Alegeți o limbă
Precum toate metrourile din lume, vagoanele singurei linii din Varşovia sunt aglomerate. Dar, faţă de Praga sau Viena, fără a mai vorbi de Paris sau de Londra, există un element distinctiv: toţi călătorii sunt polonezi. Până în prezent, nici străinii, nici turiştii nu sunt cu adevărat nerăbdători să ajungă la Varşovia. La prima vedere, nu este de mirare.
Clădirea dominantă în capitală este Palatul Culturii şi Ştiinţei, construit într-un stil stalinist. Bulevardele largi sculptate în anii 50, pe ruinele oraşului distrus în timpul războiului, nu îmbie la o plimbare. Dar Varşovia, ca şi întreaga Polonie, vibrează astăzi de energie şi se transformă văzând cu ochii. Se văd peste tot macarale iar nu departe de centru, de cealaltă parte a Vistulei, se ridică din pământ un stadion oval uriaş. Polonia se pregăteşte să găzduiască Campionatul European de Fotbal din 2012. Dar înainte de asta, o aşteaptă cu totul altă misiune: din 1 iulie, ea deţine preşedinţia Uniunii Europene.
Acest eveniment este în plină derulare, când Polonia şi-a schimbat radical viziunea asupra lumii şi a devenit a şasea economie a UE. Ea este deja pentru Germania un partener comercial mai important decât Rusia. Nu există nicio îndoială că influenţa Poloniei în Europa va creşte şi mai mult.
O ţară împărţită
Marcin Zaborowski, un bărbat care pare destul de tânăr, este aşezat în biroul său. Înconjurat de o bibliotecă impresionantă, acesta se află într-un pasaj liniştit cu vedere spre strada Nowy Świat. "Astăzi, motto-ul acestei ţări este ‘modernizare’", explică acesta. "Autostrăzi noi, infrastructură nouă, o nouă politică externă".
Zaborowski este director al Institutului Polonez pentru Afaceri Internaţionale. El crede profund în aceste schimbări. Cu puţin timp în urmă trăia în Marea Britanie. Făcea parte pe vremea aceea din cei 2 milioane de polonezi, în special tineri, care au ales să se exileze în alte ţări ale UE. Anul trecut, el a câştigat concursul deschis pentru post. Apoi s-a întors acasă cu soţia sa britanică şi a decis să rămână.
Politica externă a Poloniei este de fapt o chestiune de viaţă şi de moarte. În urmă cu patru ani, după înfrângerea electorală a conservatorilor, Polonia s-a transformat dintr-un euro-sceptic înţepat în susţinător înflăcărat al integrării europene, şi chiar a început să aibă relaţii normale cu duşmanul său etern, Rusia. Desigur, câţiva polonezi au văzut aceasta drept un act de trădare a intereselor naţionale. Diferitele tabere îşi ţin ferm poziţiile: pe de o parte, guvernul de tendinţă liberală al lui Donald Tusk, care impune o nouă orientare în politica externă; pe de cealaltă parte dreapta conservatoare a lui Jarosław Kaczyński. Faţă în faţă se înfruntă politicieni, organe de presă şi alegători. Tensiunea şi antipatia reciprocă este palpabilă.
Trăiască gazul!
Dar transformarea surprinzător de rapidă a Poloniei într-o ţară pro-europeană nu este numai opera noii elite. Ci se poate explica şi prin alţi factori. Primul ar fi dezamăgirea cauzată de evoluţiile din ultimii ani, printre altele faptul că americanii şi-au întors atenţia spre alte părţi ale lumii. Al doilea ar fi încrederea economică din ce în ce mai mare a Poloniei, singura ţară europeană care să fi rezistat crizei mondiale fără recesiune. Ea se poate lăuda astăzi cu o rată de creştere de 4% şi, mai ales, cu descoperirea unor rezerve uriaşe de gaz de şist pe teritoriul său.
Şi în sfârşit, un alt factor ar fi evoluţia opiniei publice. În 2004, doar 50% dintre polonezi aveau o părere favorabilă faţă de Uniunea Europeană. Astăzi, procentajul este de aproape 80%. Radosław Tomasz Sikorski [actualul ministru polonez de Externe] poate deci, cu privire la politica lui, să se sprijine pe acordul unei majorităţi covârşitoare din populaţie.
Baza tradiţională a societăţii poloneze, agricultorii, au alcătuit cea mai importantă opoziţie faţă de intrarea în UE. Aşa cum a explicat Henryk Wujec, unul dintre cei şase consilieri ai preşedintelui Bronisław Komorowski, "le era frică de a nu putea să ţină piept cu piaţa europeană şi se temeau că germanii le vor lua pământurile". Dar şi-au dat seama între timp că pământurile lor nu interesau pe nimeni ci dimpotrivă, datorită subvenţiilor de la Bruxelles, ei-înşişi puteau pretinde la cucerirea a noi pieţe, întocmai în Germania.
