Ceremonie de naturalizare la prefectura din Macon (Bourgogne).

Pentru o nouă politică a naţionalităţii

Recenta propunere a lui Nicolas Sarkozy de a revoca cetăţenia delincvenţilor naturalizaţi a readus problema la ordinea zilei. În timp ce guvernele încearcă să adapteze legislaţia la o situaţie care este în continuă evoluţie, UE ar trebui să extindă cetăţenia europeană pentru imigranţi, pentru a umple golurile din sistemul actual.

Publicat pe 2 august 2010 la 14:19
Ceremonie de naturalizare la prefectura din Macon (Bourgogne).

După o serie de înfruntări între tineri de origine străină şi poliţie, Nicolas Sarkozy a anunţat acum câteva zile o revizuire, într-un sens restrictiv, a condiţiilor de obţinere a naţionalităţii franceze. Pentru preşedinte, cetăţenia străinilor naturalizaţi care atentează la viaţa unui funcţionar al forţelor de ordine ar trebui revocată.

Această declaraţie a declanşat ceva proteste. Legislaţia franceză (ca şi cea britanică) prevede deja în unele cazuri revocarea cetăţeniei. Dar această putere nu este de fapt niciodată exercitată. În ultimul deceniu, Franţa chiar s-a distins prin abordarea sa delicată a problemei cetăţeniei, cu mai mult de un milion de naturalizări, aproape la fel de mult ca Germania, de zece ori mai mult decât Italia.

Problema revocării este evident foarte complicată, mai mult în termeni etico-politici decât în termeni judiciari. Dar trebuie să fie examinată într-un context mai larg, care să permită creionarea liniilor generale ale unei "politici asupra cetăţeniei" corespunzătoare noului context european.

Aplicarea unor noi critere

În mod tradiţional, naturalizarea "străinilor" era legată de ius sanguinis - dreptul sângelui - adică prezenţa de rude sau strămoşi având deja cetăţenia (acesta este cazul în Germania) - sau ius soli, dreptul pământului, adică naşterea pe teritoriul naţional (în cazul Statelor Unite). Dar, ca urmare a importantelor fluxuri migratorii din ultimii douăzeci de ani, aceste criterii nu mai pot fi menţinute. Ce sens mai are într-adevăr de a se acorda cetăţenia pentru "legături de sânge" cuiva care s-a născut şi trăieşte în străinătate şi nu are nicio relaţie cu patria mamă ? Şi de ce a refuza naţionalitatea (sau a impune ani de aşteptare) unui străin care nu s-a născut pe teritoriu, dar s-a integrat bine în ţara în care a emigrat ? Un politică serioasă asupra cetăţeniei trebuie să se bazeze pe noi criterii, în principal pe domiciliu, însoţite de o serie de "filtre" care să dovedească autenticitatea intenţiei şi care să măsoare gradul de integrare (asiduitate şcolară, loc de muncă stabil, cunoaşterea limbii, ...).

Newsletter în limba română

Naturalizarea nu mai trebuie să fie considerată ca fiind o tranziţie "punctuală", o schimbare de statut ireversibilă pe baza unor criterii foarte generale şi automatice. Ar trebui mai curând să fie un proces în mai multe etape, cu stimulente şi căi prioritare, mai ales pentru minori.

O a doua regulă de conduită priveşte definiţia însăşi a cetăţeniei. Din nou, pare oportun să depăşeşti alternativa simplă - naţional sau străin - şi să oferi forme intermediare de "cvasi-cetăţenie". Drepturile conferite de aceste statuturi ar putea fi racordate de cele ale ţării de origine - mai ales în domeniul securităţii sociale şi sănătăţii - pentru a facilita astfel formele de emigrare temporară (să luăm de exemplu cazul unui medic indian care ar dori să lucreze şase luni pe an într-un spital european).

Integrarea este avantajoasă pentru toată lumea

Ţările Commonwealth-ului au inventat termenul de "denizenship" pentru formele de cvasi-cetăţenie. Instituirea cetăţeniei europene ar putea deja fi considerată o formă de denizenship. Este într-adevăr un statut care le permite resortisanţilor fiecărei ţări membre anumite drepturi care pot fi exercitate pe întreg teritoriul Uniunii. Pentru moment, cetăţenia europeană este o cetăţenie "de clasa a doua". Dar nimic nu împiedică, mai ales cu Tratatul de la Lisabona şi pentru resortisanţii unor ţări non-europene care îndeplinesc anumite criterii, să fie utilizată pe post de statut auxiliar sau pregătitor naţionalităţii din ţara de imigraţie.

Într-un asemenea cadru, posibilitatea ridicată de Nicolas Sarkozy, de a revoca cetăţenia celor care comit infracţiuni ar fi mai puţin dramatică pe un plan simbolic şi mai eficace în practică. "Bunul comportament" ar putea deveni unul dintre filtrele de selecţie cele mai bazice, ca şi posibilitatea să rămână în vigoare pentru o perioadă de timp după naturalizarea deplină a unui străin.

Imigraţia este astăzi unul dintre subiectele cele mai sensibile din punct de vedere politic. Potrivit sondajelor de opinie, în multe ţări majoritatea alegătorilor se declară îngrijoraţi şi nu se simt în siguranţă. La ultimele alegeri europene, partidele xenofobe şi-au îmbunătăţit scorurile aproape peste tot, în timp ce creşte riscul unei adevărate spirale de polarizare ideologică, şi nu doar a cetăţenilor, dar şi a "străinilor" (aşa cum se întâmplă deja în Franţa). Ştim că economiile şi protecţia socială în statele europene nu se pot face fără imigranţi. Ştim de asemenea că în ţările noastre trăiesc un număr mare de străini "în regulă" (şi cu un număr din ce în ce mai mare de copii), care sunt perfect integraţi în societatea noastră.

Integrarea nu este doar posibilă, ci este de asemenea avantajoasă pentru toţi. O nouă politică a cetăţeniei poate face mult pentru a facilita acest proces şi pentru a conţine riscurile periculoase de radicalizare.

Văzută din Franţa

Sarkozy îşi pune din nou costumul de “superpoliţist”

Legătura făcută de preşedintele francez Nicolas Sarkozy între imigraţie şi delincvenţă şi propunerea sa de a retrage naţionalitatea franceză persoanelor de origine străină care comit violenţe împotriva forţelor de ordine, la sfârşitul lunii iulie, a relansat dezbaterea asupra imigraţiei şi naturalizărilor precum şi mânia opoziţiei şi a presei. Astfel, Libération vede în aceste "derapaje de dreapta" începuturile campaniei prezidenţiale din 2012, pentru care Sarkozy şi-a tras din nou pe el costumul de "superpoliţist" care i-a reuşit în 2007. Le Monde denunţă cuvintele "grele" ale şefului statului şi "o greşeală gravă" pentru un preşedinte al Republicii. Cotidianul consideră că Sarkozy invită la încălcarea articolului 1 din Constituţie, care stabileşte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi acuză "o politică a ţapului ispăşitor atât detestabilă cât şi condamnabilă". "Amalgamul delincvenţă-imigraţie" soseşte după o "escaladare a politicilor de securitate" "ineficace", deoarece, aminteşte Le Monde, "agresiunile şi violenţele împotriva persoanelor au crescut cu 16% între 2003 [Nicolas Sarkozy era atunci ministru de Interne] şi 2009".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect