România-Bulgaria

Pe drumul cel bun pentru Schengen

Publicat pe 3 mai 2011 la 11:14

Drumul către aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se eliberează puţin, după ce, pe 2 mai, “Comisia pentru libertăţi civile din Parlamentul European (LIBE) a stabilit că România şi Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen”, scrie România liberă. Comisia recomandă în consecinţă Consiliului UE “să stabilească, înainte de sfârşitul anului 2011, o dată pentru intrarea celor două ţări în spaţiul de liberă circulaţie”. Totuşi, eurodeputaţii au cerut Sofiei să ofere regulat rapoarte despre “măsurile suplimentare care vor fi luate în zona de graniţă Bulgaria - Turcia - Grecia, una dintre cele mai sensibile graniţe externe ale UE”, afirmă pentru cotidianul din Bucureşti autorul raportului examinat de LIBE, Carlos Coelho. Parlamentul European trebuie să se decidă în privinţa aderării României şi Bulgariei la începutul lui iunie, în timp ce decizia finală a Consiliului – care trebuie să se pronunţe în unanimitate – este aşteptată la toamnă. România va trebui să-şi securizeze “cea de-a doua graniţă terestră externă” a UE, notează cotidianul bucureştean, care reaminteşte că obiectivul iniţial al celor două ţări, aderarea la 1 martie 2011, a fost respinsă din cauza dreptului de veto exercitat de Germania şi Franţa.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect