Romii sunt expulzaţi din nou, dar pe tăcute

Publicat pe 13 august 2012 la 12:09

Expulzările romilor în miezul verii nu suscită decât puţine reacţii”, scrie Le Monde. La doi ani după valul de emoţii provocat în Europa de către campania de expulzare lansată de Franţa, cotidianul îşi pune întrebări asupra acestei tăceri, în timp ce mai multe evacuări ale unor tabere de romi s-au desfăşurat în ultimele zile, îndeosebi la Lille, Lyon şi Paris. La fel şi atunci când un prim zbor charter cu destinaţia România, având la bord 240 de pasageri romi, a fost programat pe 9 august.

Cotidianul francez subliniază că numai “partidele de stânga şi o parte din mediul asociativ a reacţionat timid la iniţiativele Ministerului de Interne”. Aceştia consideră că aplicând deciziile judecătoreşti de expulzare, preşedintele François Hollande şi-a contrazis promisiunea electorală de a “nu expulza familiile de romi fără să le propună o altă soluţie de găzduire”.

Le Monde compară acţiunea preşedintelui francez cu cea a predecesorului său, foarte criticată la vremea respectivă:

În vara anului 2010, reacţiile de indignare au fost foarte numeroase în urma discursului ţinut de Nicolas Sarkozy la Grenoble, pe tema romilor [şi-a luat atunci angajamentul să dărâme jumătate din taberele ilegale de romi]. Astăzi, majoritatea personalităţilor de stânga sunt remarcabil de tăcute.

Newsletter în limba română

Reacţii slabe pe care Le Monde le explică “parţial” prin “partitura politică a guvernului” precum şi prin ezitările mediului asociativ referitoare la modul potrivit de a acţiona.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect