Alegeți o limbă
Fără surprize, Portugalia a intrat ieri într-un nou ciclu politic. Şase ani de guverne socialiste s-au încheiat cu demisia lui José Sócrates, inevitabilă având în vedere amploarea înfrângerii PS-ului. Dar toată lumea ştie că această schimbare de epocă se datorează în mare parte unui vot de protest împotriva lui José Sócrates. Protest împotriva ajutorului străin, împotriva crizei economice şi împotriva eşecului unui întreg stil de guvernare.
Cu alte cuvinte, dorinţa de a-l vedea pe [actualul prim-ministru] José Sócrates părăsind puterea a fost mai puternică decât cea de a-l vedea pe [liderul Partidului Social Democrat (PSD) şi probabil viitor prim-ministru] Pedro Passos Coelho urcând scările São Bento-ului [sediul Guvernului]. Aceasta pune într-o poziţie delicată omul responsabil pentru conducerea noii majorităţi de centru-dreapta. În ciuda unei victorii confortabile care îi dă o margine de manevră sporită în negocierile cu [liderul Centrului democrat şi social - Partidul Popular (CDS-PP)] Paulo Portas, Passos Coelho ştie că nu a câştigat încă pe deplin încrederea portughezilor. Şi că va fi pus la încercare în cel mai dificil context : aplicarea programului extrem de exigent al troicii [nume dat de portughezi trio-ului Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional].
Din nou în coşmar
Peisajul politic s-a schimbat. Dar cum era de aşteptat, Portugalia îşi va aminti de astăzi înainte de această campanie ca de un interludiu între semnarea acordului cu troica şi punerea în aplicare a acestuia, ceea ce este de fapt agenda reală a guvernului. Ne scufundăm apoi din nou în coşmar, după o pauză de doar câteva săptămâni care ne-a permis doar să alegem cine va pune în aplicare acest program.
Şi fiindcă ne-am întors în realitate, ştim că prezentul acord va fi aplicabil numai cu angajamentul celor trei partide principale [PSD, CDS-PP şi PS]. Nu neapărat sub forma unui guvern în trei, dar cu siguranţă cu acorduri parlamentare solide. Numeroase obstacole se vor opune punerii în aplicare a "memorandumului de acord", de la contestarea socială până la dezbaterea privind constituţionalitatea acestui plan de ajutor.
Oricum, demisia lui José Sócrates a fost o uşurare pentru socialişti. Ciclul său de guvernare ajunsese la capăt, iar partidul are acum posibilitatea de a se renova. Este un proces normal într-o democraţie, nu este nimic dramatic. Cu toate acestea, socialiştii vor trebui să se gândească la unele greşeli comise pentru a redefini rolul partidului lor în societatea portugheză şi pentru a reînnoi dezbaterea internă înăbuşită de sfârşitul erei Sócrates.
În timpul acestei alegeri, abţinerea a crescut faţă de 2009 pentru a ajunge la un nivel record. Acesta este un semn ameninţător, anume că această criză stârneşte mai multă indiferenţă decât un sentiment de urgenţă. Dar este la fel de îngrijorător faptul că listele electorale continuă să fie complet deconectate de realitate [au fost înregistraţi 650 000 de alegători fantomă, creând o abţinere fictivă de aproximativ 7%] - şi aceasta nu preocupă pe nimeni. Curăţarea listelor ar reduce cifrele abstenţiunii şi ar introduce o mai mare rigoare în procesul electoral. Dar cui îi pasă ?
Context
Portugalia coteşte la dreapta
"Complet la dreapta" : astfel rezumă Jornal de Noticias pe prima sa pagină cotitura luată de Portugalia, după alegerile legislative din 5 iunie. Portretele celor doi câştigători ai alegerilor, liderul Partidului Social Democrat (PSD) şi viitor prim ministru, Pedro Passos Coelho, şi cel al centrului democrat şi social - Partidul Popular (CDS-PP), Paulo Portas. PSD a obţinut 39% din voturi şi 105 locuri în parlament din 230. CDS a obţinut 24, ceea ce oferă majoritatea absolută celor două partide de dreapta. Partidul Socialist al actualului prim ministru José Sócrates a pierdut 24 de deputaţi în beneficiul PSD-ului, şi a păstrat 73. Coaliţia de Unitate Democratică (CDU, comunişti - verzi) câştigă un loc şi trece la 16 deputaţi, în timp ce Blocul de Stânga (BE) a pierdut 8 şi trece la doar 8.
