Papa pledează pentru aderarea la UE

Publicat pe 6 iunie 2011 la 10:41

Cover

"Croaţi, nu vă fie teamă de Uniunea Europeană (UE)!" Parafrazând strigătul lansat de Ioan Paul al II-lea populaţiilor sub regimul comunist, Vecernji List a rezumatastfel apelul lansat de către Benedict al XVI-lea în timpul vizitei sale pastorale în "mica Polonie din sud". "Este logic, corect şi necesar ca croaţii să intre în UE", a spus Papa în timpul unei liturghii în aer liber. În 4 şi 5 iunie, Papa Benedict al XVI-lea a vizitat Croaţia, mică ţară, 90% catolică. Papa a pledat, printre altele, pentru integrarea europeană a Zagreb-ului, în speranţa că ar fi "o ocazie de a conserva şi a revitaliza patrimoniul comun nepreţuit de valori umane şi creştine" de pe Vechiul Continent. Deschise în 2005, negocierile pentru integrarea Croaţiei s-ar putea să nu fie finalizate până la sfârşitul lunii iunie, amânând aderarea oficială până spre mijlocul anului 2013.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect