Prima pagină

Publicat pe 22 mai 2012 la 10:06

În vizită la Paris, Alexis Tsipras, şeful coaliţiei stângii radicale Syriza, l-a invitat pe noul preşedinte francez să susţină proiectul său de retragere a memorandumului asupra dezîndatorării Greciei, dacă vine la putere după alegerile din 17 iunie.

Cover

Lecţia de politică... pentru Hollande – To Ethnos

Partizanii preşedintelui ce îşi încheie mandatul, învins în alegerile prezidenţiale de naţionalistul Tomislav Nikolić, au cerut noului ales să formeze următorul guvern cu Partidul Socialist şi Partidul Liberal-Democrat.

Newsletter în limba română

Cover

Conducerea Partidului Democrat cere ca Boris Tadić să fie prim-ministru – Blic

În al doilea tur al alegerilor municipale, mişcarea de 5 stele a umoristului Beppe Grillo a câştigat prima sa primărie, la Parma. Partidele de dreapta au suferit o înfrângere clară. Partidul Democrat (stânga) a obţinut cea mai mare parte din cele o mie de primării în joc. Participarea a depăşit cu puţin 50%.

Cover

Surpriza din Parma, mai multe oraşe de stânga – Il Corriere della Sera

Potrivit Eurostat, 5,516 milioane de europeni de mai puţin de 25 de ani nu aveau slujbă în martie 2012 (22, 6% din totalul celor fără locuri de muncă din Europa). Cu 303 000 mai mult faţă de martie 2011. În 2012, 12,7% dintre tineri trebuiau să fie în şomaj. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) evocă “naşterea unei generaţii pierdute”.

Cover

Europa ameninţată de o “generaţie pierdută” – Die Presse

Diferenţele de opinie între Germania şi Franţa au crescut, referitor la problema controversată a emisiei de bonduri de trezorerie comune. Berlin a respins propunerea Parisului de a o pune pe ordinea zilei în timpul summitului informal al conducătorilor zonei euro din 23 mai, dar Franţa insistă.

Cover

În ajunul summitului, diviziile din sânul UE se adâncesc pe eurobonduri – The Irish Times

Sindicatele, elevii şi părinţii manifestă pe 22 mai în majoritatea oraşelor pentru a protesta împotriva tăierilor bugetare naţionale şi regionale în domeniul educaţiei, de la grădiniţă la universitate.

Cover

SOS Educaţie – El Periódico de Catalunya

La summitul G8 desfăşurat la Camp David, preşedintele francez a pus presiune pe cancelarul german pentru ca ea să accepte eurobondurile. La summitul de la Chicago, NATO şi-a confirmat retragerea din Afganistan pentru 2014.

Cover

Summituri: Hollande pune presiune pe Merkel în sânul UE şi NATO se retrage din Afganistan din 2013 – Público

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!