Recentul raport Rui Tavares despre situaţia respectării drepturilor omului în Ungaria precum şi modul în care el a fost primit de guvernul Ungariei ridică, din nou, semnul de întrebare privind sustenabilitatea proiectului european după căderea Cortinei de Fier, scrie Marian Popescu în Adevărul.
Nu e nimic nou. Ungaria are o evoluţie neconformă cu aşteptările Bruxelles-ului. Ca şi România, în vara anului trecut, de altfel. Ca şi Bulgaria, cândva, Slovacia, în ce priveşte problema romilor, Franţa, în aceeaşi problemă (vezi ce se întâmpla cu unele primarii), sau Anglia privind dreptul la muncă al românilor şi al bulgarilor în Regatul Unit...
Şi lista poate continua. Nu e vorba aici de a capitaliza neregulile, imperfecţiunile, efectele mecanismului birocratic comunitar. Ci de a observa că, din când în când, ceea ce părea visul regăsit al multor guverne şi lideri politici din Europa, devine, periodic, un coşmar, o depresie sau nevroze parlamentare, guvernamentale la nivelul unor ţări membre. Dar şi la nivelul Bruxelles-ului.
Tratatele de bază sunt din ce în ce mai mult confruntate cu realităţi neconforme cu filosofia Europei unite. Efortul de a legifera la nivel comunitar e lent sau prea general, realităţile dezvoltă rapid noi contexte de (supra)vieţuire în condiţiile inepuizabilei proliferări a tehnologiilor informaţiei şi comunicării. Efortul de a veghea la implementarea şi respectarea acestor mari pachete legislative comunitare este, la rândul lui stresant, desincronizat faţă de jocul politic în statele membre.
Citiţi articolul în întregime în Adevărul!