitoare la adresa strategiei europene riscante a domnului Cameron. Dacă acestea îl vor putea ajuta pe domnul Cameron pe termen lung, este o altă problemă. Viziunea atlantiştilor, a unui viitor post-european independent al Marii Britanii, nu este decât o născocire a imaginaţiei. Ar fi fost mai bine dacă preşedintele ar fi spus asta în termeni la fel de clari.