O călătorie pentru a întâlni fermierii
O călătorie cu plecare de la Varşovia spre fermele poloneze este plină de dificultăţi. Autostrada cu patru benzi care duce la Katowice, construită în anii '70 de către liderul comunist Edward Gierek, este deschisă doar pe jumătate. Guvernul polonez a promis să mai construiască alţi 1000 de kilometri de autostradă până în 2012. Dar nu se ştie cum ar putea finaliza lucrările la timp. Situaţia este totuşi mai bună decât autostrada care duce spre Poznan.
Chinezii erau presupuşi să o construiască cu ajutorul întreprinderilor poloneze. Dar, din cauza preţurilor considerate prea scăzute, în cele din urmă au boicotat şantierul. Până la urmă guvernul a trebuit să rezilieze contractul cu China. Lucrările sunt oprite de mai multe săptămâni. De altfel, finalizarea stadionului de fotbal din Varşovia este de asemenea nesigură. Evident, boom-ul construcţiei din Polonia dă rateuri.
Dar după ce întoarcem spre vest, în direcţia Opole, peisajul se schimbă. Intrăm într-o regiune agricolă tipică. Acum câţiva ani, satele şi oraşele mici din Polonia erau presărate cu panouri publicitare lăudând virtuţile ferestrelor din plastic şi a acoperişurilor din tablă. Astăzi, acestea au fost înlocuite cu publicităţi de mobilă. Se pare că după ce şi-au schimbat masiv ferestrele, polonezii s-au lansat într-o operaţiune de transformare masivă a interiorului caselor lor.
Aproape de drum, Paweł Pietruska, 54 de ani, îşi manevrează încet tractorul, care scuipă în spatele lui pachete mari de iarbă compactată. El are 20 de vaci şi exploatează vreo 70 de hectare de pământ. "Uniunea Europeană? Desigur că trebuie să facem parte din ea. Cui altcuiva am putea vinde ceea ce cultivăm?". Totul este numărat la Pietruska. Şi că vine vorba de agricultură sau de politică, el este inepuizabil. În fiecare an, el primeşte de la Bruxelles circa 200 de euro pe hectar. Deci dacă este supărat pe cineva, în niciun caz nu este pe UE, ci mai curând pe guvernul polonez.
În vârstă de 35 de ani, Sebastián face parte din altă generaţie. El se declară de asemenea satisfăcut. Cu cele 13 hectare ale sale, el duce o viaţă confortabilă. "Am zece vaci, cinci porci, doi ponei, o soţie şi două fiice. Datorită subvenţiilor de la Bruxelles, îmi este suficient". În schimb, se simte o tristeţe profundă în bărbatul care, la câţiva kilometri distanţă, îşi ară câmpul de cartofi.
"Pământul acesta este doar nisip. Cine ar vrea să-l cumpere?De 40 de ani mă spetesc cu el, şi merge din ce în ce mai rău", spune Tomek, 58 de ani. El nu are nici soţie nici tractor. Numai calul lui îi ţine companie. Nu a plouat de o lună şi Bruxelles pentru el înseamnă numai hârţogăraie. El nu mai are nervi pentru astfel de lucruri. "Era mai bine în comunism", consideră Tomek. Nu se va duce nici să voteze, pentru că politica nu-l interesează.
Sondajele sugerează că Donald Tusk are o mare şansă de a rămâne la putere după alegerile legislative din octombrie 2011. El ar fi astfel primul prim-ministru care să fi reuşit să-şi păstreze mandatul din 1989 încoace. Dacă reuşeşte să gereze bine preşedinţia UE, se va putea baza apoi pe simpatia polonezilor faţă de Bruxelles. Jurnalistul cotidianului *The Economis*t, Edward Lucas, este de asemenea satisfăcut: "Polonia este pe cale de a deveni cel mai bun preşedinte al UE dintre toate statele post-comuniste" [după Slovenia, Republica Cehă şi Ungaria].
Din Polonia
Triumful euro-realismului
"Preşedinţia poloneză începe într-un moment în care Europa este îngrijorată cu privire la viitorul său", scrie Marek Magierowski în Rzeczpospolita, subliniind riscurile posibile: un "stat de urgenţă neoficial în Grecia" şi condiţiile economice dificile în Spania, Portugalia şi Irlanda, unde oamenii îşi "strâng curelele dar ele au rămas aproape fără găuri". Totuşi, rămâne o speranţă deoarece actuala criză a declanşat o "*d*ezbatere publică" în Europa.
"Oamenii au observat că o cultivare a europenismului nu poate efectiv fi un remediu pentru toate relele Vechiului Continent", şi că "Euro-realiştii sunt cei care au avut adeseori dreptate iar euro-entuziaştii cei care au comis adeseori greşeli", scrie redactorul şef adjunct al ziarului Rzeczpospolita, constatând că este posibil acum de a vorbi liber de "punctele slabe ale Tratatului de la Lisabona", de "iluzia unei politici externe comune" şi de "*ineficienţa Catherinei Ashto*n", de a se întreba "cine va fi primul care va părăsi zona euro", şi chiar despre "cât de curând s-ar putea dezintegra UE"- şi toate acestea fără a risca de a fi etichetat drept "înăcrit". "Întrucât guvernul polonez nu va avea multe de spus în următoarele şase luni, europenii vor avea ei din ce în ce mai multe de spus. Şi e foarte bine", conchide Magierowski.
