"Fiecare mobil este suspect". Din 2008 încoace, poliţia berlineză a colectat 4.2 milioane de date din legături via telefoane mobile, informează Die Tageszeitung. Un record atins în cadrul unei vânători de incendiatori de maşini de lux. 410 cereri de informaţii efectuate prin justiţie pe lângă mai mulţi operatori de telefonie mobilă au permis depistarea mai multor nume şi adrese ale unor persoane care s-au aflat în proximitatea vreunei maşini incendiate. "Singura problemă este că ele nu au dus la identificarea nici măcar a unui singur suspect", observă cotidianul de stânga. Afacerea revoltă opoziţia din Berlin, compusă din partidul Die Linke, de stânga, din verzi şi din Piraţi, care critică faptulcă această măsură nu a respectat proporţiile. În ceea ce o priveşte, coaliţia social-democraţilor şi a creştin-democraţilor susţine poliţia afirmând că "pentru a-i găsi pe piromani trebuie mobilizate toate resursele de stat". La Berlin sunt incenate, începând cu anii 2000, între 400 şi 760 de autoturisme, anual.
Tags
Susţineţi jurnalismul european independent
Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!