“Regularizările vor ocupa fiscul încă ani de zile”

Publicat pe 16 iulie 2013 la 09:44

Cover

Amnistia fiscală pusă în practică din 2006 a avut un asemenea succes încât fiscului îi este greu să gestioneze dosarele, notează note De Standaard.

Pe 12 iulie, data limită la care “păcătoşii fiscali” puteau să-şi regularizeze impozitele, fiscul a fost “inundat de dosare de ultim minut”, povesteşte cotidianul: 3 879 dosare au fost transmise fiscului, “aproximativ tot atâtea precum în cei doi ani precedenţi”. Măsura ar putea să aducă 750 de milioane de euro statului.
Într-un editorial, De Standaard arată că belgienii care îşi repatriază banii din străinătate “nu o fac de bună voie sau din motive etice”, ci pentru a nu se expune noilor sanţiuni intrate în vigoare pe 15 iulie. Cu atât mai mult cu cât multe dosare dau impresia că mai rămân încă “mulţi euro negri în conturile bancare”, pe care statul ar putea “să-i investească în proiecte pentru a stimulta creşterea”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect