Alegeți o limbă
Miniştrii demisionează, guvernul se clatină şi pieţele sunt din nou pe cale să panicheze. Cine ar fi crezut, în urmă cu câteva săptămâni, că Portugalia va declanşa o astfel de agitaţie? Şi totuşi, de când cu deblocarea planului de salvare de 78 de miliarde, ţara era dată drept exemplu.
În acelaşi timp Lisabona nu a precupeţit niciun efort pentru a-şi asana finanţele, silindu-şi funcţia publică la regim şi punând în aplicare cu curaj reformele cerute de finanţatorii săi.
Dar în spatele faţadei elevului bun al zonei euro, crăpăturile rămân căscate. Planul de asanare bugetară a fost îndeplinit cu preţul unei recesiuni severe iar coaliţia guvernamentală a pierdut sprijinul opiniei publice. "Oboseala austerităţii" a prins din urmă ţara. Ea ameninţă acum să declanşeze alegeri anticipate şi să grăbească o renegociere a programului de ajutor internaţional.
Trezirea fantomelor
După care ar putea urma o restructurare forţată a datoriei, sau chiar o ieşire din zona euro. Portugalia a trezit astfel fantomele zonei euro din toamna anului 2011, atunci când investitorii vedeau cum Grecia se îndrepta către faliment, Spania şi Italia afundându-se şi băncile europene pierzând încrederea celor care le finanţau.
Şi le-a trezit în cel mai prost moment: nervozitatea pieţelor a crescut considerabil de când investitorii şi-au dat seama că nu se vor putea baza întotdeauna pe băncile centrale şi pe generoasele lor injecţii de lichidităţi, pentru a amortiza şocul recesiunii şi a palia neajunsurile politice. Ce mai poate face BCE astăzi, în afară de a pune presiune asupra liderilor europeni pentru a accelera reformele?
În ultimele douăsprezece luni, pieţele au apreciat acţiunea energică a lui Mario Draghi pentru a susţine băncile - cu miliarde de euro de împrumuturi - şi apoi statele - cu scutul alcătuit prin programul de cumpărare a obligaţiunilor suverane. Dar au uitat de esenţial: lipsa de creştere şi de credit în ţările "periferice", ponderea încă insuportabilă a datoriilor acumulate, şomajul ridicat şi instabilitatea guvernelor lor.
Ei mai ales uitaseră de diferenţele dintre ţările din zona euro, care rămân încă foarte mari, dacă nu chiar se amplifică în ultimul timp, şi care nu sunt sustenabile pe termen lung. Decât dacă se admite o mai mare punere în comun a resurselor şi mai mult transfer de suveranitate. Dar cum este puţin probabil ca Germania să facă vreun gest înainte de alegerile ei legislative din septembrie şi de verdictul Curţii de la Karlsruhe cu privire la legalitatea scutului BCE, vara promite să fie iarăşi foarte fierbinte.
Din Madrid
“Rectificarea este un lucru înţelept”
În cotidianul El País, editorialistul Xavier Vidal - Folch aşteaptă încă "marea rectificare" a politicilor de austeritate în Europa, după criza politică din Portugalia:
elevul cel bun se agită [şi] cere o rectificare pe scară largă a unei politici de austeritate excesive.
Este urgent să o facem acum, mai degrabă decât "mai multe rectificări, de-a lungul rapoartelor succesive", la care asistăm în ultimele zile în Europa, continuă Vidal-Folch. El dă ca exemplu a doua salvare grecească, în iulie 2011, care a presupus o restructurare a datoriilor şi condiţii mai bune de împrumut pentru Atena. Dar şi decizia Ecofin din 21 iunie de a prelungi durata de rambursare a Portugaliei şi Irlandei. Editorialistul spaniol citează în sfârşit ultima [decizie a Consiliului European din 3 iulie] privind şomajul în rândul tinerilor:
rectificarea este un lucru înţelept. Bravo. Problema este că aceste rectificări cu picătura nu aduc marea schimbare necesitată de dubla recesiune actuală [...]. Dacă aceste ajustări ar fi fost luate în considerare de la bun început, oare nu am fi putut împiedica o parte a recesiunii, ceva neiubire faţă de Europa şi prea multă suferinţă socială?
