Știri Consiliul European

Sarkozy şi Merkel, aceşti obsedaţi ai tratatelor

La Bruxelles, în 28 şi 29 octombrie, Franţa şi Germania vor încerca să-şi convingă partenerii să modifice textele fundamentale ale UE pentru a face respectată rigoarea bugetară. Idee simplistă şi inutilă, răspunde un editorialist spaniol.

Publicat pe 28 octombrie 2010 la 15:30

Cu o lună în urmă, la mânăstirea Sant Benet de Bages, Felipe Gonzalez declara în faţa unui grup de şefi de întreprindere: "Uniunea Europeană ne face să pierdem direcţia de mult timp: trebuie să încetăm cu modificările de tratate, căci experienţa dovedeşte că oricine poate bloca revizuirea lor".

Avea de o mie de ori dreptate. Să facem o a nu ştiu câta reformă pe când precedenta de abia reuşeşte să fie aplicată? Alte referendumuri irlandeze? Alte şantaje ceheşti? Alte sieste instituţionale? Dar ce frivolitate! Ce plictiseală! Ce pierdere de timp! Ce endogamie! Ce invitaţie la paralizie!

Crearea unui Fond Monetar European (FME), excelentă idee. A reforma tratatul [asupra Uniunii Europene] pentru atâta lucru şi pentru a sancţiona ar fi în schimb o pierdere de timp, sau chiar mai rău. Însă Berlinul şi Parisul nu văd astfel problema. Ei cred că vor putea impune o reformă scurtă pentru a lărgi Pactul de stabilitate al euro. Este doar un punct de vedere, căci şi reformele simplificate trebuie votate.

Sancţiuni economice care nu sunt credibile

Summit-ul UE din 28 şi 29 octombrie va adopta, sau nu, noile sancţiuni economice: ele nu pun nicio problemă, decât poate faptul că nu sunt credibile. Într-adevăr, cum ele nu au nimic automatic, nimeni nu va crede că ele vor putea fi aplicate într-o bună zi Franţei sau Germaniei, aşa cum nici celelalte sancțiuni nu le-au fost aplicate atunci când acestea nu au respectat decretul de austeritate din 2003-2005.

Newsletter în limba română

Summit-ul va fi şi ocazia de a examina propunerea franco-germană de a reforma tratatul în vederea perenizării fondurilor de salvare a ţărilor supra-îndatorate (750 de miliarde de euro), aşa cum a fost adoptat în mai şi care ar deveni ulterior un adevărat FME. O noutate fantastică, extraordinară.

Summitul va permite în acelaşi timp o dezbatere asupra sancţiunii care trebuie aplicată celor care nu au respectat criteriile de la Maastricht. Ar trebui să-i privăm de dreptul de vot? Este discutabil, în măsura în care o eroare economică induce automat o sancţiune financiară, şi nu politică.

E necesară oare o reformare a tratatelor pentru a aplica aceste două măsuri? Da, dacă este vorba de retragerea dreptului la vot pentru motive financiare. Dar este totuşi culmea că cea care propune este Franţa, atunci când ea ar fi trebuit deja să fie sancţionată pentru a fi atentat la "respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor" (articolul 2, tratatul asupra Uniunii Europene) şi să piardă şi dreptul de vot deci, aşa cum prevede articolul 7, pentru "riscul clar de violare gravă" a "valorilor" democratice.

Reformarea tratatelor este o pierdere de timp

Cu alte cuvinte, să trebuiască să reformezi tratatul pentru a păstra o valoare importantă, dar minoră, ca ortodoxia bugetară, este nu doar frivolitate ci şi o pierdere de timp.

O asemenea reformă nu este necesară pentru crearea unui FME.

Chiar înainte de crearea fondului temporar de salvare financiară, decis pentru o durată de trei ani, Angela Merkel asigura că punerea în funcţiune a unui asemenea fond fără o modificare a tratatului, era imposibilă, căci Curtea constituţională federală, cu sediul la Karlsruhe, s-ar opune.

Or, n-a mai fost nici o problemă, căci articolul 122 al tratatului de la Lisabona (TFUE - tratat asupra funcţionării Uniunii Europene) îl permite. Karlsruhe a dat patru decizii asupra Uniunii economice şi monetare (UEM) şi UE, validând de fiecare dată propunerile europene, în ciuda câtorva limitări naţionaliste.

În 12 octombrie 1993, această aceeaşi curte acceptase tratatul de la Maastricht, cu condiţia ca suveranitatea "să nu fie golită de substanţa sa de către transferul de funcţii". În 31 martie 1998, ea a acceptat trecerea la a treia fază a UEM, căci "ţine nu de resortul tribunalelor, ci de Parlament".

În 30 iunie 2009, ea a dat liber tratatului de la Lisabona, deoarece acesta nu îndrăznea să transfere UE "în esenţial, determinarea tipului sau a sumei impozitelor luate de la cetăţeni" şi pentru că menţinea "un nucleu esenţial" al "suveranităţii statelor".

Iar în 7 mai trecut, ea aplauda salvarea Greciei "pentru a nu pune în pericol uniunea monetară" şi deoarece "sarcina" financiară care apăsa asupra Germaniei "nu aducea un prejudiciu fundamental interesului general".

În concluzie, este probabil ca Karlsruhe să urmeze această linie, mai întâi târându-şi picioarele, dar mai apoi ţinând pasul cu cei de la Berlin. Atunci de ce oare Angela şi Nicolas se încăpăţânează să ne conducă spre eforturi inutile, şi poate, mai rău, spre un abis?

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect