Prima pagină

Publicat pe 9 iulie 2012 la 10:41

Preşedintele Băsescu a fost suspendat din funcţie de către Parlament pe 6 iulie, decizie care urmează să fie supusă unui referendum pe 29 iulie. Acest vot intervine în urma schimbării preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, diminuarea puterilor Curţii Constituţionale, înlocuirea Avocatului Poporului, şi modificarea regulilor referendumului, ceea ce mulţi consideră ca fiind o lovitură de stat mascată. Curtea Constituţională examinează astăzi aceste măsuri.

Cover

Lovitură de stat în patru acte – Evenimentul Zilei

Comisia Europeană vrea să declare ilegale tentativele de manipulare ale indicilor bancari în UE, şi să revizuiască regulile de stabilire a Libor – rata interbancară de calculare a costului datoriei. Această luare de poziţie intervine după scandalul care afectează băncile britanice,printre care şi Barclays, acuzate de a fi manipulat indicele Libor în mijlocul crizei financiare din 2008.

Newsletter în limba română

Cover

Bruxelles reacţionează la scandalul privind Libor – Financial Times

UE cere, în schimbul ajutorului de aproape 100 de miliarde de euro acordat băncilor spaniole, crearea unei instituţii care să regrupeze toate creanţele "toxice". Madrid a respins până acum această opţiune care implică transferarea pierderilor bancare la FROB, instituţia publică de ajutorare a sectorului bancar, deci sub responsabilitatea statului.

Cover

Europa impune Spaniei crearea unei "bănci toxice" – Expansión

Cu ocazia aniversării la Reims a cincizeci de ani de la reconcilierea franco-germană, François Hollande şi Angela Merkel evocă prietenia dintre cele două ţări. Ei afirmă că doresc să colaboreze pentru a face să avanseze integrarea europeană şi pentru a rezolva criza euro, în ciuda numeroaselor divergenţe pe acest subiect.

Cover

O celebrare în mijlocul celei mai mari crize – Die Welt

Preşedintele german îi cere cancelarului să-şi explice mai bine politica europeană în faţa alegătorilor. El se declară de asemenea "mai degrabă mulţumit" de faptul că Mecanismul European de Stabilitate (MES) şi pactul bugetar sunt examinaţi marţi de către Curtea Constituţională.

Cover

Gauck o critică pe Merkel – Süddeutsche Zeitung

Secretarul de stat belgian însărcinat cu migraţiile şi cererile de azil, Maggie De Block, doreşte să adopteze proiectul european Erpum (European Return Platform for Unaccompanied Minors) care permite tratarea mai rapidă a cazurilor tinerilor fără însoţitor care cer azil, atunci când au numai 16-17 ani. Acest lucru se aplică şi în Norvegia, Marea Britanie sau Suedia, ceea cce permite evitarea unor cazuri precum cel al lui Parwais Sangari, un afgan de 20 de ani, care va fi expulzat după ce a trăit patru ani în Belgia.

Cover

Ar trebui ca tinerii care solicită azil să fie trimişi mai devreme – De Standaard

Conform Eurostat, Polonia este un "stat ieftin" (doar Bulgaria şi România sunt mai ieftine), cu preţuri sub 40% din media europeană. Conform cotidianului din Varşovia, ar trebui să câştigi bani în Germania, să-i cheltuieşti în polonia şi să pleci în vacanţă în Bulgaria pentru a trăi într-un paradis european.

Cover

Scumpa noastră Europă – Gazeta Wyborcza

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!