Alegeți o limbă
Co-existenţa romilor şi a "payos" (sau "albi") este cu adevărat posibilă, aşa cum este cazul în Andaluzia, în sudul Spaniei. Numărul de romi, sau "gitanos", cum se auto-denumesc, este estimat între 500 - 800 000 în Spania. Majoritatea trăiesc în Andaluzia. Ţara numără şi emigranţi romi veniţi din Europa centrală, cum este şi cazul Franţei, însă numărul lor rămâne limitat la aproximativ 40 000 de persoane locuind mai ales în periferia Madridului. Gitanii locuiesc în Spania de mai multe sute de ani, în timpuri mai bune sau mai rele, dar mereu cu acelaşi lot de probleme: persecuţia, sărăia, sedentarizarea forţată. Insă astăzi Andaluzia ar putea fi dată ca exemplu. Şi aceasta din mai multe puncte de vedere.
Profesorul Gunther Dietz, autorul raportului "Statul şi romii în Spania", scrie că valorile tradiţionale ale gitanilor, ca familia sau clanul, noţiunea de onoare sau autoritatea acordată în familie celor "mai bătrâni", sunt toate conforme conceptului de cultură tradiţională, rurală, spaniolă. Integrarea romilor în satele andaluze a fost deci cu mult mai uşoară decât în satele din Nord. "De exemplu, în provinciile Granada şi Sevilla, cele mai importante focare de gitanos din Spania, şi în Europa occidentală, satele se împart informal în partea rom (gitano) şi non-rom (payo), însă schimburile interetnice, reciprocitatea, ca şi căsătoriile mixte sunt cu mult mai frecvente decât în "pseudo-ghetourile" din centrele industriale", afirmă profesorul Dietz.
Flamenco s-a născut printre romi
Şi mai există un detaliu, însă de talie: dansul Flamenco, unul din simbolurile spaniole, născut în Andaluzia, printre romi. El arată până în ce stadiu a putut fi absorbită cultura rom, exploatată de către cultura dominantă, pentru a deveni o parte integrantă. Sentimentul de izolare, atât de copleşitor pentru minorităţi, a fost deci minim.
Juan de Dios Ramirez, preşedintele Asociaţiei romilor din Spania şi primul deputat rom din Parlamentul european (născut întocmai în Andaluzia), a declarat în cotidianul El Pais că "modelul este Andaluzia. Din punct de vedere cultural, nu al justiţiei sociale. Ea ar putea fi un model de co-existenţă socială pentru romii din lumea întreagă. Această comunitate, dsepre care acum este dificil să spui dacă andaluzii s-au gitanizat în romi sau dacă romii s-au andaluzat".
Insă Spania are cu mult mai multe idei de vânzare. Intr-un domeniu atât de important ca educaţia, de exemplu, şcolile speciale (sau "complementare", cum erau ele numite) din anii 80 au fost abandonate. Toţi copiii romi merg astăzi la şcoală cu colegii lor payo. Putem regreta în continuare procentul de absenteism, care atinge 30 % din micii gitanos, însă ceea ce contează este că 94 % dintre ei îşi duc la capăt şcolaritatea. Fiecare are propria şansă, în timp ce în Republica cehă, de exemplu, copiii romi se regăseau până nu demult în şcoli specializate, aproape fără posibilitatea de a continua şcolaritatea. Bineînţeles, Spania nu este nici un paradis rom: nu toate obiceiurile gitanos fac unanimitatea, şi putem încă întâlni cazuri de intoleranţă. Dar se pot vedea totuşi fructele muncii începute din timpul tranziţiei care a urmat morţii lui Franco.
Se consideră de altfel că un moment crucial şi o deschidere simbolică pentru problema rom s-a operat în timpul discursului lui Juan de Dios Ramirez în Parlament, în timpul mandatului din 1977-1986. In 1985, după discursul său înflăcărat asupra drepturilor romilor, a văzut lumina zilei primul plan naţional de egalitate a şanselor în favoarea gitanilor. Din 1989, îi este consacrată o parte din buget.
Astăzi, Ramirez are un nou proiect: trimiterea preşedintelui francez Sarkozy în faţa Curţii europene de justiţie de la Luxemburg. In declaraţia sa, Ramirez afirmă că Sarkozy, "a violat dreptul francez desfiinţând tabere de romi, dreptul european şi ataşamentul tradiţional al Franţei la drepturile omului". El intenţionează să depună plângerea la începutul lunii septembrie. Este avocat, are experienţa complexităţii sistemului european, şi pare să ştie ce face.
